VIDEO | Povestea lui Nea Mihai, „Ferul”, din Apuseni: ,,Haiducul” de odinioară din munți, vizitat de voluntari în prag de sărbători. A primit o sobă nouă, haine curate, iar casa i-a fost orânduită în așteptarea Crăciunului
Povestea lui Nea Mihai, „Ferul”, din Apuseni: ,,Haiducul” de odinioară din munți, vizitat de voluntari în prag de sărbători. A primit o sobă nouă, haine curate, iar casa i-a fost orânduită în așteptarea Crăciunului
În preajma sărbătorilor de iarnă, când gândurile ni se întorc firesc spre ceea ce este mai cald și mai omenesc în noi, poveștile adevărate capătă o strălucire aparte. Ele vorbesc despre bunătate, despre oameni simpli care duc cu ei amintiri din alte vremuri și despre gesturile mărunte, dar decisive, ce pot schimba vieți.
Dintr-o astfel de poveste face parte și nea Mihai, cunoscut în Poiana Vadului drept „Ferul” – o poreclă care i se potrivește, dacă ne gândim la determinarea și încăpățânarea lui „de fier”. Este fratele regretatului taragotist Nicolae Fer (Feruțu), cel care, în tinerețe, a cântat alături de maestrul Dumitru Fărcaș la Filarmonica de Stat din Cluj, obținând locul al doilea pe țară, după cum mărturisește fiica sa într-o postare pe pagina de Facebook „Lăzești, Alba”.
Citește și: VIDEO | Tanti Ana, bătrânica care trăiește singură în Apuseni cu 64 de lei pe lună, are casă nouă de Crăciun. Locuința, sfințită de Sfântul Andrei, în prezența voluntarilor care au renovat-o

Nea Mihai, ajuns la 83 de ani, a fost odinioară un „haiduc” al munților Apuseni. Chiar și astăzi, în cuvintele lui se simt ecouri ale unei tinereți demult trecute, ale unui caracter puternic, pe care unii l-ar putea considera rebel. Pletele la care nu vrea renunțe – acum subțiate de vreme – au rămas pentru el un simbol al libertății și al tinereții care nu se uită.
Întâlnirea cu voluntarii Offroadajută Apuseni, începutul unei povești de suflet
Înainte de Crăciunul anului 2024, viața i-a scos în cale lui nea Mihai pe voluntarii de la ,,Offroadajută Apuseni”. Bătrânul se afla într-o stare vizibil precară, iar casa lui, în condiții greu de descris. Impresionați de situație, oamenii au promis că vor reveni cât de repede, pentru a-l ajuta.
Și s-au ținut de cuvânt. Pe 3 ianuarie 2025, o echipă de oameni cu suflet mare a decis să înceapă anul făcând o faptă bună: au curățat locuința lui nea Mihai și au găsit chiar și un șobolan ascuns sub salteaua patului. A fost un moment care, dincolo de șoc, a confirmat cât de mult avea bătrânelul nevoie de ajutor.
Înainte de a trage concluzii pripite, voluntarii au ținut cont de ceea ce mulți uită: vârsta înaintată, singurătatea, neputințele care se adună odată cu trecerea anilor. În realitate, bătrânii apreciază cel mai mult prezența cuiva care le pășește pragul, le vorbește, îi ascultă și îi tratează cu demnitate — uneori mai mult decât orice pachet cu alimente.
Un an de grijă și prietenie
Pe parcursul anului 2025, nea Mihai a fost sprijinit constant de voluntari, în special de Vasile – „sufletul” grupului. A fost dus la medic, ajutat să-și facă igiena personală și, treptat, s-a legat o prietenie adevărată între el și cei de la ,,Offroadajută Apuseni”, iar bătrânelul a apărut frecvent în postările grupului.
O nouă vizită înainte de sărbători
Zilele trecute, după acțiunea desfășurată la tanti Ana din Galați–Zlatna, voluntarii au mers din nou la casa lui nea Mihai. Au schimbat patul, au vopsit mobilierul, au aranjat camera și au făcut ordine și au montat o sobă nouă pentru ca bătrânul să întâmpine sărbătorile în demnitate și căldură.
Pentru că, în fond, acesta este sensul adevărat al sărbătorilor: să întindem o mână de ajutor, să nu judecăm și să dăruim din ce putem, cu inima deschisă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Prima zăpadă din iarna 2026–2027 în Munții Șureanu! A început să ningă la sfârșit de octombrie
Prima zăpadă din iarna 2026–2027 în Munții Șureanu! A început să ningă la sfârșit de octombrie A început să ningă ca în povești de luni seara în Munții Șureanu, în zona Poarta Raiului, deși este doar finalul lunii octombrie 2026. Zăpada începe să se așterne, iar stratul ar putea ajunge în curând la câțiva centimetri. […]
Sergiu Pașca, cercetătorul originar din Aiud, face un nou pas în înțelegerea bolilor creierului: echipa sa a crescut țesut cerebral uman în creierul șoarecilor, cu perspective pentru tratarea unor boli incurabile
Sergiu Pașca, cercetătorul originar din Aiud, face un nou pas în înțelegerea bolilor creierului: echipa sa a crescut țesut cerebral uman în creierul șoarecilor, cu perspective pentru tratarea unor boli incurabile Cercetătorul român Sergiu Pașca, originar din Aiud, județul Alba, profesor la Facultatea de Medicină a Universității Stanford din California – SUA, a coordonat o […]
Video | Peste 600 de vestiare noi la Băile Sărate și planurile pentru viitorul Aqua Park din Ocna Mureș. Primar: „Am plecat de la 17 locuri de cazare. Astăzi avem peste 700 listate pe Booking”
Peste 600 de vestiare noi la Băile Sărate și planurile pentru viitorul Aqua Park din Ocna Mureș. Primar: „Am plecat de la 17 locuri de cazare. Astăzi avem peste 700 listate pe Booking” Orașul Ocna Mureș continuă să se dezvolte pe partea de turism și agrement, prin investiții care vizează atât extinderea infrastructurii de la […]
