VIDEO/FOTO: Peste 250 de persoane la protestul anti-Băsescu de la Alba Iulia. Lideri politici ai USL Alba, în fruntea mulțimii
Vineri, începând cu ora 19.00, peste 250 de persoane s-au adunat la un miting de protest pentru demiterea președintelui suspendat Traian Băsescu. Majoritate dintre aceștia sunt membrii din organizațiile municipale PSD, PNL și PC Alba Iulia.
„Înarmați” cu o portavoce, o sirenă, pancarte și pliante manifestanții au mărșăluit pașnic, pornind din fața cinematogrfului Dacia, până în fața Catedralei Reîntregirii și retur.
S-au scandat sloganuri anti-Băsescu, de mobilizare a cetățenilor cu drept de vot pentru a participa la referndumul pentru demitere lui Traian Băsescu.
Pe lângă de acum clasicele Jos Băsescu, Veniți cu noi! sau Stați în balcoanele și muriți de foame s-a scandat și Băsescu și familia lui să se ducă dracului!”
Pe tot parcursul marșului de protest, care a fost cât se poate de civilizat, numeroși jandarmi poziționați în dispozitive strategice pe traseul anunațat au asigurat buna desfășurare a manifestării.
Un ”sâmbure” de incident a avut totuși loc când muțimea care scanda slogane anti-Băsescu a ajuns în paralel cu o terasă supraetajată de pe Bd-ul Transilvaniei, de unde niște tineri care stăteau la o halbă de bere, i- au luat peste picior pe protestari cu mesaje provocatoare și anti USL .
Manifestanții au dat dovadă de înțelepciune și i-au ignorat pe petrecăreți, continuându-și marșul
În fruntea coloanei de protestatari s-au aflat mai mulți lideri politici locali ai PSD și PNL, dintre care amintesc pe președintele PSD, Ioan Dîrzu, actualul viceprimar și deasemenea vicepreședinte PNL, Simone Albani, vicepreședintele PSD, Ovidiu Jidveian, vicepreședintele PNL și fostul candidat la Primăria Alba Iulia, Călin Potor, mai mulți consilieri locali, alți membri și simpatizanți USL, sau persoane neînrolate politic care s-au săturat de Traian Băsescu.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane
Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane Bastionul suveranității și al valorilor conservatoare se consolidează în inima Transilvaniei. Partidul CRED (Comunitatea pentru Respect, Echitate și Demnitate) a organizat recent Conferința Județeană de Alegeri din Alba, un moment de cotitură pentru eșichierul politic local. În localitatea […]
Foto | Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia
Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia Marți, 29 septembrie 2026, Primăria Municipiului Sebeș a avut plăcerea de a primi vizita unui numeros grup de studenți români și străini, coordonați de lect. univ. dr. Maria Albu, de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Vizita a oferit tinerilor prilejul […]
138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027
138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027 Prețul energiei, mereu în creștere, duce la o creștere direct proporțională a interesului pentru economisirea ei, pentru folosirea eficientă a resurselor, fără reducerea confortului, dar cu diminuarea cuantumului facturilor. În această direcție de […]
