Ziua Mondială a Educației, marcată de Primăria Sebeș printr-un gest de gratitudine oferit instituțiilor de învățământ local
Ziua Mondială a Educației, marcată de Primăria Sebeș printr-un gest de gratitudine oferit instituțiilor de învățământ local
Ținând cont de toate măsurile de precauție care se impun în actualul context epidemiologic, Municipiul Sebeș a marcat Ziua Mondială a Educației, într-un mod inedit.
Odată cu reluarea activităților didactice, în cursul zilei de 6 octombrie 2020, tuturor unităților de învățământ de pe raza unității administrativ-teritoriale a Municipiului Sebeș le-a fost oferită o distincție de excelență, însoțită de un aranjament floral destinat întregului colectiv.
Primarul Dorin Nistor a fost cel care a intermediat personal acest gest de recunoștință din partea comunității locale.
„În numele Municipiului Sebeș, avem onoarea de a transmite felicitări întregului personal didactic și auxiliar care se dedică activităților din domeniul educației.
Gânduri de recunoștință și sinceră prețuire pentru minunata călătorie în universul cunoașterii, pentru valorile transmise elevilor și preșcolarilor prin prodigioasa activitate profesională.
La Sebeș, educația înseamnă excelență și rezultate deosebite” a fost mesajul transmis de primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Iluminatul public dintr-o comună din Alba, scos la concesiune: Ce valoare are contractul, până când se depun ofertele și ce trebuie să respecte operatorul
Iluminatul public dintr-o comună din Alba, scos la concesiune: Ce valoare are contractul, până când se depun ofertele și ce trebuie să respecte operatorul Primăria Comunei Cenade, din județul Alba, caută un operator pentru serviciul de iluminat public. Valoarea totală estimată a contractului de delegare prin concesiune este de 375.000 de lei, fără TVA, iar […]
Foto | Ilinca Petric, de la CSM Unirea Alba Iulia, performanță remarcabilă: Locul I la competiția ILYO CUP – Kyorugi 2026 din Slovacia
Ilinca Petric, de la CSM Unirea Alba Iulia, performanță remarcabilă: Locul I la competiția ILYO CUP – Kyorugi 2026 din Slovacia Ilinca Maria Petric, legitimată la CSM Unirea Alba Iulia, a obținut locul I la competiția internațională ILYO CUP – Kyorugi 2026, desfășurată în perioada 7–8 noiembrie, în Košice, Slovacia. ,,Suntem mândri să o felicităm […]
Foto | Din suflet, pentru copii: Jandarmii din Aiud au oferit articole de îmbrăcăminte unor copii din Blaj
Din suflet, pentru copii: Jandarmii din Aiud au oferit articole de îmbrăcăminte unor copii din Blaj Jandarmii din cadrul Detașamentului 3 Aiud au oferit articole de îmbrăcăminte unor copii din municipiul Blaj, astăzi, 8 noiembrie 2026. Cunoscând dificultățile cu care se confruntă familiile acestora, colegii noștri au dorit să le ofere un sprijin, cu speranța […]
