Viţă-de-vie şi mesteceni la Jidvei
Pe lângă sutele de hectare cultivate cu viţă-de-vie de firma patronată de Liviu şi Claudiu Necşulescu, comuna Jidvei se poate mândri acum şi cu plantaţiile de puieţi realizate de elevii Grupului Şcolar Industrial în „Luna Pădurii”. În cadrul proiectului „Vrem să ne jucăm într-un mediu curat şi sănătos!”, iniţiat de profesorii Carmen Stan – director şi prof. Ovidiu Stan, sub sloganul „Un elev-un copac”, pe un teren supus riscului alunecărilor de teren de la marginea comunei, au fost plantaţi 100 de puieţi de mesteceni. Cu sprijinul autorităţilor locale, al părinţilor şi al Ocolului Silvic Jidvei, 80 de elevi din clasele primare şi gimnaziale ale Grupului Şcolar Industrial au dat o mână de ajutor pădurarilor la reîmpădurirea zonei degradate. Totodată, cu toţii s-au mobilizat pentru a igieniza şi înfrumuseţa spaţiile din vecinătatea şcolii şi pentru a convinge populaţia să colecteze selectiv deşeurile. „A fost un exerciţiu de educaţie civică, ecologică şi de promovare a voluntariatului în rândul tuturor cetăţenilor la care au subscris şi învăţătoarele, profesorii coordonatori, părinţii copiilor, comunitatea în ansamblu”, a declarat prof. Maria Crişan, director adjunct al Grupului Şcolar Industrial Jidvei. (R.G.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Mii de gulguțe aprinse în Cetatea Alba Carolina la ,,Festivalul Luminii” 2026: Zona istorică din Alba Iulia, transformată într-un tărâm de basm
Mii de gulguțe aprinse în cetatea Alba Carolina la ,,Festivalul Luminii” 2026: Zona istorică din Alba Iulia, transformată într-un tărâm de basm Festivalul Luminii a revenit la Alba Iulia, după o pauză de 3 ani. Evenimentul a avut loc în Parcul Unirii, unde pregătirile pentru seara magică au început de la ora 18:00. Mii de […]
Procesul medicului Adrian Ienea, din Sebeș, trimis în judecată pentru 9 acte de luare de mită, poate începe: Decizie la Tribunalul Alba
Procesul medicului Adrian Ienea, din Sebeș, trimis în judecată pentru 9 acte de luare de mită, poate începe: Decizie la Tribunalul Alba Tribunalul Alba a dispus, vineri, 15 mai 2026, începerea judecății în dosarul medicului Adrian Ienea, din Sebeș, acuzat că ar fi primit în mod repetat bani de la pacienți pentru emiterea sau prelungirea […]
VIDEO | Motocicliștii care participă la ”Respect în trafic”, ediția a XV-a, au ajuns la Alba Iulia: Marș moto pentru promovarea respectului reciproc și conștientizarea prezenței lor în trafic
Motocicliștii care participă la ”Respect în trafic”, ediția a XV-a, au ajuns la Alba Iulia: Marș moto pentru promovarea respectului reciproc și conștientizarea prezenței lor în trafic Sâmbătă, 16 mai 2026, are loc o nouă campanie de conștientizare asupra prezenței motocicliștilor în trafic, intitulată sugestiv ”Respect în trafic”. Anul acesta evenimentul a ajuns la cea […]