VIDEO Povestea companiei Elis Pavaje din Alba, cel mai mare producător de pavele și borduri din România, pornită acum 30 de ani în curtea casei. Vorba părintelui pentru copii: Ca să poţi strica un ban, trebuie să ştii cum se face

Povestea companiei Elis Pavaje din Alba, cel mai mare producător de pavele și borduri din România, pornită acum 30 de ani în curtea casei. Drumul către succesul în afaceri este presărat cu greutăţi. Chiar şi pentru cei care îl pavează. Doi oameni de afaceri din Alba au pariat pe pavele atunci când o ţară întreaga le ştia din filme şi mai puţin de pe străzile României comuniste. De la o presă în curtea casei au ajuns la trei fabrici şi la poziţia de lider pe piaţă. Începutul a fost însă greu şi adaptat nevoilor.

Sergiu Voicu, jurnalist Digi2: Suntem la Alba. Aflăm acum o poveste de familie începută în curtea casei cu realizarea de monumente funerare, apoi au trecut la tuburi pentru fântâni. Dar au vrut mai mult. Au vrut o fabrică şi au făcut o fabrică de pavaje care, la 30 de ani distanţă, este evaluată la 35 de milioane de euro.

„Un prieten de-al nostru voia un monument funerar şi ne-a întrebat nu ştii pe cineva care face monumente? Și zice: Parcă este unul în Petreşti. Dar eu am zis: Și noi avem o matriţă, dar este în pod de la tata. Şi atunci ne-a venit ideea: ce-ar fi să facem?”, povestește Sâmza Goța, soția antreprenorului Elisiu Goța.

„S-a făcut un baraj în preajma Petreştiului şi toată lumea spunea că a scăzut pânza freatică de nu mai era apă în fântâni. Şi stăteam de vorbă cu un vecin că trebuie adâncite fântânile. Şi atunci mi-a venit ideea: să fac o matriţă, să fac oale de fântână. Şi ca să mai fac un ban pe lângă serviciu. Şi aşa a început prima mea afacere, în ’81”, povestește, la rândul său, antreprenorul Elisiu Goța.

Sâmza Goţa: Am fost doi copii necăjiţi şi voiam să facem şi noi, că vedeam pe alţii că aveau posibilitate mai multă ca noi şi noi nu aveam. Părinţii noştri nu mai erau.

Elisiu Goţa: După o perioadă, am văzut că ne merge bine şi cu tuburile, şi cu crucile şi am zis să mai facem ceva. Şi în ’92, ţin minte, am avut norocul să fim invitaţi în Germania de nişte prieteni, împreună am fost. Am văzut pavaje.

Sâmza Goţa: Tu m-ai prins de mână şi ai văzut pavajul şi mi-ai spus: ăsta va fi viitorul României!

– Totul a început de la două pietre pe care le-aţi adus din Germania. Şi nu orice fel de pietre…

Elisiu Goța: Două bucăţi de pavaje, da. Am venit cu ele acasă. Eu nu am avut nici bani. N-am avut. Eu de la început am fost muncitor la uzina Cugir şi eram şi eu un salariat, acolo. Atât.

– Dar aţi vrut pe lângă salariul de la Cugir să mai câştigaţi ceva.

– Am venit acasă, am cumpărat de la fabrica de hârtie din Petreşti o presă de vulcanizat. Pe care, după capul meu, am adaptat-o şi am facut maşină de făcut dale.

Vasile Goța, fiul antreprenorului: Nici nu cunoșteam producători de linii tehnologice, o făcut el o linie tehnologică, aşa cum a gandit-o el. El a inventat o maşină, care să facă acest produs, care se află şi acum în faţa fabricii.

– Cum arăta producţia la început?

Emil Goța, fiul antreprenorului:  El a adaptat o presă de vulcanizare în care făceam o bucată la o presă.

Elisiu Goţa: Producţia era foarte mică. Dacă făceam o presă, la o presare trebuia să faci într-un vailing materialul, băgai cu lingura în matriţă, îl îndesai cu degetele, presai manual, a fost o lucrare primitivă şi foarte grea.

– Câţi ani aveaţi când tatăl vostru a pus pe picioare afacerea?

Emil Goța: Eu aveam 16 ani când am început să facem pavaje.

Vasile Goța: După ce a venit cu ideea din Germania, a început să ne implice fiecare pe bucăţica lui, a ştiut să ne împartă lucrurile la fel ca şi acum, fiecare am fost puşi pe postul lui.

– De la 10 ani, respectiv 16 ani?

– Exact!

– Tata ne-a pus la treabă de mici, nu ne-a lăsat, avea o vorbă a lui: Ca să poţi strica un ban trebuie să ştii cum se face. Aşa că vă rog să treceţi şi voi la treabă să vedeţi cum se câştigă un ban, spune Emil Goța.

Elisiu Goța vorbește cu cei doi fii și îi spune lui Emil:

– Tu nu ai vrut să vii la afacerea mea, că ai zis că ai de gând să faci alte afaceri….. Greu ţi-ai dat drumul şi mi-ai zis: mă, tată, eu vreau să fac un lanţ de magazine, visai tu ceva…

– Eu am avut profesor bun – pe tine, am ştiut să îmi văd de treabă, spune Emil.

– V-am muncit, ăsta-i adevărul, nu v-am ţinut în puf, recunoaște Elisiu.

Sergiu Voicu, jurnalist Digi24: Copilarie aţi avut? Dacă aţi fost implicaţi în afacerea asta încă de la 10, respectiv de la 16 ani…

Emil Goța: Da, am avut. Tata ne ducea o dată la mare, în fiecare an.

– Nu aţi sacrificat prea multe lucruri?

– A fost bine.

Vasile Goța: A fost win-win. Ce am pierdut am câştigat.

– Aţi crescut cu pavelele, dar studiile nu au fost în domeniul ăsta.

Emil Goța: Eu am făcut Finanţe-Contabilitate. Aşa era atunci, trebuia să se ocupe cineva de actele şi banii familiei.

– Iar în cazul tău?

Vasile Goța:  Şi la mine, când am ajuns să fiu la facultate, deja începuse să ia amploare business-ul şi din dorinţa de a avea ceva cunoştinţe în domeniu, am luat decizia să mă duc pe construcţii, căi ferate şi poduri.

Elisiu Goţa:  Noi nu am avut atâta şcoală, am pornit de la nimic.

Sâmza Goţa: Datorită şi copiilor noştri am ajuns sus. Şi ei lucrau în rând cu noi, şi ei dădeau la lopată, şi la betonieră şi frecau cruci.

„Efectiv ajutam, făceam betonul, băgam în matriţe, făceam toate operaţiunile astea. Tata avea principiile lui de viaţă: la orice decizie importantă pe care o lua în ceea ce priveşte familia, el se consulta cu noi. Noi ne spuneam pe rând părerea, chiar dacă el lua decizia cum ştia el că e mai bine, dar avea treaba asta să ne întrebe, să ne implice şi pe noi, povestește Emil Goța.

Elisiu Goţa: Copiii au fost la şcoală, ei au crescut şi au venit în domeniul meu din mers, aşa, şi au venit când a trebuit.  Eu m-am apucat târziu de afacere, la 40 de ani, am prins ultimul tren, ca să zic aşa.

Vasile Goța: Absolut tot era targetat, făcut pe bani, fiecare eram cu banii lui, ne concuram ca să zic aşa, noi doi, care făcea anumite operaţiuni, muncea mai mult. Tata ne bonusa pe absolut tot ce faceam.

– Mă numesc Dan Ioan, lucrez la această firmă încă de la începuturi. Am început în această firmă în curte, la patron, în anexă, în șură, în grădină, acolo se făceau primele dale.

Elisiu Goța: Am scos viţa de vie, am scos coteţul de porci, vecinii râdeau de mine: bă, tu nu eşti normal, tu strici grădina şi te apuci de nu ştiu ce prostii faci tu pe acolo.

Dan Ioan: Erau puse pe o sticlă ca să rămână întregi, puse la uscat. După o zi se uscau se întorceau, se puneau în palet. Atunci nu era niciun utilaj practic în curte.

– Vă aduceţi aminte unde s-au dus primele dale pe care le-aţi făcut dumneavoastră?

Dan Ioan: În faţa Casei de Cultură din municipiul Sebeş.

Vasile Goța: Nu a fost usor la început. A fost o perioadă de câţiva ani în care efectiv nu aveam clienţi.

Elisiu Goța: Un an de zile am făcut în jur de 1000 mp, le-am depozitat în curte, nu mai aveam loc nici pe unde să mai umblu.

Vasile Goța: El mereu are o vorbă: un lucru început îl ducem la capăt orice ar fi. Şi n-a vrut să renunţe, nu a vrut niciodată să dea înapoi de la businessul ăsta.

– Am mers mai departe, mi-am pavat curtea, împreună cu copiii, cu familia, cu toată lumea. În timpul ăsta mă ocupam şi de monumente funerare şi băiatul meu care bătea la cruci, acolo, la gresie, zice: am eu un neam căruia am putea să îi arătăm. I-am arătat ce fac eu şi ăla zice: Îţi cumpăr eu toată marfa! Mă, du-te-n colo, cum se poate? În fine, omu’ a avut dreptate, a venit a doua zi.

– Primii bani câştigaţi în ce i-aţi investit?

– Mi-am pus şi eu în cap să îmi cumpăr Cielo, că era la modă atunci, dar după, m-am întors: mă, decât să îmi cumpăr Cielo, m-am dus la Timişoara şi mi-am cumpărat un motostivuitor de ridicat.

– Cum a crescut afacerea?

Emil Goța: A crescut de la an la an, pentru că am venit cu un produs care nu era în România, am început de la zero, l-am implementat, în timp şi-a dovedit utilitatea. Am mers la expoziţii, tata se ducea la primarii, la arhitecți, unde credea el că îi poate determina pe oameni să folosească produsul nostru. Și a început. Prima dată, cei care au vrut să cumpere au fost saşii care s-au reîntors în zonă.

Elisiu Goța: Am mai început prin Constanţa, am făcut două benzinării pe vremea aia. Aia din Constanţa, dacă vreţi să ştiţi, am făcut gara din Constanţa care şi în ziua de azi sunt aceleaşi pavaje.

Emil Goța: Punctul decisiv a fost în 2005 când am adus un utilaj automat.

200 de mii de euro, bani împrumutaţi, atât a plătit familia Goţa pentru utilajul ce avea să le propulseze afacere.

Dan Ioan: Făceau vibraţii şi deranjau vecinii. Nu mai era spaţiu, trebuia să ne extindem.

Vasile Goța: În 2005 a fost pasul când am sărit de la o productivitate foarte mică la una foarte mare.

Curtea casei era neîncăpătoare pentru o dezvoltare şi mai mare, aşa că au decis să mute utilajul în câmp, deşi nu aveau încă o hală. Comenzile au mers atât de bine, încât au ridicat rapid o secţie de producţie, ba chiar au mai cumpărat utilaje pentru fabricat pavele.

Elisiu Goța: Îmi râdea inima când vedeam că stau 3 – 4 maşini la rând să le încarc, că la început mă uitam după maşini, dar nu venea nimeni.

Sâmza Goţa: Toţi banii se investeau, toţi banii pe care îi făceam îi investeam.

Elisiu Goța: Şi acum, am vreo 600 de angajaţi. Și acum, nu putem produce din ce cerinţă este.

Cristian Panea, director tehnic: La început, aria noastră de acoperire era doar zona Transilvaniei, zona județului Alba, după care am început să ne dezvoltăm în toate judeţele. De-a lungul timpului am făcut în toate oraşele proiecte mari. Avem stadioanele de la Craiova, stadionul de la Târgul Jiu, avem mall-uri în Mehedinţi, mall din Alba Iulia, mall din Sibiu, care a fost printre primele lucrări şi a avut aproximativ 80 mii mp amenajaţi. Stadionul de la Craiova, aproximativ 100 mii mp amenajați.

– Sloganul vostru este „Totul se leagă”. S-a legat totul în aceşti ani?

Vasile Goța: Da, s-a legat. Ideea a venit pentru că pavajul se leagă, relaţiile se leagă, familia se leagă. De aici a venit ideea cu „totul se leagă”.

– S-a legat şi businessul foarte bine. Cât înseamnă în cifre?

– Anul trecut 161 milioane de lei. Cifra de afaceri.

– Şi profit în fiecare an?

– Anul trecut a fost 9 milioane.

Emil Goța: Suntem lideri pe piată la momentul ăsta, vrem să ne păstrăm poziţia, sper că putem să o facem, de asta am şi luat decizia anul trecut de a mai face o fabrică în zona Moldovei, lânga Roman. Mai avem o fabrică la Ploieşti şi acum avem undeva la 25 la sută din piaţă.

Florin Bal, director de vânzări: Eram numărul unu şi acum zece ani, când am venit eu, suntem numărul unu şi acum.

– Aţi trecut şi peste graniţe. Proiecte în afară?

Vasile Goța: Avem ceva în Bulgaria, avem în Republica Moldova, la Bălţi, şi lucrări mai mici au fost şi în Germania, Olanda, Austria.

– Care e cheia succesului?

– Seriozitatea şi calitate.

Emil Goța: Tata are o vorbă: măi copii, nu putem să facem 100 de lucruri. Trebuie să facem unul şi bun!

– Cât produce această fabrică?

Simion Ştef, director de producție: În această fabrică producem pe schimb cam 1200-1400 mp de pavaje, elemente de canalizare etc.

– Câte modele de pavele aveţi ?

– Sunt foarte multe şi dacă socotim şi culorile, câteva sute.

La începutul anilor 90 fiecare pavela era făcută manual. Acum, în cele trei fabrici ale companiei sunt realizate peste 3,5 milioane de mp de pavele. Cea mai mare parte a muncii însă este făcută acum de roboţi.

Simion Ştef, director de producție: Vrem să reducem munca manuală cât mai mult.

– Adică să automatizaţi?

–  În criză e toată România pentru forţa de muncă şi atunci – ca dovadă aţi văzut că noi avem contracte cu muncitorii vietnamezi, adică nu mai reuşim să aducem din ţară.

Emil Goța: Având în vedere că suntem într-o piaţă în care încă mai e mult de lucru, pentru că toţi trecem prin România şi vedem că nu sunt trotuare, nu sunt drumuri, businessul nostru pe termen lung are ce face.

– Nu vă e frică ?

Vasile Goța: Nici vorbă. Nu avem cum. Atât timp cât faci un lucru bine, nu există să nu ai şi clienţi, să nu ai de lucru!

– Dacă nu o să mai meagă?

– Dacă nu o să mai meargă, nu o să mai meargă din cauza noastră, nu pentru că nu mai există piaţă.

– Dar aţi avut nopţi nedormite?

Emil Goța: Vedem criza din 2009, când a fost foarte greu, dar ne-am descurcat.

Vasile Goța: Am stors… toate șuruburile le-am strâns la maximum, dar nu am dat oameni afară, nu am redus salariile, am încercat să păstrăm tot efectul. Am avut o anumită scădere atunci în vânzări, dar nu am avut reduceri de personal.

Simion Ştef, director de productie: Noi am creat produse noi în perioada asta, am venit cu un val nou de înnoiri în pavaje, am câştigat clienţii mai mici şi asta ne-a ţinut în viaţă.

– Aţi fost tentat vreodată să faceţi altceva?

Vasile Goța: Doar business-uri adiacente acestui business. Aşa a luat naştere şi balastiera pe care am făcut-o, aşa a luat naştere şi cariera, aşa a luat naştere şi departamentul de execuţie montaj, pentru că un pavaj, ca să arate bine, trebuie și montat bine.

– Sunteti nr 1 în piaţă, sunteţi bogaţi?

Vasile Goța: Sufleteşte, că până la urmă banii contează…dar degeaba te lauzi cu profituri mari, dacă acasa nu ai realizările cuvenite. Fiecare ne-am făcut o casă, conducem o maşină, eu zic decentă pentru businessul pe care îl facem.

– Viitorul României cum îl vedeţi?

Elisiu Goța: E greu să vă spun, nu ştiu. Dacă avem ambiţie şi toţi ar gândi şi ar pune mâna să facă să vină oamenii acasă… La noi e problema cu mâna de lucru, nu mai găsim oameni cu cine să lucrăm. Dacă ai bunăvoinţă, poţi face orice, trebuie muncă, muncă, muncă.

– Munca este cheia succesului ?

– Așa este, da. Am pornit de la cizme de gumă, de la nimic.

Sursa Digi24

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI