Ştirea zilei

VIDEO | PERCHEZIȚII în Alba și Cluj într-un dosar de obținere ilegală de fonduri și fals cu un prejudiciu estimat la peste 1,4 milioane de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Percheziții în Alba și Cluj într-un dosar de obținere ilegală de fonduri și fals cu un prejudiciu estimat la peste 1,4 milioane de lei

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, luni, 2 iunie 2025, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice al Inspectoratului de Poliție Județean Alba, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, pune în executare 3 mandate de percheziție domiciliară în județele Alba și Cluj.

Citește și: VIDEO | Percheziții pentru combaterea criminalității în întreaga țară: Peste 200 de acțiuni de acest tip ale Poliției

Petrecerea Divorțaților

În această fază a cercetărilor, prejudiciul cauzat este estimat la peste 1,4 milioane de lei.

Cercetările sunt efectuate în cadrul unui dosar penal ce are ca obiect săvârșirea infracțiunilor de obținere ilegală de fonduri în formă continuată și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, luni, 2 iunie 2025, se desfășoară mai multe acțiuni, la nivel național, pentru combaterea infracțiunilor economico-financiare, la regimul armelor, în domeniul transporturilor și a faptelor de natură judiciară.

Astfel, luni, 2 iunie 2025, polițiștii, sub supravegherea procurorilor de caz, efectuează 202 percheziții domiciliare, în cadrul unor acțiuni operative, pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de activitățile ilegale.

Activitățile sunt efectuate în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de delapidare, abuz în serviciu, fals, evaziune fiscală, contrabandă, bancrută frauduloasă, furt, contrafacere, exercitarea fără drept a unei profesii, obținere ilegală de fonduri, înşelăciune, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, precum și la regimul drepturilor de autor.

Acțiunile urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal.

Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză.

Activitățile de luni, 2 iunie 2025 se desfășoară în contextul măsurilor luate la nivelul Poliției Române, pentru combaterea infracționalității de orice fel.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Video | Aproape toate insulele ecologice digitalizate din Alba Iulia nu mai funcționează! Motivul: acumulatorii au fost furați. Ce spun autoritățile

Bogdan Ilea

Publicat

în

Aproape toate insulele ecologice digitalizate din Alba Iulia nu mai funcționează! Motivul: acumulatorii au fost furați. Ce spun autoritățile Aproape toate insulele ecologice digitalizate supraterane destinate colectării separate a deșeurilor din Alba Iulia nu mai funcționează. Motivul? Acumulatorii au fost furați de persoane neidentificate până în acest moment. Acumulatorii de la insulele ecologice digitalizate din […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

50 de euro nu au schimbat cursul legii: Un polițist din Alba a refuzat oferta și a sesizat structura anticorupție

Ioana Oprean

Publicat

în

50 de euro nu au schimbat cursul legii: Un polițist din Alba a refuzat oferta și a sesizat structura anticorupție Polițiștii din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Alba au fost sesizați, la data de 2 octombrie 2026, cu privire la o posibilă faptă de corupție, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu de către un polițist […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Foto | Progresul Fărău, victorie în memoria lui Laurențiu, copilul de 11 ani care nu a mai putut fi salvat după ce a căzut cu bicicleta

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Progresul Fărău, victorie în memoria lui Laurențiu, copilul de 11 ani care nu a mai putut fi salvat după ce a căzut cu bicicleta Momente cu puternică încărcătură emoțională, duminică, 4 octombrie 2026, la Fărău. Echipeirii formației locale de fotbal Progresul i-au cinstit memoria lui Laurențiu, copilul de 11 ani din satul Heria care nu […]

Citește mai mult