Zeci de cupluri aiudene s-au „recăsătorit” după 50 de ani împreună
Bunicuţe cu părul nins şi chipurile brăzdate de urmele trecerii anilor peste obrajii lor şi bunici mergând cu cârja sau şchiopătând au venit, în cupluri, la Restaurantul „Maliv” din Aiud pentru a sărbători „O jumătate de secol împreună”. Ca în fiecare an, evenimentul a fost unul cu ştaif şi a fost organizat pentru al optulea an consecutiv de Primăria şi Consiliul Local Aiud, în colaborare cu Filiala Aiud a Serviciului de Ajutor Maltez din România (SAMR). Ceremonia a fost oficiată de primarul Horaţiu Josan şi primarul „de o zi”, Emanuel Georgescu, elev la Şcoala „Ovidiu Hulea”, viceprimarul Adalbert Krecsak, preşedintele SAMR Aiud, Fari Palkó Ilona, şi purtătorul de cuvânt al municipalităţii aiudene, Ada Rus, dar în sală s-a aflat şi fostul subprefect Romul Popa.
În cuvântul de deschidere, primarul Horaţiu Josan a subliniat respectul pe care-l poartă celor care timp de 50 de ani au reuşit să treacă împreună peste toate greutăţile vieţii, asigurându-i de preţuirea lui. Apoi, el a declarat perechile ca fiind „recăsătorite”, urându-le sănătate şi „La mulţi ani!”. După mesajele de bine ale viceprimarului şi reprezentantei maltezilor, s-a trecut la decernarea diplomelor de excelenţă, puţine din cele 36 de cupluri care şi-au sărbătorit „Nunta de Aur” neputând fi prezente la festivitate.
Pe lângă diplomă, femeile au primit câte o floare, iar cuplurile au primit şi câte o pungă cu alimente din partea SAMR Aiud. Printre sărbătoriţi s-au aflat şi… socrii primarului Horaţiu Josan, la rândul lor aplaudaţi de întreaga asistenţă, formată din cuplurile sărbătorite, câţiva dintre cetăţenii de onoare ai Aiudului, alţi invitaţi. Apoi, primarul aiudean a ţinut să-şi arate afecţiunea şi pentru cei mai vârstnici locuitori ai municipiului, oferind o diplomă de excelenţă Anei Voicea, născută în 1913, şi lui Ioan Crişan (în lipsă) din localitatea Păgida, născut în 1916.
lPanoplia cetăţenilor de onoare ai Aiudului a ajuns la 29 de personalităţi
Alături şi de personalităţile care au primit de-a lungul timpului titlul de “Cetăţean de onoare al municipiului Aiud”, panoplia municipiului, care includea 26 de personalităţi, multe dintre acestea fiind prezente în sală, s-a îmbogăţit cu alte 3 persoane. În baza HCL nr. 280/20 decembrie 2011, primarul Horaţiu Josan le-a acordat titlul de „Cetăţean de onoare” poetului Ion Mărgineanu „pentru contribuţiile sale în domeniul publicisticii, literaturii şi al istoriei literare”, şi omului de cultură Zoltán Lörincz, „pentru contribuţiile sale în domeniul religiei, culturii, educaţiei şi sportului aiudean” şi Ionelei Danciu „pentru contribuţii deosebite în promovarea şi recunoaşterea drepturilor multipleţilor”. Cei trei proaspăt nominalizaţi au susţinut discursuri de mulţumire, iar Zoltán Lörincz i-a înmânat primarului un tablou cu… Aiudul.
Renumitul caricaturist Ştefan Popa Popa’s, el însuşi cetăţean de onoare al Aiudului (şi al altor peste 40 de localităţi), a imortalizat pe hârtie chipurile participanţilor, zeci de persoane plecând apoi acasă cu caricatura portretului lor. Evenimentul s-a încheiat cu o masă festivă oferită în cinstea „mirilor”, care s-ai simţit bine împreună şi unii chiar au dansat pe muzica formaţiei „Melodis” şi a lui Marius Moga. La mulţi ani cu sănătate! (R.G.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Societate
20 decembrie: Sfântul Mucenic Ignatie Teoforul, cel aruncat și sfâșiat de animale sălbatice
În fiecare an, la data de 20 decembrie Biserica Ortodoxă îl cinstește și prăznuiește pe Sfântul Sfințit Mucenic Ignatie Teoforul. Acest sfânt se numea “Teoforul”, care înseamnă “purtătorul de Dumnezeu”. Ignatie a fost acel copil pe care Mântuitorul nostru Iisus Hristos îl ia în brațe când spune: “Lăsați pruncii și nu îi opriți să vină […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Curier Județeanacum 8 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 12 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor