FOTO-VIDEO: ACCIDENT MORTAL pe DN1, la Inoc, aproape de Unirea. Un copil de 13 ani și-a pierdut viața, iar alți trei au fost răniți, după o coliziune între două autoturisme
Un copil de 13 ani a murit, iar alți trei cu vârste de 12 și 13 ani, au fost răniți, în urma unui accident rutier grav petrecut vineri, în jurul orei 18.00, pe DN1, aproape de Unirea, la Inoc, în zona intersecției cu DJ 103 C, drumul ce duce spre Ciugudu de Jos. Mașina în care se aflau se întorcea de la o competiție sportivă.
În accident au fost implicate un autoturism marca VW cu numere de înmatriculare în Alba și o Skoda Octavia, în care se aflau copiii. Traficul a fost blocat temporar, aproximativ două ore, iar la fața locului au intervenit și echipaje ISU Alba.
UPDATE: Poliția Alba a informat că, cu toate eforturile depuse de către medici, una dintre victimele accidentului, un copil în vârstă de 13 ani, a decedat.
UPDATE 1: Potrivit reprezentanților IPJ Alba, în jurul orei 19.30, traficul rutier în zona accidentului de pe DN1 a fost reluat pe ambele sensuri.
UPDATE 2: Din primele cercetări efectuate de polițiști, se pare că un bărbat de 49 de ani din Aiud, L.I., în timp ce conducea un autoturism marca Volkswagen nu s-a asigurat la schimbarea direcției de mers prin viraj la stânga (spre Ciugudu de Jos) și a intrat în coliziune cu autoturismul marca Skoda Octavia, condus în aceeași direcție de un bărbat de 39 de ani, N.C.I., din Cluj – Napoca, care se afla în depășirea unei coloane într-o zonă interzisă (linie continuă).
Băiatl care și-a pierdut viața era pasager pe locul din față în Skoda Octavia (mașina albă). Colegii lui, trei minori, doi în vârstă de 12 ani și unul de 13 ani, tot din Cluj, pasageri în autoturism au suferit leziuni corporale ușoare.
Accidentul s-a petrecut la ora 17.40, la km 422, în afara localității Unirea. Cercetările sunt continuate.
Momentul impactului a fost filmat live, cu o cameră video, de un participnat la trafic care se afla în spatele mașinii VW implicată în accident.
UPDATE 3: Copiii sunt fotbaliști la CS Luceafărul Cluj-Napoca. Băiatul care și-a pierdut viața se numea Kaya Osman și avea 13 ani, fiind elev al Școlii ”Ion Agârbiceanu” din Cluj-Napoca. Juca pe postul de mijlocaș la Luceafărul Cluj, echipă cu care a câștigat chiar azi finala zonală juniori D de la Drobeta Turnu Severin, potrivit someseanul.ro.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Românea informat, la ora 18.10, că din cauza unei coliziuni dintre două autoturisme, traficul rutier pe DN1 (E81) Sebeș – Turda este momentan oprit pe ambele sensuri la km 421+600 de metri, în zona localității Decea (județul Alba). Evenimentul a avut loc în jurul orei 17.40.
Revenim cu amănunte.
[nggallery id=4140]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO: Ce spune îngrijitoarea de la grădinița din Cugir agresată de mămică nervoasă. „Din senin m-a lovit cu pumnul în față, fără să mă aștept”
Ce spune îngrijitoarea de la grădinița din Cugir agresată de mămică nervoasă. „Din senin m-a lovit cu pumnul în față, fără să mă aștept” În data de 17 aprilie, o îngrijitoare de la grădinița „Piticot” din Cugir ar fi fost agresată, mai exact lovită cu pumnul în față, de către o mămică nervoasă, așa cum […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFÂNTUL GHEORGHE 2024: Peste 900.000 de români își serbează onomastica în 23 aprilie
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Floriile 2024. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2025, 2026. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Legendele Sfântului Gheorghe. Cum l-a înfrânt pe balaur şi de ce nu este bine să dormim în această zi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Cui îi spunem „La mulți ani!” de Sfântul Gheorghe: Nume care se serbează în ziua Sfântului Mare Mucenic, purtătorul de biruință
-
Curier Județeanacum 4 zile
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024: URARI și FELICITARI pentru cei dragi care își sărbătoresc onomastica