VIDEO| Soldații ruși fac FOAME pe front: Ce au găsit soldaţii ucraineni în bucătăria unui camion militar
Soldații ruși fac FOAME pe front: Ce au găsit soldaţii ucraineni în bucătăria unui camion militar
Trupele rusești au o dietă precară. După ce au apărut informații că soldații ruși au fost trimişi în luptă cu mâncare expirată de mai mulţi ani, acum apar noi imagini cu interiorul unei bucătării dintr-un camion militar rusesc.
Dietă sărăcăcioasă
Soldaţii ucraineni au difuzat pe reţeaua Reddit imagini din bucătăria unui vehicul blindat KamAZ lăsat în urmă de trupele ruse.
În filmare se pot observa câteva produsele alimentare care se găsesc în camionul militar: saci de ceapă, de cartofi și câteva borcane cu castraveți murați.
Vehiculul militar era echipat cu o bucătărie în care soldații ruși își puteau prepara hrana pentru perioada petrecută pe front. Deschizând sertarele şi uşile dulapurilor, au dat peste borcane mari de murături, unele sparte, dar şi o cutie de plastic umplută cu diferite condimente.
„O bucătărie mobilă pentru câmpul de luptă. Să vă arăt ce se află înăuntru: cartofi putreziți, niște murături zdrobite. (…) Noi nu avem astfel de mașini în Ucraina, cel puțin eu personal nu am văzut una. Nenorociții își făceau mâncare aici”, ar spune bărbatul care filmează, potrivit unei traduceri postate pe Reddit.
„Ingredientele sunt cel mai probabil depozitate într-un alt camion”, crede un utilizator Reddit.
Soldații ruși, trimiși la luptă flămânzi și demoralizați
În unele localități rușii au fost filmați cum spărgeau magazine și furau alimente, ba chiar și găini dintr-o curte. Oficialii americani spun că rușii se confruntă cu probleme logistice de bază, ducând lipsă de alimente și combustibil, iar unele unități par să fi avut moralul scăzut.
Soldații au primit mâncare și combustibil pentru doar două-trei zile, după cum arată și numeroasele videoclipuri postate pe platformele social media cu militari ruși ieșiți la furat de alimente, care au primit rații expirate de ani de zile sau rămași cu blindatul fără combustibil în mijlocul drumului.
Recent, un soldat rus capturat de ucraineni a recunoscut că a mers la război pentru a scăpa de sărăcie și le-a dezvăluit acestora ce salarii primesc militari ruși. Potrivit declarațiilor prizonierului, ofiţerii ruşi primesc în medie un salariu de 60.000 de ruble, echivalentul a aproximativ 550 de dolari sau 500 de euro.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Castelul Bran a fost inclus în top 10 al celor mai populare castele și palate din Europa
Castelul Bran a fost inclus în top 10 al celor mai populare castele și palate din Europa Castelul Bran a fost inclus în top 10 al celor mai populare castele și palate din Europa, clasament realizat în funcție de numărul recenziilor de pe Google. Obiectivul turistic din Transilvania se află alături de atracții celebre precum […]
Premierul desemnat Siegfried Mureșan: ,,Nu iau în calcul să-mi depun mandatul” Siegfried Mureșan, desemnat de președintele Nicușor Dan pentru funcția de premier, a declarat vineri seară că nu intenționează să își depună mandatul în cazul în care, la finalul perioadei de negocieri, va constata că nu dispune de voturile necesare pentru învestirea Cabinetului. În plus, […]
Comisia Europeană a aprobat Planul de Acțiune al ANSVSA pentru deblocarea exporturilor de ovine și caprine
Comisia Europeană a aprobat Planul de Acțiune al ANSVSA pentru deblocarea exporturilor de ovine și caprine Comisia Europeană (CE) a aprobat Planul de Acțiune elaborat de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) pentru deblocarea exporturilor de ovine și caprine, măsură care permite protejarea exporturilor de carcase și produse printr-o schemă diferențiată de […]