Opinii - Comentarii

10 decembrie: Ziua internațională a drepturilor omului

Ioana Oprean

Publicat

în

10 decembrie: Ziua internațională a drepturilor omului

Ziua internațională a drepturilor omului este marcată în întreaga lume la 10 decembrie.

Petrecerea Divorțaților

Sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial a adus în atenția liderilor lumii și problematica respectării drepturilor omului. Organizația Națiunilor Unite (ONU), înființată în cadrul conferinței de la San Francisco din 1945, a avut de la început printre atribuții respectarea drepturilor omului, în paralel cu menținerea securității și păcii la nivel internațional.

La 10 decembrie 1948, la Paris, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a adoptat Declarația Universală a Drepturilor Omului, prin Rezoluția nr. 217 A (III). Declarația stipulează că toți oamenii s-au născut cu drepturi egale și inalienabile, precum și cu libertăți fundamentale. Ulterior, Declarația a fost completată cu: Convenția privind Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare Rasială (1965), Convenția Internațională asupra Drepturilor Politice și Civile (1966), Convenția pentru Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare Împotriva Femeilor (1979), Convenția Împotriva Torturii (1984), Convenția Împotriva Apartheid-ului (1985), Convenția Drepturilor Copilului (1989) etc.

În baza rezoluției 423 (V) din 1950, Adunarea Generală a ONU a invitat toate statele și organizațiile interesate să sărbătorească ziua de 10 decembrie drept „Ziua internațională a drepturilor omului”. Adunarea Generală a ONU a făcut apel către toate statele membre ale ONU să promoveze și să asigure recunoașterea și respectarea efectivă a drepturilor și libertăților omului.

Națiunile Unite și guvernele statelor membre organizează diferite manifestări dedicate acestei zile. Tema Zilei internaționale a drepturilor omului din anul 2014 este ”Drepturile Omului 365”, prin care se subliniază faptul că în fiecare zi a anului amintitele drepturi trebuie respectate. Tot la 10 decembrie, Societatea Română pentru Drepturile Omului organizează o conferință la Palatul Parlamentului.

La fiecare cinci ani, Organizația Națiunilor Unite oferă Premiul privind activitatea în domeniul drepturilor omului. În 2003, cei care au primit această distincție au fost reprezentantul special al ONU ucis în Irak, Sergio Vieira de Mello, directorul executiv al Mișcării populare pentru Educarea Drepturilor Omului, Shulamith Koenig, președintele Federației Persoanelor cu Dizabilități din China, Deng Pufang, precum și alte trei organizații non-guvernamentale din Iordania, Argentina și Africa.

În 2008, Organizația Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului a premiat șase persoane, printre care Louise Arbour (Înalt Comisar pentru Drepturile Omului, 2004-2008), Benazir Bhutto (postum) (prim-ministru al Pakistanului, 1988-1993) și organizația ”Human Rights Watch”.

Cei șase câștigători ai Premiului privind activitatea în domeniul drepturilor omului, oferit de ONU în 2013, au fost: Biram Dah Abeid, un fost sclav care luptă, în Mauritania, pentru eradicarea sclaviei; Hiljmnijeta Apuk, din Kosovo; Liisa Kauppinen, președintele emerit al Federației Internaționale a Surzilor; Khadija Ryadi, fost președinte al Asociației Marocane pentru Drepturile Omului; Curtea Supremă din Mexic și Malala Yousafzai, eleva pakistaneză, laureată a Premiului Nobel pentru Pace (2014), militantă pentru dreptul la educație al femeilor musulmane.

Sursa: agerpres.ro

FOTO: Facebook Centrul European pentru Drepturile Omului


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

Mesaje de Sfânta Parascheva 2026. Urări și felicitări pentru cei ce își sărbătoresc onomastica

Mădălina Opriș

Publicat

în

Mesaje de Sfânta Parascheva 2026 • Urări și felicitări de bine care pot fi transmise prin SMS pentru Sf. Paraschiva, ocrotitoarea Moldovei Toți cei care poartă numele de Paraschiva, Parascheva, Paraschiv sau nume derivate ale acestora, Chiva, Chivuța, Vuța, Chivu sau Petcu, își serbează onomastica în data de 14 octombrie, când are loc marea sărbătoare […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

2 octombrie 2026: Dan Spătaru, „Regele aplauzelor”, ar fi împlinit astăzi 87 de ani

Ioana Oprean

Publicat

în

2 octombrie 2026: Dan Spătaru, „Regele aplauzelor”, ar fi împlinit astăzi 87 de ani Pe 2 octombrie 1939 s-a născut la Aliman, în județul Constanța, Dan Spătaru, unul dintre cei mai îndrăgiți interpreți de muzică ușoară din România. Ar fi împlinit astăzi 87 de ani. Se stingea din viață pe 8 septembrie 2004, la aproape […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

NOSTALGIA revine la Cluj-Napoca. „Balul Bobocilor” transformă BT Arena într-o uriașă petrecere Retro-Disco-Future

Dan HENEGAR

Publicat

în

NOSTALGIA revine la Cluj-Napoca. „Balul Bobocilor” transformă BT Arena într-o uriașă petrecere Retro-Disco-Future, în 31 octombrie NOSTALGIA revine în această toamnă la Cluj-Napoca, iar următoarea întâlnire cu publicul din Transilvania este programată pentru sâmbătă, 31 octombrie 2026, la BT Arena. De această dată, conceptul evenimentului readuce în actualitate unul dintre momentele memorabile ale adolescenței: Balul […]

Citește mai mult