Rămâi conectat

Politică Administrație

Vouchere de vacanță 2023: Până când vor putea fi folosite tichetele acordate în anii 2019 și 2020

Ioana Oprean

Publicat

în

Vouchere de vacanță 2023: Până când vor putea fi folosite tichetele acordate în anii 2019 și 2020

Din anul 2019, voucherele de vacanță au început să fie oferite bugetarilor, iar instituțiile publice au obligația să acorde tichetele de vacanță, lipsa resurselor financiare sau necuprinderea sumelor respective în bugetul aprobat nu reprezintă o piedică legală privind acordarea acestora.

„Instituțiile și autoritățile publice (…) indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, acordă, anual, în perioada 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2020, vouchere de vacanță în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat”, scrie în OUG-ul care reglementează această facilitate.

Când a adoptat această ordonanță, Guvernul a spus că nu ne putem permite indemnizațiile de vacanță stabilite prin Legea nr. 153/2017 privind salarizarea unitară a bugetarilor. Acolo scrie că bugetarilor trebuie să li se dea anual câte o indemnizație de vacanță de valoarea unui salariu minim brut. Astfel că, prin aceeași OUG, se stabilește amânarea acordării indemnizațiilor de vacanță din Legea salarizării până la 1 ianuarie 2021.

Potrivit OUG 131/2021, „instituțiile publice (…) acordă, anual, în perioada 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2026, vouchere de vacanță în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat”.

Începând din luna februarie a anului trecut (2022), toate tichetele se emit numai pe suport electronic, ceea ce înseamnă că și voucherele de vacanță vor fi emise doar electronic.

Cum sezonul estival se apropie cu pași repezi, cardurile cu vouchere de vacanță au început să fie alimentate cu cei 1.450 de lei.

Pentru cei care nu au consumat voucherele emise în 2019 sau 2020 acestea vor putea fi utilizate până la finalul lunii iunie 2023.

Reglementarea tichetelor de vacanță ar urma să se facă prin Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, act ce reuneşte toate tipurile de tichete ce pot fi acordate salariaţilor din România, de-abia din 2027. Fără aceste modificări, reglementarea voucherelor de vacanță s-ar fi făcut prin Legea 165/2018 începând de anul viitor.

„Acordarea, în perioada 1 iulie 2017 – 31 decembrie 2020, a indemnizațiilor de vacanță sau a primelor de vacanță, după caz, sub forma voucherelor de vacanță în valoare de 1.450 lei s-a dovedit a fi o măsură cu efecte benefice asupra industriei turismului din România, încurajând un număr de circa un milion de salariați români din cadrul instituțiilor de stat sau al societăților în care statul este acționar unic sau majoritar, să-și petreacă concediile în țară”, apare în nota de fundamentare ce a însoțit ordonanța în faza de proiect.

Până în 2026, angajații instituțiilor publice de la noi vor primi vouchere de vacanţă cu aceeași valoare ca până acum, respectiv 1.450 de lei fiecare, dar doar pe suport electronic, potrivit unei orodonanțe publicate vineri în Monitorul Oficial.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă | PSD Alba susține echipa lui Sorin Grindeanu pentru conducerea partidului, din care face parte și Victor Negrescu

Ioana Oprean

Publicat

în

PSD Alba susține echipa lui Sorin Grindeanu pentru conducerea partidului, din care face parte și Victor Negrescu Delegați ai PSD Alba, din întreg județul, și-au exprimat, joi, în cadrul conferinței extraordinare, susținerea pentru Sorin Grindeanu și echipa cu care va candida la conducerea Partidului Social Democrat, cu moțiunea intitulată „Uniți pentru români. Puternici, doar împreună”. […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Municipiul Aiud – Anunț Compartiment Agricol: Proprietarii din sectorul cadastral 136 / Gârbova de Jos trebuie să depună documentele pentru întocmirea planului parcelar

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Municipiul Aiud – Anunț Compartiment Agricol În conformitate cu prevederile Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată și ale Ordinului nr. 600/2023 pentru aprobarea regulamentului de recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară, Primăria Municipiului Aiud informează proprietarii de terenuri situați în sectorul cadastral 136 / UAT Municipiul Aiud, localitatea […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Municipiul Aiud – Anunț concurs expert Direcția Arhitect-șef. Dosarele se pot depune în perioada 23 octombrie – 11 noiembrie, la sediul primăriei

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Municipiul Aiud – Anunț concurs expert Direcția Arhitect-șef. Dosarele se pot depune în perioada 23 octombrie – 11 noiembrie 2025 În conformitate cu prevederile art. VII alin. (3) lit. a) din OUG nr. 156/2024 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea şi completarea unor […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea