ZILE LIBERE 2018: Două minivacanțe pentru români, de Paște și 1 mai. Câte zile vor sta acasă angajații
Două minivacanțe îi așteaptă pe români de Paște și de 1 mai. Cel mai probabil, românii vor avea câte patru zile consecutive de vacanță, de fiecare sărbătoare, însă pentru asta e nevoie de acordul președintelui, respectiv de cel al guvernului.
Românii se pregătesc pentru o minivacanță de Paște, la începutul lui aprilie, când vor avea nu mai puțin de patru zile libere consecutive.
Pastele ortodox 2018 se sărbătorește în data de 8 aprilie, iar Pastele catolic 2018 în 1 aprilie. A doua zi de Paște este zi nelucrătoare de sărbătoare legală, așa că toată lumea are deja 3 zile libere. Anul acesta însă, veste bună: încă o zi liberă va fi adăugată la minivacanță.
Proiectul prin care Vinerea Mare să devină sărbătoare legală a fost votat de Camera Deputaților, for decizional, cu 233 voturi pentru, 12 abțineri și 7 voturi contra la finalul lunii februarie.
Acum nu mai este nevoie decât de promulgare și de publicarea în Monitorul Oficial, doar niște formalități.
Următoarea minivacanță s-ar putea materializa de 1 mai. Ziua de 1 mai este și ea zi nelucrătoare de sărbătoare legală și pică într-o marți. Cel mai probabil, dacă ne uităm la deciziile anterioare în astfel de situații, guvernul va stabili că ziua de luni este și ea nelucrătoare, urmând a fi recuperată în altă zi.
Astfel, sărbătoarea de 1 mai va avea propria minivacanță de patru zile.
Următoarea zi liberă, după 1 mai, va fi de Rusalii, în 27 și 28 mai.
ZILE LIBERE PENTRU ROMÂNI în 2018:
24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române
8 şi 9 aprilie – Paştele
1 Mai – Ziua Muncii
27 şi 28 mai – Rusaliile
1 Iunie – Ziua Internațională a Copilului
15 august – Adormirea Maicii Domnului
30 noiembrie – Sfântul Andrei
1 Decembrie – Ziua Naţionala a României
25 şi 26 decembrie – Crăciunul
sursa: realitatea.net
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Românii pot produce acasă până la 200 de litri de țuică sau pălincă fără să plătească accize: Băutura nu poate fi vândută și trebuie să fie obținută din fructele produse în gospodărie
Românii pot produce acasă până la 200 de litri de țuică sau pălincă fără să plătească accize: Băutura nu poate fi vândută și trebuie să fie obținută din fructele produse în gospodărie Gospodăriile din România înscrise în Registrul agricol beneficiază de scutirea de la plata accizelor pentru cel mult 200 de litri de băuturi alcoolice […]
Câte zile libere vor fi de Paște 2027: Când începe minivacanța pentru angajații din România
Câte zile libere vor fi de Paște 2027: Când începe minivacanța pentru angajații din România Paștele ortodox va fi sărbătorit anul viitor la începutul lunii mai 2027, când angajații cu program obișnuit de lucru vor beneficia de patru zile libere consecutive. Minivacanța va începe în Vinerea Mare și se va încheia în a doua zi […]
Cum verifici geamurile termopan înainte de sezonul rece: Cum îți dai seama nu mai etanșează bine și pierzi căldură
Cum verifici geamurile termopan înainte de sezonul rece: Cum îți dai seama nu mai etanșează bine și pierzi căldură Ferestrele devin, odată cu scăderea temperaturilor, unul dintre punctele prin care o locuință poate pierde căldură. Chiar dacă ai geamuri termopan, acest lucru nu înseamnă automat că ele izolează la fel de bine ca atunci când […]
