Curier Județean

FOTO | Acțiune pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori în Alba: Amenzi de aproape 30.000 de lei și peste 120 metri cubi de lemn confiscați de polițiști

Ioana Oprean

Publicat

în

Acțiune pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori în Alba: Amenzi de aproape 30.000 de lei și peste 120 metri cubi de lemn confiscați de polițiști

Polițiștii din Alba au dat amenzi de aproape 30.000 de lei și au confiscat peste 120 de metri cubi de lemn în timpul unei acțiuni în județ pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale.

Petrecerea Divorțaților

În perioada 19 – 21 mai 2026, Serviciul de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba a organizat o acțiune, cu efective mărite, pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori, precum și a faptelor ilegale asociate din exploatarea, circulația, depozitarea, prelucrarea primară și comercializarea materialului lemnos.

La acțiune, alături de polițiști, au participat lucrători din cadrul Gărzii Forestiere Județene Alba.

În cadrul acțiunii, au fost efectuate 65 de controale privind proveniența, depozitarea transportul și valorificarea de material lemnos, au fost aplicate 115 sancțiuni contravenționale, dintre care 14 la Legea 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, în valoare totală de 29.219 de lei.

Totodată, a fost confiscată cantitatea de 122,68 metri cubi de material lemnos, în valoare de 32.267 de lei.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Parc fotovoltaic de aproape 1 MW la Aiud: Documentațiile pentru proiect, la aprobare în Consiliul Județean Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Parc fotovoltaic de aproape 1 MW la Aiud: Documentațiile pentru proiect, la aprobare în Consiliul Județean Alba Consiliul Județean Alba are pe ordinea de zi a ședinței ordinare de joi, 22 octombrie 2026, două proiecte de hotărâre legate de investiția „Parc fotovoltaic, județul Alba”. Primul vizează aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici, iar […]

Citește mai mult

Curier Județean

Amenzi URIAȘE pentru munca la negru date de ITM Alba în perioada 12-16 octombrie 2026: 8 persoane depistate muncind ,,la negru” în județ. Alte nereguli

Ioana Oprean

Publicat

în

Amenzi URIAȘE pentru munca la negru date de ITM Alba în perioada 12-16 octombrie 2026: 8 persoane depistate muncind ,,la negru” în județ. Alte nereguli În perioada 12 – 16 octombrie 2026, inspectorii ITM Alba au aplicat amenzi în valoare de 387.000 de lei și au acordat 62 de avertismente în urma controalelor efectuate. Prin […]

Citește mai mult

Curier Județean

Accident în Livezile: O persoană rănită în evenimentul rutier în care a fost implicată o motocicletă

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident în Livezile: O persoană rănită în evenimentul rutier în care a fost implicată o motocicletă Un accident rutier s-a produs luni, 19 octombrie 2026, cu puțin înainte de ora 16.00, la Livezile.  Polițiștii din municipiul Aiud au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe raza localității Livezile, pe DJ 107 […]

Citește mai mult