Curier Județean

VIDEO | Percheziții la Blaj într-un dosar penal privind influențarea declarațiilor: Polițiștii au ridicat un laptop și telefon mobil

Bogdan Ilea

Publicat

în

Percheziții la Blaj într-un dosar penal privind influențarea declarațiilor: Polițiștii au ridicat un laptop și telefon mobil

Un telefon mobil și un laptop au fost confiscate de polițiștii din Blaj în urma a două percheziții domiciliare într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de influențarea declarațiilor, în cadrul unei acțiuni pe raza orașului.

Petrecerea Divorțaților

Conform IPJ Alba, la data de 21 mai 2026, polițiștii din municipiul Blaj au desfășurat o acțiune, pe raza municipiului, care a avut drept scop menținerea unui climat de siguranță publică și prevenirea faptelor săvârșite cu violență.

În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, peste 100 de verificări de persoane și peste 50 de verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Au fost constatate 49 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 8.177 de lei.

În urma acțiunii, 11 persoane au fost conduse la sediul unității de poliție.

Au fost verificați 6 deținători de arme și au fost consiliate 11 persoane aflate în situații conflictuale, pe linia violenței domestice, combaterea violenței domestice fiind un obiectiv prioritar al Poliției Române.

În contextul combaterii violenței domestice, polițiștii au fost sprijiniți și de reprezentanți din cadrul Direcției de Asistență Socială Blaj.

Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare.

Percheziții la Blaj:

În cadrul acțiunii, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, polițiștii au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de influențarea declarațiilor.

Cu această ocazie, au fost ridicate un telefon mobil și un laptop.

Cercetările sunt continuate.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Conducta de apă potabilă a unui oraș din Alba, în funcțiune din 1974, ar urma să fie înlocuită pe aproape 7 kilometri

Ioana Oprean

Publicat

în

Conducta de apă potabilă a unui oraș din Alba, în funcțiune din 1974, ar urma să fie înlocuită pe aproape 7 kilometri Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că APA CTTA SA Alba a depus solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru reabilitarea conductei de aducțiune a apei tratate pentru orașul Cugir. Investiția […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Lucrările pe A1 Margina – Holdea au ajuns la 80%: Se lucrează la tuneluri și la asfaltarea mai multor sectoare

Bogdan Ilea

Publicat

în

Lucrările pe A1 Margina – Holdea au ajuns la 80%: Se lucrează la tuneluri și la asfaltarea mai multor sectoare Lucrările pe șantierul autostrăzii A1 Margina – Holdea continuă în ritm susținut, atât la cele două tuneluri, cât și pe sectoarele rutiere, anunță DRDP Timișoara. ,,Pe șantierul A1 Margina – Holdea se lucrează în continuare […]

Citește mai mult

Curier Județean

Video | Omul de afaceri Călin Donca la deschiderea magazinului „DOR” din Alba Iulia: ,,O mulțime de lume care este nerăbdătoare să vadă produsele noastre”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Omul de afaceri Călin Donca la deschiderea magazinului „DOR” din Alba Iulia: ,,O mulțime de lume care este nerăbdătoare să vadă produsele noastre” Cea de-a zecea locație a magazinului „DOR de gusturile românești” a fost deschisă la Alba Iulia, sâmbătă, 17 octombrie 2026.  Omul de afaceri Călin Donca, care deține brand-ul, a fost prezent la […]

Citește mai mult