Ştirea zilei

VIDEO. Părintele Cristian Pomohaci, acuzat că ar fi încercat să corupă sexual un minor, a susținut în fața Eparhiei din Alba Iulia că este nevinovat

Dragoş Suciu

Publicat

în

Părintele Cristian Pomohaci, acuzat că ar fi încercat să corupă sexual un minor, susține că este nevinovat și are timp 30 de zile să-și demonstreze nevinovăția în fața Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia, fiind până atunci oprit de la oficierea slujbelor bisericești.

Petrecerea Divorțaților

Părintele Eugen Moldovan, consilier administrativ bisericesc al Arhiepiscopiei de Alba Iulia, a declarat, luni, presei, după ce părintele

Cristian Pomohaci a fost audiat în cazul anchetei interne privind presupusa faptă de corupere sexuală a unui minor, că acesta a negat acuzațiile care i s-au adus.

”Având în vedere publicarea unui articol în presa locală, părintele a fost convocat astăzi la Centrul Eparhial pentru a da unele lămuriri cu privire la situația neplăcută care s-a prezentat în acest articol, prin care era incriminat că ar fi făcut unele remarci cu tentă neplăcută la adresa unui tânăr, propunându-i relații intime și, sigur, în urma unei sume de bani. Așa cum sunt regulamentele bisericești, părintele a fost astăzi chemat, ne-a oferit câteva lămuriri, însă după cum prevăd regulamentele noastre bisericești, părintele a fost oprit de la slujirea sfintelor taine și a tuturor slujbelor bisericești pe o perioadă de 30 de zile, timp în care este dator să aducă argumente în dezvinovățirea celor prezentate acolo”, a spus părintele Eugen Moldovan.

Întrebat de jurnaliști, părintele Eugen Moldovan a subliniat că biserica așteaptă 30 de zile ca părintele Pomohaci să demonteze acuzațiile.

Circa 300 de enoriaşi l-au așteptat, luni, pe preotul Cristian Pomohaci, care a fost audiat la sediul Arhiepiscopiei Ortodoxe din Alba Iulia, în ancheta privind coruperea sexuală a unui minor, credincioșii spunând că înregistrarea audio este ”lucrătura Diavolului”, ”o făcătură”.

Cei 300 de oameni care s-au adunat, luni, în faţa Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din Alba Iulia l-au așteptat „în pace şi rugăciune” pe preotul Cristian Pomohaci, care a venit pentru a fi audiat în cazul în care este acuzat că a încercat să corupă sexual un adolescent de 17 ani.

Părintele Pomohaci a ajuns după ora 12.00 la Catedrala din Alba Iulia, i-a salutat pe enoriași, dar și pe jurnaliști, cu ”Doamne ajută”.

El nu a răspuns fiind întrebat de presă dacă acuzațiile care i se aduc sunt adevărate. Când l-au văzut, credincioșii au aplaudat, foarte mulți fiind cu lacrimi în ochi.

Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia a deschis o anchetă în cazul preotului Cristian Pomohaci, care slujeşte într-o comună din Mureş, acuzat că ar fi încercat să corupă sexual un adolescent de 17 ani, după ce o presupusă convorbire între ei, care conţine propuneri indecente, a apărut pe internet.

În înregistrarea convorbirii, un bărbat care se presupune a fi preotul Cristian Pomohaci îi propune unui adolescent să-i arate organul sexual, pe care îl numeşte ”ciocan”, şi îi promite că va fi plătit dacă va întreţine relaţii sexuale cu el.

De asemenea, potrivit înregistrării, preotul Pomohaci îi spune adolescentului că este „fain”, amintindu-i că l-a rugat să-i facă cunoştinţă cu „unul”.

Totodată, preotul i-ar fi spus tânărului că ar putea să „aibă bărbaţi”, dar nu îi trebuie, iar între ei doi a fost „ceva special”. „Ţi-am mai spus o dată şi ai crezut că spun nebunie”, ar fi spus Pomohaci.

Preotul îi aminteşte cum s-au întâlnit şi i-ar fi spus că „a murit” când l-a văzut şi s-ar fi gândit că dacă nu face cunoştinţă „cu băiatul acesta” nu este „bun de nimic”.

Contactaţi de ziarulunirea.ro, reprezentanţii Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia au declarat că au deschis o anchetă internă în acest caz, iar dacă acuzaţiile privind coruperea sexuală se vor dovedi adevărate, preotul Cristian Pomohaci va fi trimis în judecata Consistoriului eparhial, existând posibilitatea excluderii sale din preoţie.

Totodată, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a declarat că Biserica percepe cu mâhnire un asemenea scandal, dar, în cazul în care înregistrarea se dovedeşte a fi autentică, vor fi luate cele mai dure măsuri.

Citește și FOTO, VIDEO. Circa 300 de enoriași l-au așteptat pe părintele Cristian Pomohaci, la Catedrala din Alba Iulia, în pace, rugăciune și cu lacrimi în ochi pentru a fi audiat în cadrul anchetei privind coruperea sexuală


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Ziua Națională 2026 la Alba Iulia: Guvernul a aprobat peste un milion de lei pentru organizarea manifestărilor de 1 Decembrie

Ioana Oprean

Publicat

în

Ziua Națională 2026 la Alba Iulia: Guvernul a aprobat peste un milion de lei pentru organizarea manifestărilor de 1 Decembrie Guvernul României a aprobat, în ședința de joi, 12 noiembrie 2026, alocarea sumei de 1.182.700 de lei pentru organizarea manifestărilor dedicate Zilei Naționale a României, la Alba Iulia. Fondurile sunt destinate Municipiului Alba Iulia și […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

12-13 noiembrie 2026 | Cod Portocaliu de ploi torențiale în Alba, în Munții Apuseni: Cantități de apă de 50…80 l/mp și izolat în jurul a 90 l/mp

Ioana Oprean

Publicat

în

Cod Portocaliu de ploi torențiale în Alba, în Munții Apuseni: Cantități de apă de 50…80 l/mp și izolat în jurul a 90 l/mp De joi, 12 noiembrie 2026, de la ora 10.00, până vineri, 13 noiembrie 2026, la ora 10.00, zona din Alba a Munților Apuseni este sub incidența unei avertizări meteo Cod Portocaliu de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

George Simion și AUR anunță că vin la Alba Iulia chiar dacă primarul Gabriel Pleșa vrea să interzică manifestațiile politice: ,,Pe 1 Decembrie de Ziua Națională vom fi la Alba Iulia, chiar dacă vor unii sau nu”

Bogdan Ilea

Publicat

în

George Simion și AUR anunță că vin la Alba Iulia chiar dacă primarul Gabriel Pleșa vrea să interzică manifestațiile politice: ,,Pe 1 Decembrie de Ziua Națională vom fi la Alba Iulia, chiar dacă vor unii sau nu” George Simion, liderul AUR, a anunțat joi dimineața, printr-o postare publicată pe o rețea de socializare că pe […]

Citește mai mult