Vouchere sociale 2024: Pensionarii care rămân fără cardurile sociale de alimente din septembrie, după majorarea pensiilor. Vor achita și un impozit de 10%
Pensionarii din România care au primit bani în plus după recalculare și vor avea pensii mai mari de 2.000 de lei din septembrie 2024, nu vor mai beneficia de cardurile sociale pentru alimente, în valoare de 250 de lei.. Mai mult, aceștia vor plăti și un impozit de 10% pentru sumele care depășesc 2.000 de lei.
În acest moment sunt aproximativ 2 milioane de pensionari care au o pensie mai mică de 2.000 de lei și beneficiază în continuare de acest ajutor social. Dar, dacă în acest an valoarea voucherelor este de 250 de lei, acestea fiind acordate o dată la două luni, începând de anul următor acestea vor fi înjumătățite, adică românii vor primi doar 125 de lei, o dată la șase luni. Cu alte cuvinte, cei incluși în program vor primi doar 250 de lei pe an față deci 1.500 de lei, cât primesc în prezent.

Milioane de pensionari încă așteaptă, cu sufletul la gură, să primească acasă decizia de recalculare. Poșta Română trebuie să distribuie toate plicurile până la finalul acestei luni. Iar din septembrie începe livrarea pensiilor recalculate. În total, peste 80% dintre pensii au fost majorate după recalculare.
Pensia medie, care în acest moment este de 2.250 de lei va crește, din septembrie, la 2.761 de lei.
A început încărcarea cardurilor de alimente
A început încărcarea cardurilor de alimente cu o nouă tranşă de 250 lei astfel încât peste 650 milioane de lei vor ajunge în aceste zile la 2,6 milioane de români, a anunţat, marţi, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu.
„Peste 650 milioane de lei ajung în aceste zile la 2,6 milioane de români! A început încărcarea cardurilor de alimente cu o nouă tranşă de 250 lei, bani care vin să sprijine românii cu venituri mici, aşa cum ne-am angajat să o facem”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.
Beneficiarii acestui sprijin sunt:
-persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei
-familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale 675 lei
-familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizatea pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei
-familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condiţiile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare
-pensionarii sistemului public de pensii
-pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei
-persoanele fără adăpost, astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.
Cardurile pot fi utilizate pentru alimente sau pentru mese calde.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Pensii mai mari din 2027? Creșterea ar putea ajunge la 7,7%, dar Guvernul ia în calcul și alte scenarii
Pensii mai mari din 2027? Creșterea ar putea ajunge la 7,7%, dar Guvernul ia în calcul și alte scenarii Milioane de pensionari din România așteaptă să afle cu cât le vor crește veniturile de la 1 ianuarie 2027. Formula legală de indexare indică o posibilă majorare de aproximativ 7,7%, însă constrângerile bugetare și scenariile analizate […]
Evaluarea Națională 2027: De ce este nevoie de două săptămâni între rezultatele finale și repartizarea computerizată la liceu. Precizări oficiale
Evaluarea Națională 2027: De ce este nevoie de două săptămâni între rezultatele finale și repartizarea computerizată la liceu. Precizări oficiale Repartizarea computerizată la liceu, programată pentru 22 iulie 2027, va avea loc la două săptămâni după afișarea rezultatelor finale la Evaluarea Națională, din 7 iulie. Intervalul este necesar pentru completarea și verificarea fișelor de înscriere, […]
Fraudă de peste 1,1 milioane de lei cu mașini second-hand: O persoană a vândut 75 de autoturisme ilegal. Ce a descoperit ANAF
Fraudă de peste 1,1 milioane de lei cu mașini second-hand: O persoană a vândut 75 de autoturisme ilegal. Ce a descoperit ANAF ANAF verifică inclusiv anunțurile publicate online pentru a identifica vânzările nedeclarate de autoturisme second-hand. În urma controalelor, inspectorii au descoperit în Argeș o persoană care ar fi vândut 75 de mașini, în valoare […]
