Politică Administrație

VIDEO. Optimism la sediul PSD Alba, după alegeri: Liderii speră să aibă un scor apropiat de media națională

Ioana Oprean

Publicat

în

Liderii PSD Alba, dar și membrii organizației de tineret, sunt optimiști în privința scorului pe care îl va obține organizație județeană, Daniel Breaz, care ocupă primul loc la Senat, precizează că speră ca organizația județeană să se înscrie în media pe țară.

Petrecerea Divorțaților

psd-alba01”Eu spun că în urma acestor alegeri PSD a obținut un rezultat foarte bun. Suntem un partid aproape de oameni, care a avut grijă de populația României, fie tineri, fie vârstnici”, a spus Daniel Breaz.

Președintele PSD Alba, Ioan Dîrzu, spune că rezultatele pe țară sunt meritate, precizând că programul PSD este unul bun și în folosul tuturor românilor. Acesta a spus că în Alba se așteaptă la un scor bun, iar semnalele din județ sunt încurajatoare. Social-democrații speră la doi deputați și un senator.

Primarul din Ciugud, Gheorghe Damian, care ocupă locul trei la Camera Deputaților, spune că scorul bun al PSD de la nivel național este rezultatul unei campanii axate pe o guvernare sănătoasă.

Primele rezultate ale numărătorii paralele a PSD Alba vor fi date furnizate în jurul orei 23.00.

Citește și REZULTATE alegeri parlamentare 2016, conform exit-poll-urilor. Diferență URIAȘĂ între PSD și PNL: 45% față de 21%


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat PSD Alba | Ministrul social-democrat Petre-Florin Manole, la Gala Tineretului din România de la Alba Iulia: ideile și implicarea tinerilor, în prim-plan

Ioana Oprean

Publicat

în

Comunicat PSD Alba | Ministrul social-democrat Petre-Florin Manole, la Gala Tineretului din România de la Alba Iulia: ideile și implicarea tinerilor, în prim-plan Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia a găzduit sâmbătă, 24 octombrie, Gala Tineretului din România 2026, un eveniment dedicat recunoașterii proiectelor și inițiativelor prin care tinerii contribuie la dezvoltarea comunităților. […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Video | La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă”

Ioana Oprean

Publicat

în

La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă” Lucrările aferente proiectului „Coridor mobilitate urbană prin traseu mobilitate urbană, amenajare depou și construire Park&Ride” au început la Blaj.  În această etapă se lucrează la depoul destinat autobuzelor electrice, astfel încât să […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Primăria Municipiului Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție de polițist local, clasa III, grad profesional superior: Calendar și condiții de participare

Ioana Oprean

Publicat

în

Primăria Municipiului Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție de polițist local, clasa III, grad profesional superior: Calendar și condiții de participare Primăria municipiului Aiud organizează la sediul instituției din str. Cuza Vodă, nr. 1, concurs de recrutare pentru ocuparea pe durată nedeterminată a postului vacant, funcție publică de execuție de […]

Citește mai mult