Vouchere pentru alimente 2023: Ce soluții au beneficiarii care nu au primit cardul social
Mai mulţi români care îndeplinesc criteriile specifice nu au primit cardurile pentru alimente. Deputatul Gabriel Zetea i-a adresat în Parlament o întrebare lui Marius-Constantin Budăi, ministrul Muncii și Solidarității Sociale. Iată textul documentului:
„Domnule ministru, în decursul unui an și jumătate de când PSD a venit la guvernare, viața românilor care trăiesc în condiții precare s-a schimbat în mai bine. Prin măsurile sociale pe care miniștri social-democrați au reușit să le implementeze în cadrul coaliției la guvernare, milioane de români beneficiază de ajutor de la stat atât pentru achiziționarea alimentelor necesare traiului de zi cu zi, cât și pentru a-și achita facturile la energie.
Citește și: Vouchere pentru alimente 2023: Peste 300.000 de români nu au mai primit banii pe card
Așa cum v-am prezentat și în alte rânduri, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene care gestionează acordarea cardurilor valorice ”Sprijin pentru România”, cere ca persoanele care nu au primit cardul deși sunt eligibile, să ceară lămuriri suplimentare la Ministerului Muncii și Solidarității Sociale. În calitate de parlamentar de Maramureș vin spre dumneavoastră, domnule ministru, cu rugămintea de a a verifica încă o situație care mi-a fost adusă la cunoștință de o maramureșeancă care, deși se află în pensie de boală din luna mai 2022, nu a primit nici până în prezent cardul ”Sprijin pentru România”.
Băimăreanca ale cărei date personale le veți regăsi în anexă și care are o pensie de 1125 de lei (pensia minimă începând cu 1 ianuarie 2023) susține că s-a adresat pentru lămuriri suplimentare Casei Județene de Pensii, iar răspunsul care i-a fost transmis a fost acela că se face o medie a pensiei pentru ultimele 12 luni înainte de acordarea acestor carduri valorice care vin în sprijinul celor mai oropsiți dintre noi.
În concluzie, domnule ministru, vă rog să îmi răspundeți punctual la următoarele întrebări:
1. Cine actualizează listele beneficiarilor acestor carduri și cum sunt aceste liste comunicate ulterior Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene?
2. Ce le recomandați pensionarilor care au fost pensionați în ultimele luni (fie la limită de vârstă, fie de boală, fie din cauza unui handicap) și cărora Casa de Pensii le transmite că trebuie să aibă minimum un an vechime în sistemul de pensii înainte de a beneficia de acest ajutor?
3. Pensionarii care primesc pensia minimă dar nu se află în pensie la limită de vârstă sau nu beneficiază de o pensie de handicap, trebuie să îndeplinească anumite condiții pentru a beneficia de cardul Sprijin pentru România?”
Sunt persoane care nu au intrat în posesia cardului pentru că la momentul distribuirii nu se aflau la domiciliu. Poșta Română încearcă distribuirea de două ori pentru fiecare beneficiar. Dacă vă aflați în această situație, primul pas este să verificați la cel mai apropiat oficiu poștal. Dacă nu găsiți cardul acolo, sunați la 031.9268.
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale actualizează lunar, înainte de fiecare alimentare a tichetului social pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde, listele cu beneficiari, pentru a verifica eventuale modificări intervenite față de listele anterioare. Pentru beneficiarii nou introduși în program se eliberează noi suporturi electronice.
Așadar, dacă ați devenit eligibil pe parcursul programului, veți fi adăugați pe aceste liste. Pentru a vă asigura că nu sunteți omis, vă puteți adresa Casei Teritoriale de Pensii – respectiv Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială – din județul de reședință. Verificarea condițiilor de venit pentru beneficiarii se face exclusiv de către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), iar MIPE nu are autoritatea să adauge sau să elimine beneficiari din liste.
Sursa: dcbusiness.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
23 octombrie 2025 | Protest de amploare al polițiștilor de penitenciare din România: 2.000 de persoane se vor aduna în fața Ministerului Justiției
Protest de amploare al polițiștilor de penitenciare din România: 2.000 de persoane se vor aduna în fața Ministerului Justiției Sindicaliştii din sistemul penitenciar au declanşat, începând de luni, 20 octombrie 2025, acţiuni de protest. „Sindicatul Naţional al Poliţiştilor de Penitenciare (SNPP), membru al Federaţiei PUBLISIND şi al Blocului Naţional Sindical, şi Federaţia Sindicatelor din Sistemul […]
Daniel David critică implicarea rectorilor în politică: ,,N-ar trebui să fie în partide politice și cu atât mai puțin în conducerea unor partide politice, dar este părerea mea”
Daniel David critică implicarea rectorilor în politică: ,,N-ar trebui să fie implicat în partide politice și cu atât mai puțin în conducere a unor partide politice, dar este părerea mea” Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David a afirmat, în timpul unui eveniment, că implicarea liderilor universitari în politică rămâne o zonă gri în România. Mai […]
Simptome neobișnuite provocate de noua variantă de Covid, numită Stratus. Medicii trag un semnal de alarmă
Simptome neobișnuite provocate de noua variantă de Covid, numită Stratus. Cum se manifestă Specialiștii din Europa sunt în alertă după ce o nouă variantă a virusului Covid-19 se manifestă prin simptome neobișnuite, absente la tulpinile anterioare. Medicii avertizează că noua formă, denumită Stratus, se manifestă prin dureri intense de dinți și maxilar. Aceștia avertizează că […]