Actualitate

Evaluarea Națională 2027: De ce este nevoie de două săptămâni între rezultatele finale și repartizarea computerizată la liceu. Precizări oficiale

Ioana Oprean

Publicat

în

Evaluarea Națională 2027: De ce este nevoie de două săptămâni între rezultatele finale și repartizarea computerizată la liceu. Precizări oficiale

Repartizarea computerizată la liceu, programată pentru 22 iulie 2027, va avea loc la două săptămâni după afișarea rezultatelor finale la Evaluarea Națională, din 7 iulie. Intervalul este necesar pentru completarea și verificarea fișelor de înscriere, centralizarea opțiunilor și validarea datelor tuturor candidaților, au precizat marți, 27 octombrie 2026, reprezentanții Ministerului Educației.

Citește și: Evaluarea Națională ar putea include noi probe: Ce propune noul ministru al Educației

Petrecerea Divorțaților

„Admiterea la liceu nu se rezumă la un algoritm informatic care repartizează elevii în funcție de medii și de opțiunile exprimate. În spatele procedurii se află un întreg proces administrativ, desfășurat la nivelul fiecărei școli, al centrelor județene de admitere și al structurii naționale.

Potrivit calendarului de admitere pentru anul școlar 2027-2028, în perioada 12-16 iulie și pe 19 iulie, absolvenții clasei a VIII-a și părinții acestora vor completa fișele de înscriere, cu sprijinul diriginților. Opțiunile vor fi introduse în aplicația informatică, iar fișele generate vor fi tipărite și verificate de candidați și părinți. Orice eroare identificată va trebui corectată înainte de repartizarea propriu-zisă.

În paralel, în zilele de 12 și 13 iulie, se va desfășura completarea opțiunilor pentru candidații care solicită locuri distincte pentru elevii cu cerințe educaționale speciale (CES) și pentru cei care candidează pe locurile speciale destinate elevilor de etnie romă. Repartizarea acestora este programată pentru 15 iulie.

Tot în perioada 12-13 iulie vor avea loc înscrierea și repartizarea candidaților pentru învățământul special.

Etapa următoare vizează centralizarea și validarea datelor. Până la 19 iulie, centrele de înscriere trebuie să transmită bazele de date către centrele județene de admitere sau către centrul din București, împreună cu lista absolvenților care nu participă la repartizarea computerizată.

Pe 20 iulie, datele vor fi transmise către Centrul național de admitere, după confirmarea încheierii operațiunilor specifice în aplicația informatică. Ziua de 21 iulie este rezervată ultimelor verificări și remedierii eventualelor erori.

Abia după finalizarea acestor etape va avea loc repartizarea computerizată, pe 22 iulie 2027.

Volumul mare de date gestionate explică, în parte, durata procesului. În 2026, în aplicația informatică centralizată au fost introduse, la nivel național, peste 2,8 milioane de opțiuni.

Prin urmare, intervalul dintre afișarea rezultatelor finale și repartizarea la liceu este destinat verificării corectitudinii datelor și asigurării desfășurării procedurii de admitere în condiții transparente și fără erori”, au explicat reprezentanții Ministerului Educației.

foto: arhivă (cu rol ilustrativ)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Fraudă de peste 1,1 milioane de lei cu mașini second-hand: O persoană a vândut 75 de autoturisme ilegal. Ce a descoperit ANAF

Bogdan Ilea

Publicat

în

Fraudă de peste 1,1 milioane de lei cu mașini second-hand: O persoană a vândut 75 de autoturisme ilegal. Ce a descoperit ANAF ANAF verifică inclusiv anunțurile publicate online pentru a identifica vânzările nedeclarate de autoturisme second-hand. În urma controalelor, inspectorii au descoperit în Argeș o persoană care ar fi vândut 75 de mașini, în valoare […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Iarnă adevărată pe Transfăgărășan: Ninge abundent, iar zăpada s-a depus în strat consistent. Se intervine pentru deszăpezirea drumului

Ioana Oprean

Publicat

în

Iarnă adevărată pe Transfăgărășan: Ninge abundent, iar zăpada s-a depus în strat consistent. Se intervine pentru deszăpezirea drumului Ninsorile abundente din ultimele ore au dus la depunerea unui strat consistent de zăpadă pe Transfăgărășan. Autoritățile intervin pentru deszăpezirea drumului și recomandă șoferilor să nu circule fără mașini echipate pentru condiții de iarnă. Citește și: Video […]

Citește mai mult

Actualitate

27-28 octombrie 2026 | Ploi, ninsori la munte și rafale de vânt de până la 80 km/h în România: Anunțul de ultimă oră al meteorologilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Ploi, ninsori la munte și rafale de vânt de până la 80 km/h în România: Anunțul de ultimă oră al meteorologilor România este sub incidența unui episod de vreme instabilă, cu ploi de până la 30 l/mp în sudul și estul țării, precipitații mixte și depuneri de zăpadă la altitudini de peste 1.700 de metri. […]

Citește mai mult