Vremea în weekend: Ger polar, ninsori și temperaturi ce ajung şi la -18 grade în estul Transilvaniei
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunţat, miercuri, că în weekend se vor înregistra valori între -13 şi – 18 grade Celsius în nordul Moldovei şi în estul Transilvaniei, iar în Capitală de -3 grade, din cauza pătrunderii în ţară o unei mase de aer rece de origine polară.
„De la sfârşitul acestei săptămâni, o masă de aer rece de origine polară va pătrunde în ţara noastră, determinând scăderea semnificativă a valorilor termice, atât a celor maxime, cât şi a celor minime, astfel că vremea va deveni deosebit de rece.
Pe parcursul nopţilor, dacă la început în partea de nord a Moldovei şi în estul Transilvaniei vom vorbi de ger, de lunea viitoare vom vorbi de ger în special în jumătatea de nord a ţării, apoi în zilele imediat următoare gerul se instalează şi în restul zonelor”, a declarat meteorologul de serviciu al ANM, Oana Catrina.
În afară de temperaturi scăzute, la sfârşitul săptămânii revin ninsorile în cea mai mare parte a ţării.
„Mâine (joi -n.r.) vor fi precipaţii mixte în partea de sud, sud-est pe parcursul zilei, apoi vor predomina ninsorile. Însă de sâmbătă vorbim de precipitaţii doar sub formă de ninsoare în majoritatea regiunilor, ninsori ce vor continua şi pe parcursul zilei de duminică. Sub aspect termic, începând cu ziua de sâmbătă o masă de aer rece dinspre latitudini nordice va coborî şi va pătrunde şi în ţara noastră, determinând astfel scăderea valorilor de temperatură.
Această scădere va fi mai accentuată pe parcursul nopţii de sâmbătă spre duminică, în partea de nord al Moldovei şi în estul Transilvaniei, unde aşteptăm temperaturi minime de -13 grade Celsius. Scăderea va continua şi duminică, iar în noaptea de duminică spre luni aşteptăm valori de până la -18 grade în estul Transilvaniei”, a declarat meteorologul de serviciu al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Oana Catrina.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Alocațiile copiilor ar putea fi reduse la 100 de lei: Diferența, compensată prin introducerea unei „burse de prezență”. Condițiile pentru bani în plus: Frecventarea cursurilor și media 10 la purtare sau a calificativul „Foarte bine”
Alocațiile copiilor ar putea fi reduse la 100 de lei: Diferența, compensată prin introducerea unei „burse de prezență”. Condițiile pentru bani în plus: Frecventarea cursurilor și media 10 la purtare sau a calificativul „Foarte bine” Alocațiile de stat pentru copii s-ar putea modifica semnificativ. O propunere legislativă aflată în circuitul parlamentar prevede reducerea cuantumului alocației […]
Foto | Prima ninsoare din acest sezon pe Transfăgărășan: Avertismentul pentru șoferi transmis de autorități
Prima ninsoare din acest sezon pe Transfăgărășan: Avertismentul pentru șoferi transmis de autorități În noaptea de 21 septembrie spre 22 a nins pentru prima oară în acest sezon pe Transfăgărășan, transmite DRDP Brașov. Autoritățile îi sfătuiesc pe șoferi să circule cu prudență, în special în zonele de altitudine, unde temperaturile pot coborî sub pragul de […]
Nicușor Dan, reacție după arestarea lui Călin Georgescu: „E atributul și responsabilitatea DIICOT să lămurească toate faptele”
Nicușor Dan, reacție după arestarea lui Călin Georgescu: „E atributul și responsabilitatea DIICOT să lămurească toate faptele” Președintele Nicușor Dan a declarat, luni seară, la New York, referindu-se la reținerea fostului candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu, că DIICOT are responsabilitatea de a clarifica toate faptele, subliniind totodată că trebuie respectată prezumția de nevinovăție. ,,Este […]