Zugravul-țepar din Cugir, la prima condamnare la închisoare cu executare. Oferea servicii “la cel mai mic preţ”, plus curăţenie
Zugravul-țepar din Cugir, la prima condamnare la închisoare cu executare• Bărbatul de 31 de ani a primit 2 ani și 7 luni în regim de detenție pentru mai multe fapte de înșelăciune
Zugravul-țepar din Cugir, bărbatul care a înșelat în ultimii ani zeci de persoane cu lucrări de construcție pe care nu le-a mai realizat, a primit prima condamnare cu executare. Judecătoria Alba Iulia a decis să aplice inculpatului S. Liviu pedeapsa de 2 ani și 7 luni de închisoare în regim de detenție. În acest dosar, sunt 11 părți civile și vătămate, inculpatul fiind condamnat pentru 10 fapte și achitat pentru una.
Astfel, a primit 1 an și 2 luni de închisoare pentru două fapte de înșelăciune și 2 ani de închisoare pentru celelalte opt. În final, s-a stabilit pedeapsa cea mai mare care a fost majorată cu condamnarea de 7 luni de închisoare, decisă într-un alt dosar judecat pe fond de Judecătoria Câmpeni.
Inculpatul, în vârstă de 31 de ani, a mai fost obligat să achite suma totală de circa 30.000 de lei către victimele infracțiunilor de înșelăciune.
Decizia Judecătoriei poate fi contestată la Curtea de Apel. “Zugravul casei tale”, cu acest slogan îşi promova serviciile către clienţi, inclusiv prin afişe printate pe foi A4 şi puse prin diferite locaţii din Alba Iulia.
Acesta oferea servicii de montare parchet, zugrăvit, placări cu rigips, polistiren, montaje instalaţii electrice “la cel mai mic preţ”, plus curăţenie, pentru cei care doreau să-şi renoveze casa.
După ce era contactat de clienţi, se înţelegea cu aceştia asupra sumei totale şi le cerea avans. “Modul de operare al inculpatului cu ocazia comiterii fiecărei fapte a fost acelaşi, respectiv: prezenta beneficiarului o ofertă foarte avantajoasă pentru realizarea lucrării de izolare termică, completa un contract de prestări servicii, insista să primească aproximativ jumătate din valoarea contractului pentru a cumpăra de urgenţă materiale de construcţii aflate la reducere doar în acel moment, uneori elibera persoanelor vătămate chitanţe pentru sumele primite cu titlu de avans, iar apoi nu presta serviciile promise şi nici nu restituia victimelor sumele de bani încasate cu titlu de avans”, transmite Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia.
S. Liviu mai este judecat într-un alt dosar în care sunt 17 părți vătămate pe care le-a înșelat cu zeci de mii de lei prin aceeași metodă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | ALERTĂ în Alba: Adolescent de 17 ani, din Tăuți, dat DISPĂRUT de familie. A plecat de 2 zile de la domiciliu și nu a mai revenit
ALERTĂ în Alba: Adolescent de 17 ani, din Tăuți, dat DISPĂRUT de familie. A plecat de 2 zile de la domiciliu și nu a mai revenit Un adolescent de 17 ani, din Tăuți, a fost dat dispărut de familie după ce a plecat de 2 zile de la domiciliu și nu a mai revenit. Polițiștii […]
FOTO | Două echipe de liceeni din Alba CALIFICATE în finala „Maratonului pentru Educație Antreprenorială” 2026: Cine sunt componenții „Organic Care” și „Cyber Guard”
Două echipe de liceeni din Alba CALIFICATE în finala „Maratonului pentru Educație Antreprenorială” 2026: Cine sunt componenții „Organic Care” și „Cyber Guard” Sala de Evenimente a Primăriei Alba Iulia a fost, joi, 14 mai 2026, gazda semifinalei „Maratonului pentru Educație Antreprenorială” IV, program inițiat de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF). Programul este realizat în […]
FOTO | Sg. Titu Vasile-Marius, de la U.M. 01684 Alba-Iulia, ,,Subofițerul Anului” 2026, etapa pe brigadă. Competiție dedicată identificării și promovării celor mai bine pregătiți militari
Sg. Titu Vasile-Marius, de la U.M. 01684 Alba-Iulia, ,,Subofițerul Anului” 2026, etapa pe brigadă. Competiție dedicată identificării și promovării celor mai bine pregătiți militari Sg. Titu Vasile-Marius, de la U.M. 01684 Alba-Iulia, s-a clasat pe locul I în etapa pe brigadă a competiției ,,Subofițerul/Soldatul Anului” 2026, grupa „Subofițerul Anului”, eveniment dedicat identificării și promovării celor […]