Ştirea zilei

VIDEO| Scene ȘOCANTE în trafic: Șofer de 76 de ani, din Hunedoara, bătut cu bestialitate de un tânăr. Motivul – ar fi condus prea încet

Ioana Oprean

Publicat

în

Un șofer de 76 de ani din județul Hunedoara a fost bătut marți cu sălbăticie de un alt participant la trafic pe motiv că circula cu viteză prea mică. Vârstnicul a ajuns la spital pentru îngrijiri medicale. Agresorul, un tânăr de 28 de ani, a fost reținut de polițiști.

Petrecerea Divorțaților

Potrivit IPJ Hunedoara, în data de 21 martie 2023, în jurul orei 09:25, Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată despre faptul că pe o stradă din cartierul Peștișul Mare, ar fi avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate două autoturisme.

Poliţiştii rutieri care s-au deplasat la fața locului au stabilit că un bărbat de 76 de ani, din municipiul Hunedoara, în jurul orei 09:15, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Republicii, din municipiul Hunedoara, ar fi fost claxonat de șoferul unui autoturism care se deplasa în spatele său, pe motiv că rulează cu viteză prea mică.

Ulterior, după ce a parcat maşina în cartierul Peștișul Mare, bărbatul de 76 de ani a coborât din mașină pentru a merge la niște cunoștințe, iar lângă autoturismul său a parcat șoferul autoturismului care l-a claxonat, care a coborât din maşină şi l-a lovit cu pumnul în zona feței, după care a lovit portiera stânga-față a autoturismului septuagenarului cu piciorul și i-a rupt maneta ștergătoarelor.

Bărbatul de 76 de ani a fost transportat la o unitate medicală din municipiul Hunedoara în vederea unui consult medical de specialitate, iar celălalt conducător auto, în vârstă de 28 de ani, din Hunedoara, a fost identificat la scurt timp de poliţişti şi condus la sediul Poliţiei Municipiului Hunedoara pentru audieri, pe numele său fiind întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunilor de loviri sau alte violenţe şi distrugere. După administrarea probatoriului, tânărul a fost reținut preventiv, pentru 24 de ore.

”Socrul meu, în vârstă de 77 de ani, a fost bătut cu bestialitate, în trafic, pentru simplul motiv că a respectat semnele de circulație.

Nu știu încotro ne îndreptăm ca și civilizație, ca și oameni, dar ceea ce s-a petrecut astăzi m-a cutremurat. Să agresezi atât de brutal un om în vârstă, să-ți pierzi orice urmă de control pentru că cel din fața ta nu se deplasează suficient de rapid, să uiți de norme rutiere, de legi morale, de legi penale, doar pentru a te „răcori” puțin, mi se pare incalificabil.
Cred, însă, că faptele acestui neom nu vor rămâne fără repercusiuni din partea organelor abilitate și ale instanței de judecată”, a scris pe rețeaua de socializare Facebook nora victimei.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

31 octombrie – 1 noiembrie 2026 | Motocicliștii Lupii Sigidavei, ,,Împreună pentru Noah” – Eveniment caritabil la Cugir pentru a strânge bani pentru terapiile băiețelului născut prematur. ,,Micuțul merită o copilărie frumoasă”

Ioana Oprean

Publicat

în

31 octombrie – 1 noiembrie 2026 | Motocicliștii Lupii Sigidavei, ,,Împreună pentru Noah” – Eveniment caritabil la Cugir pentru a strânge bani pentru terapiile băiețelului născut prematur. ,,Micuțul merită o copilărie frumoasă” Noah, un băiețel din Cugir născut prematur și care a trecut prin multe probleme de sănătate și intervenții chirurgicale, are mare nevoie de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Apel umanitar sfâșietor: La doar 38 de ani, albaiulianul Radu Ilyeș luptă pentru viața sa / „Mi-e teamă că omul pe care îl iubesc nu va mai fi lângă mine”

Ioana Oprean

Publicat

în

Apel umanitar sfâșietor: La doar 38 de ani, albaiulianul Radu Ilyeș luptă pentru viața sa / „Mi-e teamă că omul pe care îl iubesc nu va mai fi lângă mine” La doar 38 de ani, Radu Ilyeș, din Alba Iulia, trece prin cea mai grea încercare a vieții sale. Radu se confruntă cu probleme medicale […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul, aduse la Alba Iulia: Procesiune în jurul Catedralei Ortodoxe

Ioana Oprean

Publicat

în

Moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul, aduse la Alba Iulia: Procesiune în jurul Catedralei Ortodoxe Moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul au fost aduse marți, 20 octombrie 2026, în jurul orei 17.00, la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia de către o delegație specială. A urmat o procesiune în jurul complexului Catedrala Reîntregirii. Programul serii mai cuprinde, între orele 18.00 […]

Citește mai mult