Volei old boys: Trei generaţii s-au revăzut la 40 de ani de la promovarea în „B”
La iniţiativa prof. Vasile Grozav, a consilierului local Horia Bărdaş şi a lui Horia Lencu, ajutaţi de prof. Petru Wainberg, sala de sport a Şcolii „Vasile Goldiş” Alba Iulia a găzduit sâmbătă după-amiază întâlnirea a 3 generaţii de voleibalişti prilejuite de aniversarea a 40 de ani de la prima promovare în Divizia B a echipei „Voinţa”.
În afara celor 3 organizatori, au răspuns prezent atât foştii jucători, cât şi membri din conducerea clubului sau foştii antrenori sau arbitri: Ioan Socaciu, Tiberiu Stanciu, Ştefan Andronic, Mircea Stoica, Mircea Fălcuşan, Vasile Păsat, Ion Budacă, Augustin Ciubăncan, Dorin Policarp, Aurelian Groza, Ilie Burcă, Mircea Muntean (decanul de vârstă, care a împlinit 68 de ani!), Călin Oargă, Nicuşor Văidean, Gheorghe Gugiu, Mihai Frăţilă, Marcel Chirilă, Vasile Stan, Mănăilă Radu (fostul preşedinte al clubului), Virigil Cărpinişan, Viorel Lazăr, Mircea Tuhuţ, Cornel Muntean. Demonstrând că a iubit şi iubeşte acest sport, Aurel Petric a venit la sală să-şi revadă foştii coechipieri, chiar dacă este imobilizat într-un scaun cu rotile, iar colegii i-au făcut ulterior o surpriză cântându-i în avans „La mulţi ani!”, deoarece sărbătoritul împlineşte azi, 2 aprilie, vârsta de 61 de ani. Printre absenţi s-a numărat primarul ocanmureşean Augustin Drăguţ, fostul antrenor al echipei. Un alt absent a fost Nicolae Muntean, care, pentru că nu a putut veni, de dorul vremurilor de odinioară l-a rugat pe Horia Lencu să-l lase pentru câteva minute să audă la telefon atmosfera din sală. În deschidere, s-au disputat câteva meciuri demonstrative între echipele celor 3 generaţii de voleibalişti care au promovat cu „Voinţa” în 1972, 1974 şi 1980. Am văzut meciuri interesante şi palpitante, în acelaşi timp, mai pătimaşi fiind cei mai… experimentaţi, unii ajunşi la 60 de ani. Am auzit urale la fiecare punct câştigat, la fiecare minge bine plasată în terenul advers sau la fiecare plonjon, fie el şi necâştigător. Jucătorii n-au uitat nici de acel mic semn de încurajare, de a bate palma unul cu altul chiar şi după o nereuşită, de această dată făcând acest gest chiar şi cu… adversarii. Time-out-urile au fost mai dese şi s-au convocat mai ales pentru odihnă şi ca pauză de băut apă. „Băieţii” au arătat că, în ciuda vârstei, ştiu să sară şi nu au părăsit niciun moment voleiul. Cu toţii au fost câştigători pentru că au făcut mişcare, iar apoi, fiecare din cele 3 generaţii a primit câte o frumoasă cupă, prin grija Direcţiei Judeţene de Sport şi Tineret Alba, iar jucătorii şi staff-ul, diplome de onoare. La final, la masa festivă dedicată acestui moment aniversar, cu care nu mulţi sportivi se pot mândri, preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, şi vicepreşedintele Alin Cucui, au trecut pe la Hotel Parc să-i felicite pe voleibalişti. „Doresc ca în numele tuturor colegilor mei să mulţumesc Consiliului Judeţean Alba pentru sprijinul acordat şi domnului preşedintele Ion Dumitrel, care este un mare susţinător al sportului şi culturii în judeţul Alba, şi sper să ne putem revedea şi la anul, iar acest eveniment să devină o tradiţie„, a declarat prof. Vasile Grozav. Felicitări tuturor!
Robert GHERGU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
ACCIDENT la Limba: O mașină a intrat într-un stâlp și o țeavă de gaz Un accident rutier a avut loc marți după-masa, în jurul orei 18.15, la Limba. O mașină a lovit un stâlp și o țeavă de gaz. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea masurilor specifice la un accident rutier produs în […]
FOTO | Patru PREMII SPECIALE și o MENȚIUNE obținute de elevii din Alba la Olimpiada Națională de Geografie 2026
Patru premii speciale și o mențiune obținute de elevii din Alba la Olimpiada Națională de Geografie 2026 Mai mulți elevi au reprezentat cu succes județul Alba la faza națională a Olimpiadei de Geografie 2026. Lotul a fost însoțit în municipiul Hunedoara, în perioada 5-10 aprilie 2026, de profesorul Leontin Costea, de la Liceul „Horea, Cloșca […]
Bilete de tratament balnear 2026: Care sunt seriile disponibile pentru anul în curs. Anunțul Casei Județene de Pensii Alba
Bilete de tratament balnear 2026: Care sunt seriile disponibile pentru anul în curs. Anunțul Casei Județene de Pensii Alba Casa Județeană de Pensii Alba a anunțat, marți, 21 aprilie 2026 că au fost stabilite seriile pentru acordarea biletelor de tratament balnear în anul 2026. Citește și: Bilete de tratament balnear 2026: Câte locuri sunt și […]