Rămâi conectat

Ştirea zilei

VIDEO| Recidivist din Alba condamnat pentru lovirea unei polițiste într-un club: ”Tu umbli cu grasa asta de la DIICOT?”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

VIDEO| Recidivist din Alba condamnat pentru lovirea unei polițiste într-un club: ”Tu umbli cu grasa asta de la DIICOT?”

Un bărbat din Alba Iulia cu antecedente penale a fost condamnat la închisoare cu executare după ce a lovit o polițistă într-un club din municipiu.

A. B. aflat în penitenciar, unde execută o condamnare la 3 ani și 3 luni de închisoare, a primit un supliment de pedeapsă de 5 luni pentru lovire și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Scandalul a avut loc în clubul Stage din Alba Iulia în 17 noiembrie 2019. Prima hotărâre în dosarul penal aflat în instanță a fost pronunțată miercuri, 4 ianuarie 2023. În esență, bărbatul de 34 de ani, este acuzat că a lovit o tânără cu palma peste față și a tras-o de păr.

YouTube video

Tânăra este agent de poliție și lucra la data faptei la Brigada de Operațiuni Speciale Alba Iulia. Aceasta a declarat, că în noaptea respectivă se afla pe holul clubului unde discuta cu alte persoane, când, la un moment dat, a apărut un bărbat care l-a întrebat pe prietenul ei ”Tu umbli cu grasa asta de la DIICOT?”, după care a jignit-o în diverse moduri, făcând referire în mod repetat la faptul că lucrează la DIICOT.

Prinsă de păr și trasă afară din local

”La un moment dat, persoana vătămată fiind indignată de cele spuse de inculpat, de faţă fiind mai multe persoane din local, a încercat să îi dea cu mâna peste șapca pe care o avea pe cap și să-l lovească cu piciorul peste picioare, însă nu a ajuns la picioarele inculpatului. În acel moment, inculpatul s-a întors și a lovit-o cu palma peste faţă, între cei doi intervenind mai multe persoane printre care şi prietenul persoanei vătămate, scandalul fiind pe moment aplanat.

Inculpatul a plecat de lângă persoana vătămată, iar aceasta a încercat să sune la poliție, deplasându-se împreună cu mai multe persoane spre ieșirea localului. În timp ce se îndrepta spre ieșirea din local, se observă pe camerele de supraveghere cum acesta vine din spate, o prinde de păr în mod brutal și o trage spre ieșirea din local. Tot din imaginile surprinse de camerele de supraveghere se observă când (…) încearcă să o ajute pe prietena sa, însă intervine o persoană de sex masculin, solid, chel, care îl lovește”, se precizează în hotărârea instanței de judecată, potrivit rejust.ro.

Polițista a mai spus că mai multe persoane i-au recomandat să nu sune la 112 pentru a nu avea probleme agresorul ei și a completat că un martor chiar i-a luat telefonul din mână.

”Chiar și după ajungerea echipajului de poliție, inculpatul a continuat să i se adreseze persoanei vătămate făcând referire la DIICOT și spunându-i că a văzut-o când a tras droguri pe nas și că i-a rupt tricoul, aspect neprobat, de altfel. Din imaginile surprinse de camerele de supraveghere și din declarațiile martorilor rezultă că pe holul unde a avut loc incidentul au fost de față cel puțin 10 persoane, iar prin acțiunea inculpatului a fost tulburată ordinea şi liniştea publică în local, însă nimeni nu a intervenit, persoana vătămată considerând că tuturor le era frică de el”, se mai susține în document, potrivit sursei citate.

A. B. a declarat că polițista i-a adresat injurii și amenințări, a încercat să îi ia șapca de pe cap, iar în momentul în care s-a întors cu spatele l-a lovit cu piciorul printre picioarele sale, în testicule. A mai spus că aceasta a continuat să îl înjure și să îl amenințe, ”motiv pentru care a prins-o de după cap, posibil de păr și a tras-o spre ieșire, moment în care persoana vătămată l-a lovit iar cu piciorul și i-a băgat mâna în gât”. Acesta a încercat să se apere susținând că a fost provocat, lucru respins de instanța de judecată.

Cazier de invidiat

”Instanţa are în vedere cu precădere declaraţiile inculpatului care a recunoscut ambele acțiuni violente, încercând doar să minimalizeze consecinţele acţiunilor sale şi să le justifice prin prisma acţiunilor persoanei vătămate. Totodată, instanţa are în vedere că întreg conflictul dintre părţi a fost surprins de camerele video din holul clubului, sens în care eventualele declarații subiective ale părţilor sau ale martorilor audiaţi în cauză sunt uşor de verificat”, a apreciat magistratul de la Judecătoria Alba Iulia.

Judecătorul a mai afirmat că agresorul a încercat pe tot parcursul procesului penal să o denigreze pe tânăra polițistă.

”Potrivit fişei de cazier judiciar a acestuia rezultă că a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii pentru infracţiunii extrem de grave, respectiv tentativă de omor, ameninţare, şantaj, proxenetism, printre ultimele condamnări fiind o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 4 ani. Recent, acesta a fost condamnat şi pentru o infracţiune la regimul rutier”, a mai susținut magistratul.

În final, a fost condamnat la 9 luni de închisoare pentru lovire și alte violențe și la 6 luni pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, ambele în stare de recidivă postcondamnatorie. Prin contopire cu pedepsele mai vechi a rezultat condamnarea finală la 3 ani și 8 luni de închisoare cu executare. A fost dedusă din pedeapsă, perioada executată de circa 1 an și 10 luni. Hotărârea poate fi contestată la Curtea de Apel.

Sursa: ziare.com


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO Georgiana Pavelescu, o tânără din Alba, ambasadoare a cântecului popular de pe Valea Sebeșului, la „Primăvara românească la Bruxelles”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Georgiana Pavelescu, o tânără din Alba, ambasadoare a cântecului popular de pe Valea Sebeșului, la „Primăvara românească la Bruxelles” Georgiana Pavelescu, o tânără originară de pe Valea Sebeșului, județul Alba, a fost weekend-ul trecut ambasadoarea Cântecului Popular Românesc în cadrul evenimentului „Primăvara românească la Bruxelles”, eveniment prin care Europarlamentarul PSD, Victor Negrescu, continuă an de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea