Actualitate

Voucherele de vacanță 2026 | Pragul de venit scade la 6.000 de lei. Cine va mai putea beneficia de ele

Ioana Oprean

Publicat

în

Voucherele de vacanță 2026 | Pragul de venit scade la 6.000 de lei. Cine va mai putea beneficia de ele

Regulile pentru voucherele de vacanță se schimbă din nou, iar pragul de venit scade: doar bugetarii cu salarii nete de până la 6.000 de lei mai pot primi tichete, față de 8.000 de lei până acum.

Petrecerea Divorțaților

Valoarea rămâne aceeaşi – 800 de lei, dar – o schimbare importantă- dispare obligația contribuției proprii. Astfel, beneficiarii nu mai sunt obligați să plătească încă 800 de lei pentru a putea folosi voucherele la pachetele turistice.

Pentru anul 2026, regulile s-au schimbat iar. Doar cei care au salariul până în 6.000 de lei, vor primi vouchere de vacanţă în valoare de 800 de lei, dar fără obligaţia de a acoperi diferenţa până la 1600 de lei.

Începând cu 1 ianuarie 2026, sistemul de vouchere de vacanță pentru angajații din sectorul public din România a fost a fost actualizat semnificativ prin Legea nr. 141/2025 și revizuirea Ordonanței de Urgență nr. 8/2009. Conform noilor reglementări, instituțiile publice vor acorda anual vouchere în valoare de 800 de lei, pentru personalul cu salarii de bază lunare nete de până la 6.000 de lei.

Doar bugetarii cu salarii de până la 6.000 de lei mai primesc tichete

Comparativ cu anul 2025, nu mai există obligația contribuției proprii pentru utilizarea voucherelor, ceea ce înseamnă că angajații nu mai trebuie să achite diferența până la 1.600 de lei pentru pachetele turistice.

Valoarea voucherelor rămâne 800 de lei, acordate pe suport electronic (card de vacanță).

Programul de vouchere de vacanță este destinat angajaților din instituțiile publice, în limita bugetelor aprobate, incluzând personalul din administrația publică centrală și locală, cadrele didactice și personalul universitar de stat, personalul din sistemul public de sănătate, angajații din structurile de ordine publică, apărare și siguranță națională, precum și personalul contractual din instituțiile și autoritățile publice, indiferent de sursa de finanțare.

Fiecare instituție publică distribuie voucherele conform bugetelor și procedurilor interne, iar acestea pot fi folosite integral pentru achiziția de servicii turistice interne, fără nicio contribuție financiară din partea angajatului. Angajații din mediul privat nu sunt beneficiari ai programului finanțat din fonduri publice, însă pot primi vouchere ca beneficiu extrasalarial, la decizia angajatorului, conform Codului Fiscal.

Noile reguli urmăresc să facă programul mai transparent și ușor de monitorizat, concentrând beneficiile asupra angajaților cu venituri mai mici și stimulând turismul intern.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Nicolaie Moldovan: „Alba Iulia este prima carte de vizită, locul în care acum 104 ani au fost încoronați Regele Ferdinand și Regina Maria ca suverani ai României Mari”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Nicolaie Moldovan: „Alba Iulia este prima carte de vizită, locul în care acum 104 ani au fost încoronați Regele Ferdinand și Regina Maria ca suverani ai României Mari” Nicolaie Moldovan, fost city manager al municipiului Alba Iulia, în prezent expert în fonduri internaționale și finanțări europene, a transmis un mesaj special cu ocazia împlinirii a […]

Citește mai mult

Actualitate

Un profesor a declarat o sumă uriașă la ANAF provenită din meditații: 575.000 de lei într-un singur an

Bogdan Ilea

Publicat

în

Un profesor a declarat o sumă uriașă la ANAF provenită din meditații: 575.000 de lei într-un singur an Un profesor din județul Timiș a obținut, în 2025, venituri de 575.000 de lei din meditații, potrivit datelor furnizate de Direcția Regională a Finanțelor Publice Timișoara. Suma depășește jumătate de milion de lei și reprezintă cel mai […]

Citește mai mult

Actualitate

Un condamnat penal definitiv ar urma să ajungă șeful polițiștilor: Marian Neacşu, propunerea PSD pentru Ministerul de Interne, și-a angajat fiica la biroul parlamentar

Bogdan Ilea

Publicat

în

Un condamnat penal definitiv ar urma să ajungă șeful polițiștilor: Marian Neacşu, propunerea PSD pentru Ministerul de Interne, și-a angajat fiica la biroul parlamentar Fostul secretar general al PSD și vicepremier în mai multe guverne, Marian Neacșu, este propunerea social-democraților pentru funcțiile de vicepremier și ministru de Interne în Guvernul Luca Niculescu.  Neacșu a fost […]

Citește mai mult