Ştirea zilei

„Ziua Cetăţii” va fi serbată din nou la Alba Iulia

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Sâmbătă, 30 aprilie, de la ora 11.00, va începe practic cea de a treia ediţie a sărbătorii „Ziua Cetăţii bastionare de tip Vauban Alba Carolina”. Această sărbătoare reprezintă încă un mod de exprimare a preţuirii pe care SC Grup Corint SA o are faţă de albaiulienii care au început să vină în număr din ce în ce mai mare în Cetate, dovedind cu fiecare prilej mulţumirea pe care o au pentru lucrările şi investiţiile realizate aici.
Sărbătoarea „Ziua Cetăţii” este o manifestare iniţiată, organizată şi susţinută financiar de către SC Grup Corint SA, partenerul principal fiind Primăria Municipiului Alba Iulia.
Evenimentul va fi presărat cu mai multe surprize dintre care amintim doar câteva: Masa Populară în Amfiteatrul Roman din Şanţurile Cetăţii, Concert de Fanfară, Spectacol de muzică populară susţinut de Ansamblul Jidvei, salve de tun şi schimbarea Gărzii la Poarta a III-a în formaţie completă, pictură în aer liber, precum şi alte momente inedite pentru copiii albaiulienilor care vor veni sâmbătă în Parcul din Şanţurile Cetăţii.
„Este o sărbătoare menită să demonstreze tuturor că o investiţie serioasă este cea în comunitatea în care trăieşti şi unde îţi desfăşori activitatea. Astfel s-a născut ideea acestui festival al Cetăţii Alba Carolina pe care compania noastră îl susţine financiar şi îl organizează, iată, de trei ani. Astfel ne arătăm recunoştinţa pentru albaiulieni, dar dovedim o dată în plus buna noastră credinţă în tot ceea ce facem. Evident, ne bucurăm că în ultima vreme majoritatea albaiulienilor apreciază tot mai mult activitatea noastră în procesul de restaurare a Cetăţii, lucru sesizat şi de turiştii care au venit în ultima vreme în Cetatea Alba Carolina”, a declarat domnul Cosmin Suciu, reprezentant SC Grup Corint SA.
Grup Corint S.A.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

O elevă din Apuseni, rezultate remarcabile la olimpiada de biologie: Geanina Corcheș a obținut locul I la faza județeană și s-a calificat la etapa națională

Ioana Oprean

Publicat

în

O elevă din Apuseni, rezultate remarcabile la olimpiada de biologie: Geanina Corcheș a obținut locul I la faza județeană și s-a calificat la etapa națională Etapa județeană a olimpiadei de biologie s-a desfășurat în data de 6 martie 2026, la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Alba Iulia, coordonată de inspector școlar Mateescu Mihaela. Au participat […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | La Prebet Aiud muncitorii au oprit spontan lucrul: Motivul – neplata la timp a salariilor

Ioana Oprean

Publicat

în

La Prebet Aiud muncitorii au oprit spontan lucrul: Motivul – neplata la timp a salariilor Muncitorii de la Prebet Aiud au oprit spontan lucrul miercuri, 18 martie 2026. Motivul este neplata la timp a salariilor. Potrivit surselor ziarulunirea.ro, de 8-9 luni sunt intârzieri mari, de peste 30 de zile, la plata drepturilor salariale. Citește și: […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

38 de ani de la accidentul care i-a schimbat viața ultramaratonistului Levente Polgar. Ultima fotografie cu el ,,întreg”, readusă la viață cu ajutorul AI: ,,Port mereu cu mine acea amintire a copilului care am fost”

Ioana Oprean

Publicat

în

38 de ani de la accidentul care i-a schimbat viața ultramaratonistului Levente Polgar. Ultima fotografie cu el ,,întreg”, readusă la viață cu ajutorul AI: ,,Port mereu cu mine acea amintire a copilului care am fost” Marți, 17 martie 2026, se împlinesc 38 de ani de la momentul care a schimbat radical destinul aiudeanului Levente Polgár. […]

Citește mai mult