Volei Alba Blaj – CSO Voluntari 3-0, în derby-ul Diviziei A1! Revanșa campioanei!
Volei Alba Blaj, campioana României, a învins în „Alba Blaj” Arena, scor 3-0, pe rivala CSO Voluntari, în derby-ul debutului de an în Divizia A1 la volei feminin, contând pentru prima rundă a returului sezonului regular
Campioana României s-a impus cu 3-0 (26-24, 25-22, 25-16), luându-și astfel revanșa pentru cele două eșecuri din disputele directe, din startul stagiunii!
Volei Alba Blaj a dovedit forță, impunându-se cu stil, în condițiile problemelor de lot, împotriva rivalei la supremația internă. Echipa din „Mica Romă” s-a desprins în ierarhie, având cu 3 puncte mai mult decât contracandidata, o opțiune serioasă pentru adjudecarea sezonului regular.
Volei Alba Blaj a etalat o evoluție în crescendo, ridicându-și nivelul de la un set la altul. A fost primul succes din 2026 repurtat de „mândria Albei”, ce pierduse în Franța, în Liga Campionilor, scor 1-3. Antrenorul Guillermo Naranjo Hermandez a utilizat-o pe fals pe cubaneza Evilania Martinez și nu a efectuat nicio schimbare
Citește și: Volei Alba Blaj, eșec cu Volero Le Cannet, în Liga Campionilor, scor 1-3, în primul meci din 2026

Fără Vittoria Piani și Bianca Grama, campioana a avut parte de o confruntare dificilă împotriva rivalei, dar nu a cedat. Sala nu a fost plină, ca de obicei, însă și așa s-a simțit atmosfera de meci mare. În primul parțial, Blajul a venit din spate, a condus cu 23-21, revenind de la 19-21, 24-23 și a reușit să câștige cu 26-24, pe fondul unui joc echilibrat.
În al doilea set, vizitatoarele au condus cu 11-6, dar au fost egalate la 13, mergându-se cap la cap până la 20-20. Blajul are nervii mai tari și se desprinde decisiv 24-20 și apoi 2-0 la seturi!
Blajul se descătușează, se instalează la conducere, 10-5, 13-6, 16-9, 19-11, conducând detașat și a învins autoritar, în minimum de seturi

La partida care a durat 82 de minute au asistat peste 860 de spectatori. Cele mai bune realizatoare ale confruntării a fost Nicole Van de Vose – 14 puncte și Ariana Pîrv – 13 puncte (care a avut cel mai bun procentaj la preluare). Raportul blocajelor a fost 6-9 (cele mai multe Viktoria Trcol – 3), iar al așilor 2-2, diferența făcând-o în cele din urmă preluarea (59 la sută – 37 la sută). Blajul a mai avut încă 3 echipiere care au depășit 10 puncte: Drussyla Costa – 12, Viktoria Trcol – 11 și Evilania Martienz – 10.
Cele două efective au fost incomplete pentru acest meci: la Volei Alba Blaj au lipsit Vittoria Piani și Bianca Grama, în timp ce CSO Voluntari nu a contat pe Tara Cristea și a pierdut-o în setul doi pe Sabrina Starks, accidentată. Volei Alba Blaj: Jelena Delić 7 puncte, Charlotte Krenicky – două, Drussyla Costa (cpt) 12, Viktoria Trcol 11, Evilania Martinez 10, Ariana Pîrv 13p, Diana Vereș (libero); Marija MIljevic, Dariya Ivanova, Raisa Ioan, Ana Escamilla, Mihaela Otcuparu, Eva Vizitiu (l).
Cu acest prilej va fi prima apariție oficială în fața fanilor a achizițiilor Ana Escamilla (extremă, Spania) și Marija Miljević (coordonatoare, Serbia), însă Guillermo Naranjo Hernandez are și probleme de lot, vedeta Vittoria Piani acuzând probleme medicale, la fel și Bianca Grama (ambele cu entorsă).
S-au înfruntat rivalele la trofeele interne, formații aflate la egalitate, cu câte 27 de puncte, în fruntea ierarhiei, Blajul fiind lider la setaveraj (a cedat cu 3 seturi mai puțin), grupări angrenate în competițiile continentale, ambele cu eșecuri recente.

Va urma o altă săptămână incendiară, cu deplasări la Istanbul (miercuri, 14 ianuarie), pentru disputa cu VakifBalk, respectiv la București, pentru un alt derby, cu Dinamo (sâmbătă, 17 ianuarie).
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO: România, victorie cu Moldova, în debutul calificărilor pentru Mondial la fotbal feminin | Duel între echipiere ale CSM Unirea Alba Iulia
România, victorie cu Moldova, scor 1-0 (0-0), în debutul calificărilor pentru Mondial la fotbal feminin | Duel între echipiere ale CSM Unirea Alba Iulia România, victorie cu Moldova, în debutul calificărilor pentru Mondial la fotbal feminin, scor 1-0 (0-0). Pe „Arcul de Triumf” s-au regăsit 3 echipere ale CSM Unirea Alba Iulia, Elina Coceanovschi (integralistă […]
Miercuri, ora 17.00, Volei Alba Blaj – CSO Voluntari, returul semifinalelor Cupei României | Duel „de totul sau nimic” pentru calificarea în finală
Miercuri, ora 17.00, Volei Alba Blaj – CSO Voluntari, returul semifinalelor Cupei României | Duel „de totul sau nimic” în „Alba Blaj” Arena pentru calificarea în finală Miercuri, 4 martie, de la ora 17.00, în „Alba Blaj” Arena, se dispută confruntarea dintre Volei Alba Blaj și CSO Voluntari, returul semifinalelor Cupei României (direct pe TVR […]
Student Sport Alba Iulia, prima victorie în Liga Elitelor | Himcinschi și Mincă, în staff-ul tehnic al grupării albaiuliene!
Student Sport Alba Iulia, echipa de fotbal feminin, a reușit prima victorie în Liga Elitelor Under 15, scor 5-3 (3-0), cu Interstar Sibiu. De asemenea, merită consemnat faptul că în staff-ul tehnic al grupării din Cetatea Marii se regăsesc foștii uniriști Adorian Himcinschi (antrenor coordonator) și Mihai Mincă (antrenor cu portarii) În acest sezon, Student […]