Ştirea zilei

VIDEO PERCHEZIȚII în Ocna Mureș la persoane bănuite de trafic de DROGURI: 8 minori duși la audieri și 3 persoane reținute

Ioana Oprean

Publicat

în

PERCHEZIȚII în Ocna Mureș la persoane bănuite de trafic de DROGURI: 8 minori duși la audieri și 3 persoane reținute

Trei persoane au fost reținute și alte 39, dintre care 8 minori, au fost duși de DIICOT la audieri în urma unor percheziții domiciliare în Ocna Mureș, într-un dosar de trafic de droguri.

La data de 2 aprilie 2024, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Alba Iulia au efectuat 4 percheziții domiciliare, în Ocna Mureș, la persoane cercetate de trafic de droguri de mare risc şi efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Din materialul probator administrat în cauză a reieșit faptul că, în perioada 2022 – 2023, mai multe persoane ar fi deținut, manipulat și comercializat droguri de mare risc, precum şi substanţe cu efecte psihoactive (3-CMC, cunoscut sub denumirea de cristal, 2MMC și 4MMC) către mai mulți consumatori, inclusiv minori, din oraşul Ocna Mureş şi localităţile din împrejurimi, cu sume între 70 și 100 de lei gramul.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate 30 de grame substanță cristalină, despre care există suspiciunea că ar fi droguri de mare risc, 29 de comprimate de alprazolam, un cântar electronic, 500 de lei și 3 telefoane mobile.

Persoanele cercetate pentru trafic de droguri au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Alba Iulia, pentru audieri și luarea măsurilor legale.

Alte 39 de persoane, printre care 8 minori, care ar fi cumpărat substanțe interzise de la persoanele vizate de anchetă, au fost audiate în calitate de martor.

Față de doi bărbați, de 29 și 43 de ani, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Alba Iulia au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, iar, față de o femeie, măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.

Ulterior, la data de 3 aprilie 2024, au fost prezentați judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Alba, care a dispus arestare preventivă a persoanelor reținute, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale și Poliției Orașului Ocna Mureș din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, precum și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Avram Iancu” Alba.

Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale, prevăzute de Codul de Procedură Penală precum și de prezumția de nevinovăție.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Un polițist și un jandarm din Alba, eroi în uniformă: Au intervenit primii și au salvat un vârstnic dintr-un apartament din Cugir, de unde se simțea miros de fum

Ioana Oprean

Publicat

în

Un polițist și un jandarm din Alba, eroi în uniformă: Au intervenit primii și au salvat un vârstnic dintr-un apartament din Cugir, de unde se simțea miros de fum Un polițist și un jandarm din Alba au devenit eroi în uniformă după ce au intervenit primii și au salvat un vârstnic dintr-un apartament din Cugir, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Elevii din Alba Iulia, cu rezultate deosebite la olimpiadele naționale și internaționale, și profesorii care i-au pregătit, premiați de municipalitate. Lista completă

Bogdan Ilea

Publicat

în

Elevii din Alba Iulia, cu rezultate deosebite la olimpiadele naționale și internaționale, și profesorii care i-au pregătit, premiați de municipalitate. Lista completă Vineri, 11 septembrie 2026, de la ora 14.00, la Muzeul Principia, a avut loc festivitatea de premiere a elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar din Alba Iulia care au obținut, în anul școlar […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Fostul judecător, avocat și profesor universitar din Alba, Gheorghe Belei, un profesionist al dreptului, a încetat din viață: ,,A fost un exemplu de profesionalism, integritate și devotament față de actul de justiție”

Ioana Oprean

Publicat

în

Fostul judecător, avocat și profesor universitar din Alba, Gheorghe Belei, un profesionist al dreptului, a încetat din viață: ,,A fost un exemplu de profesionalism, integritate și devotament față de actul de justiție” Judecătorul Gheorghe Belei a încetat din viață la data de 11 septembrie 2026, la vârsta de 75 de ani. A fost un exemplu […]

Citește mai mult