Viitorul Ghimbav – Metalurgistul Cugir 1-6 (0-3), în penultima rundă a Seriei a 5-a | Set de tenis administrat „lanternei roșii”
Metalurgistul Cugir s-a distrat pe seama „lanternei roșii”, câștigând la Ghimbav cu un sco
r de tenis, 6-1 (3-0), după o partidă avută la discreție. Cel mai categoric succes stagional a venit firesc, cugirenii punctând pe bandă rulantă împotriva ultimei clasate, trei dintre reușite aparținând juniorilor Vărărean, Udrea și Codrea.
Gruparea de sub Drăgana venea după înfrângerea nemeritată din confruntarea cu liderul „U” Cluj și a luat cele trei puncte fără prea mari emoții, diferența de valoarea fiind evidentă.
Cugirenii și-au respectat statutul și au punctat în trei rînduri prin Șaucă (11, șut peste portar după o combinație cu Făgărășanu), Vărărean (25, la prima reușită din acest sezon, reluare sub bară la pasa lui Șaucă) și golgheterul Făgărășanu (32, șut din interiorul careului).
După pauză, amfitrionii au redus handicapul prin Despa (52), însă Udrea (55, scăpat pe contraatac) a înscris întâiul său gol în tur, iar apoi au punctat Făgărășanu (62, din poziție singur cu portarul) și Codrea (82, reluare la un corner) – primul sa reușită în eșalonul terț.
*Făgărășanu, golgheterul seriei, suspendat etapa viitoare!
Andrei Făgărășanu, golgheterul seriei cu 14 reușite, a primit al 4-lea avertisment stagional, pentru simulare, deși a fost o fază evidentă de lovitură de pedeapsă și va absenta în jocul de final a turului, cu Sănătatea Cluj. „Îi felicit pe jucători pentru seriozitate, pentru modul cum au abordat întâlnirea. Era pericolul să tratăm jocul „de sus”, dar nu a fost așa, am mai avut doua bare și multiple ocazii. Partida a fost una fără istoric, am dominat-o de la un capăt la celălalt, un lucru important fiind faptul că băieții au înțeles mesajul și s-au comportat foarte profesionist, a existat implicare și atitudine„, a precizat Călin Moldovan.
Metalurgistul: Crivăț – Bold, Negrescu, Itu, Vărărean (75, Cioban) – Șaucă, Măd. Popa (55, M. Neagu), Sorian, Tăban – Udrea (70, Oltean), Făgărășanu (79, Codrea); rezerva N. Bănică, Afrapt, Șt. Radu. Antrenor Călin Moldovan.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO_VIDEO: Volei Alba Blaj, calificare în finala Cupei României, după 3-1 cu rivala CSO Voluntari | Meci senzațional în „Alba Blaj” Arena
Volei Alba Blaj, calificare în finala Cupei României, după 3-1 cu rivala CSO Voluntari și un meci senzațional în „Alba Blaj” Arena Volei Alba Blaj s-a calificat în finala Cupei României, după 3-1, în returul semifinalei, în „Alba Blaj” Arena, cu rivala CSO Voluntari, o confruntare-spectacol. În ultimul act, Volei Alba Blaj, deținătoarea trofeului, va […]
FOTO | Sportivi de la Total Sport Alba Iulia, întâlnire memorabilă în Italia cu ocnamureșeanul Bela Bartha și o altă vedetă de la Trentino Volley
Sportivi de la Total Sport Alba Iulia, întâlnire memorabilă în Italia cu ocnamureșeanul Bela Bartha și o altă vedetă de la Trentino Volley Săptămâna trecută, mai mulți sportivi de la Total Sport Alba Iulia au avut ocazia să îi întâlnească pe Alessandro Michieletto și pe ocnamureșeanul Bela Bartha, vedete ale formației Trentino Volley, la finalul […]
Cupa României, optimile de finală, primele meciuri din 2026 în fotbalul amator din Alba | Confruntări interesante, vezi programul meciurilor
Cupa României, optimile de finală, primele meciuri din 2026 în fotbalul amator din Alba | Confruntări interesante, vezi programul meciurilor din weeeknd În weekend este debutul sezonului în fotbalul amator din Alba, cu optimile de finală ale Cupei României, faza județeană. Primul meci va fi, în nocturnă, vineri, la Zlatna, iar ultimul din această fază, […]