7 septembrie 1907: A încetat din viaţă Bogdan Petriceicu Haşdeu. Care este legătura sa cu o localitate din Alba

La data de 7 septembrie 1907 a încetat din viaţă Bogdan Petriceicu Haşdeu, filolog, folclorist, prozator, dramaturg, istoric şi publicist, vicepreşedinte al Academiei Române; este întemeietor al lingvisticii, filologiei şi lexicografiei româneşti („Etymologicum Magnum Romaniae”), unul dintre fondatorii folcloristicii comparate române, creatorul dramei istorice româneşti („Răzvan şi Vidra”) (n. 16 februarie 1836).

Bogdan Petriceicu Hasdeu, născut Tadeu Hîjdeu, (n. 26 februarie 1838, Cristinești, Hotin, actualmente în Ucraina – d. 25 august 1907, Câmpina) scriitor și filolog român din familia Hâjdău, pionier în diferite ramuri ale filologiei și istoriei românești. Academician, enciclopedist, jurist, lingvist, folclorist, publicist, istoric și om politic, Hasdeu a fost una dintre cele mai mari personalități ale culturii române din toate timpurile.

Bogdan Petriceicu Hașdeu a studiat dreptul la universitatea din Harkov, după terminarea studiilor slujind ca ofițer în armata rusă. La 1856, când sudul Basarabiei a revenit la Moldova, a trecut în acest ținut pentru a scăpa de împilarea și deznaționalizarea forțată practicată de administrația de ocupație. Rușii i-au cerut extrădarea, iar la refuzul autorităților române, i-au anulat dreptul de moștenire pe care-l avea asupra unor moșii ale familiei rămase în partea rusească a Basarabiei. Mai târziu însă i s-a recunoscut acest drept pe cale judiciară.

La 1857 a fost numit membru al tribunalului din Cahul. După șapte luni a demisionat. În 1858 s-a mutat la Iași, ca profesor de liceu și bibliotecar al universității. A donat bibliotecii universitare 4.000 de volume. În acest timp Hasdeu a pus bazele mai multor publicații, între altele, revista „Din Moldova”(1862-1863) în care a publicat poezii lirice, fabule, nuvele, critice etc.
Între 17 mai 1876 și 1 aprilie 1900 a fost director al Arhivelor Statului din București, în această calitate contribuind la publicarea documentelor în „Arhiva istorică” și „Cuvinte din bătrâni”, atât din arhivele românești, cât mai ales din cele străine, fiind primul conducător al Arhivelor Statului a început să publice copii după acte din arhivele străine privitoare la români.

În 1877 a fost ales membru al Academiei Române ca un omagiu al întregii sale opere de până atunci, dar și ca recunoaștere a spiritului său enciclopedist. Din 1878 a fost profesor de filologie comparată la Universitatea din București. A tipărit o parte din lecțiile sale pline de originalitate și de cunoștințe vaste asupra literaturilor străine și a limbii române.

Legatura sa cu județul Alba

La 7 martie, 1903, la Academia Română, B.P. Hașdeu ținea o conferință în care își manifestă recunoștință față de soția să, Iulia, născută Faliciu, la Roșia Montană, care murise la 2 iulie 1902.

Din conferința savantului aflăm că traiul acestuia alături de Iulia a cuprins vreo patruzeci de ani, presărați cu încercări de tot felul, care însă nu i-au separat, ci i-au unit mai tare. „Am fost păcătos, rău și iute” recunoaște omul de știință aducându-și aminte că „uneori nu o dată pe luna” se certau. Însă continuă: „dar o secundă noi nun e-am gândit la divorti, ci ne-am iubit și ne iubim din ce în ce mai mult, amândoi ajunși bătrâni”.

Pentru savant, nevasta lui era „un aur ales de la Abrud”, un suflet devotat și cu un caracter înalt, de care și-a legat destinul la 10 iunie, 1865, în București, sub cupola Bisericii Sf. Ilie din Gorgani. Evenimentul se petrecea la doi ani după ce se cunoscuseră.

Deși săraci, chibzuință și hărnicia nevestei care ” îi făcea nesimțite nevoile „, i-au făcut să urce treaptă cu treaptă. în plus, mangaierile ei i-au umplut savantului golul din suflet, făcându-l să se simtă ” întreg și luminos „. ” Domniță Rosanda ” și ” Răzvan și Vidra ” sunt, între altele, mărturii ale efervescenței creatoare ce l-a cuprins pe B.P.Hasdeu în acel timp. Ambele piese de teatru evidențiază ” un mare caracter femeesc „. Dedicațiile către Iulia sugerează influență acesteia asupra scriitorului. La începutul primei piese stau emotionantele cuvinte: ” Scumpei mele soții Iulia Petriceicu-Hasdeu, născută Faliciu de la Roșia Abrudului, această mică încercare, scrisă din îndemul și sub inspiratiunea iubirii sale „.

Conferință ne oferă informatiii despre sacrificiile pe care Iulia Hașdeu le-a făcut de-a lungul căsniciei, când a trebuit să joace diverse roluri, precum acelea de ” doică, dădacă, pedagoga, colegă de studiu și’n fine garde-malade pururea neadormită, pururea admirabilă prin energie și abnegatiune „. Deși privirea ei o caută încă pe fiica, își purta cu noblețe suferință pierderii fiicei, spunea contele Angelo de Gubernatis în 1898, când a vizitat pe cei doi soți la Câmpina.

” Dispârand Lilica „, zicea B.P.Hasdeu, ” rămași noi doi fără dansa pe pământ, amândoi mai trăiam numai unul pentru altul și unul prin altul, unul în altul iubind pe Lilica „.

La 2 iulie 1902, Iulia Hașdeu s-a stins din viață. Dar spiritual a continuat să existe, după cum afirmă savantul în aceeași conferință: ” Cât timp erau pe pământ amandoua: Iulia nevasta mea și Iulia fiica noastră, eu serbăm totdeauna pe ale mele 2 Iulie în ziua de 2 Iulie. La 19 iunie 1902 – tocmai 2 Iulie stil nou – a răposat și a 2-a Iulie a mea. Ei bine, și de acum înainte eu voi serba nestrămutat aceeași zi de 2 Iulie, o voi serba liniștit și mulțumit, căci pentru mine, da, pentru mine ele n-au murit „.

Sursa: muzeulhasdeu.ro

---

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

---

---