VIDEO | Primarul Gabriel Pleșa, pe scenă în prima zi a Târgului de Crăciun din Alba Iulia 2025: A cântat colinde alături de elevi
Primarul Gabriel Pleșa, pe scenă în prima zi a Târgului de Crăciun din Alba Iulia 2025: A cântat colinde alături de elevi
Târgul de Crăciun din Alba Iulia și-a deschis astăzi, 22 noiembrie, porțile pentru albaiulieni și turiști. Prima zi a inclus și un moment special, cu primarul Gabriel Pleșa în prim-plan.
Zeci de albaiulieni au venit astăzi la Târgul de Crăciun Piața de Crăciun – Alba Iulia & Tradition und Markt, organizat pe Latura de Vest a Cetății Alba Carolina, unde au avut ocazia să vadă aprinderea luminițelor de sărbători și să se bucure de mâncărurile și băuturile din cadrul Târgului.
Pe scenă au urcat o parte dintre elevii și profesorii de la Liceul de Arte „Regina Maria” Alba Iulia care au susținut un concert de colinde. Cei prezenți au avut parte de o surpriză atunci când primarul din Alba Iulia, Gabriel Pleșa, i-a acompaniat pe aceștia și a cântat alături de ei.
Organizatorii au anunțat că atmosfera o să fie plină de lumină și bucurie: ,,Vă invităm cu drag sâmbătă, 22 noiembrie, de la ora 18:00, pe Latura de Vest a Cetății, la deschiderea Târgului de Crăciun Piața de Crăciun – Alba Iulia & Tradition und Markt, unde atmosfera se va umple de lumină, colinde și bucurie!”.
Citește și: FOTO | Prețuri uriașe la Târgul de Crăciun 2025 de la Alba Iulia: Cât costă mâncarea, vinul fiert, dulciurile și o oră pe patinoar. Comparație cu Târgul de Crăciun din Craiova
Totuși, oamenii care vor merge la Târgul de Crăciun de la Alba Iulia trebuie să scoată sume consistente din buzunar pentru a se bucura de mâncare, băuturi, dulciuri sau diferite distracții.
,,O primă seară frumoasă la deschiderea Târgului de Crăciun care va dura până după sărbătorile de iarnă. Deși vremea nu a fost a fost foarte favorabilă au venit mulți oameni cu copilași, ambianța este una foarte frumoasă. Un spectacol foarte frumos cu elevii. Intrăm deja în magia sărbătorilor de iarnă. Invit albaiulienii și pe toți ceilalți din județ să vină să se simtă bine cu familia”, a povestit edilul Gabriel Pleșa pentru Ziarul Unirea.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Update video | Accident grav pe autostrada A1, pe sensul Sebeș – Sibiu: O cisternă încărcată cu acid sulfuric, implicată. O persoană, încarcerată
Accident grav pe autostrada A1, pe sensul Sebeș – Sibiu: O cisternă încărcată cu acid sulfuric, implicată. O persoană, posibil încarcerată Un accident rutier grav, în care este implicată o cisternă, s-a produs pe autostrada A1, la kilometrul 297, pe sensul de mers Sebeș – Sibiu, miercuri seara. Din primele informații o persoană ar fi […]
Stație de pompare îngropată, pentru ca în două comune din Alba apa potabilă să ajungă la rezervor și în verile secetoase: În ce stadiu este proiectul
Stație de pompare îngropată, pentru ca în două comune din Alba apa potabilă să ajungă la rezervor și în verile secetoase: În ce stadiu este proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Îmbunătățire alimentare cu apă potabilă a localităților Bucerdea Grânoasă și Crăciunelu de […]
Video | Parcul Arini din Sebeș, în transformare! Investiții de 40 de milioane de lei în regenerare urbană, infrastructură verde și pădure urbană. Dorin Nistor: „Indiferent de vârstă, fiecare va avea ce să facă”
Parcul Arini din Sebeș, în transformare! Investiții de 40 de milioane de lei în regenerare urbană, infrastructură verde și pădure urbană. Dorin Nistor: „Indiferent de vârstă, fiecare va avea ce să facă” Parcul Arini din Sebeș se află într-un amplu proces de renovare și revitalizare. Primăria Municipiului Sebeș investește peste 40 de milioane de lei […]
