VIDEO | Ziua Comunității Maghiare din Abrud: Prelegere muzicală, expoziție bilingvă „Microcosmos” – Introducere în lumea lui Bartók Béla și degustarea renumitului „Gulyás de Abrud” și a altor bunătăți culinare
Ziua Comunității Maghiare din Abrud: Prelegere muzicală, expoziție bilingvă „Microcosmos” – Introducere în lumea lui Bartók Béla și degustarea renumitului „Gulyás de Abrud” și a altor bunătăți culinare
Sâmbăta trecută s-a desfășurat Ziua Comunității Maghiare din Abrud, eveniment la care au participat câteva zeci de persoane, locuitori de etnie maghiară, cât și numeroși invitați ai organizatorilor, ce a fost organizat de Asociația Culturală Maghiară din Abrud și Roșia Montană, Parohia Reformată Abrud în parteneriat cu administrația publică locală a orașului Abrud, Institutul Liszt București, Fundația Communitas din cadrul Asociației Democrate Maghiare din România – RMDS.
Ziua Comunității Maghiare din Abrud se organizează prin tradiție la sfârșitul lunii iunie și a ajuns la cea de-a șaisprezecea ediție, iar aici – conform organizatorilor – mai sunt 37 de maghiari și alți câțiva locuitori care se declară maghiari, dar nu mai vorbesc această limbă.

La ediția din acest an a fost prezent consulul Demeter Katalin din partea Consulatului General al Ungariei de la Cluj Napoca, evenimentul a debutat la Biserica Reformată Abrud cu un serviciu religios în limba maghiară și română, susținut de preotul parohiei Sándor Péter Ladány, care a fost urmat de cuvântul invitaților: Radu Tuhuț – primarul orașului Abrud, Kosa András – director Institutul Cultural Maghiar „Franz Liszt” București, Mircea Goia – directorul general CupruMin Abrud și alți invitați.
În ediția din acest an s-a regăsit o importantă componentă culturală, mai exact o prelegere muzicală susținută în interiorul Bisericii Reformate de către Mihaela Roșiu la vioară și de Rut Popa la pian, care a cuprins „Nocturna pentru vioară” de George Enescu și „Suita dansurilor românești” de Béla Bartók.
Totodată, în piața din centrul orașului a fost prezentată expoziția bilingvă maghiaro-română intitulată „Microcosmos” – Introducere în lumea lui Bartók Béla, organizată de către Institutul Cultural Maghiar „Franz Liszt” din București, invitat pentru a treia oară la Ziua Comunității Maghiare din Abrud.
Expoziția a prezentat în 12 panouri viața și opera compozitorului, pianistului și etnomuzicologului maghiar Bartók Béla (1881–1945), cuprinzând texte în limbile române și maghiare bogat ilustrate, cu pasaje din autobiografia lui, respectiv prin citate din scrisorile și scrierile științifice ale lui, precum și prin scrierilor contemporanilor, referitoare la el.
Conform organizatorilor, în timpul călătoriilor sale de culegere de folclor, Bartók Béla a vizitat, probabil în perioada 24 decembrie 1910 – 4 ianuarie 1911, și orașul Abrud și a adunat aproximativ 330 de melodii din muzica poporului din Țara Moților, iar o placă memorială cu numele lui Bartók se află pe casa unde a stat la Abrud, amintind astfel de vizita lui.
Ziua Comunității Maghiare a continuat până după amiaza târziu în curtea Casei Parohiale Reformate cu degustarea renumitului „Gulyás de Abrud” și a altor bunătăți culinare de către toți participanții, arătând încă o dată buna conviețuire și strânsele legături de prietenie între cetățenii acestui mic oraș ce a cunoscut o dezvoltare deosebită în urmă cu cel puțin 100 de ani, când funcționau din Munții Apuseni minele de aur.
Ovidiu CULDA
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
ITM Alba: Amenzi de 30.000 de lei și 40 de avertismente după controalele din perioada 2-7 noiembrie 2026. Ce nereguli au descoperit inspectorii de muncă
ITM Alba: Amenzi de 30.000 de lei și 40 de avertismente după controalele din perioada 2-7 noiembrie 2026. Ce nereguli au descoperit inspectorii de muncă Inspectorii ITM Alba au aplicat 7 amenzi în valoare totală de 30.000 de lei și 40 de avertismente, în urma controalelor desfășurate în județ, în perioada 2-7 noiembrie 2026. În […]
FOTO | Polițiștii rutieri din Alba, pe urmele șoferilor care se urcă la volan băuți sau drogați: Peste 900 de testări efectuate și 11 persoane cu rezultat pozitiv
Polițiștii rutieri din Alba, pe urmele șoferilor care se urcă la volan băuți sau drogați: Peste 900 de testări efectuate și 11 persoane cu rezultat pozitiv Polițiștii rutieri din județul Alba au acționat în perioada 7- 9 noiembrie 2026, sub coordonarea Serviciului Rutier, în vederea combaterii conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor […]
CTS Alba, apel urgent la donare de sânge: Sunt solicitați în special donatori cu grupele B+, AB- și O+ / „Fiecare donare poate salva vieți!”
CTS Alba, apel urgent la donare de sânge: Sunt solicitați în special donatori cu grupele B+, AB- și O+ / „Fiecare donare poate salva vieți!” Reprezentanții Centrului de Transfuzie Sanguină (CTS) Alba au lansat luni, 9 noiembrie 2026, un apel către persoanele eligibile să doneze sânge, în special către cele care au grupele sanguine B+, […]
