VIDEO | Openul internațional de șah rapid Alba Grand Prix 2026, la Alba Iulia: 400 de jucători, înscriși la start, record absolut pentru şahul albaiulian
Openul internațional de șah rapid Alba Grand Prix 2026, la Alba Iulia: 400 de jucători, înscriși la start, record absolut pentru şahul albaiulian
La Alba Iulia a început astăzi Openul Internațional de Șah Rapid Alba Grand Prix 2026. Evenimentul a avut la start peste 400 de jucători, un record absolut pentru şahul albaiulian.
Pe lângă numărul mare de participanți, este impresionantă și diversitatea acestora. Concurenții reprezintă 27 de țări și nicio altă competiție șahistă din România nu a reunit atât de multe țări pe tabloul participanților anul acesta.

Evenimentul din 2026 marchează cel de al zecelea an în care orașul nostru este gazda unei competiții internaționale de șah, un statut cu care puține orașe se pot mândri. Invitatul de seamă al competiției este Viswanathan Anand, din India, multiplu campion Mondial și unul dintre cei mai mari șahiști din istorie, în prezent preşedinte interimar al FIDE (Federaţia Internaţională de Şah). Domnia sa este și ambasador al Fundației Super, organizație care susține inițiativele sportive și comunitățile locale.
„Suntem bucuroși să ne întoarcem la Alba Iulia și să marcăm al 10-lea an de colaborare cu autoritățile locale, care au fost de-a lungul acestui timp alături de șahul românesc. Este o colaborare construită pe încredere și continuitate, iar faptul că revenim aici an de an spune multe despre ceea ce am reușit să dezvoltăm împreună.
Față de ediția din 2025 avem o creștere de aproape 65% a numărului de participanți și de aproape 60% a numărului de țări reprezentate.
Este un semnal clar că turneul de la Alba Iulia și-a consolidat reputația pe plan internațional
,,Ne dorim ca și această ediție să ofere partide spectaculoase, să apropie și mai mult publicul de șah și să confirme încă o dată că Alba Iulia este una dintre gazdele de referință ale șahului românesc și internațional”, a declarat Vlad Ardeleanu – Președinte F.R.Șah.
Pentru această ediție, s-au făcut eforturi considerabile pentru a asigura infrastructura pentru meciuri. În lipsa unei săli polivalente în oraș, a fost nevoie de o coordonare impresionantă între Hotel Cetate, gazda principală a evenimentului, Casa de Cultură a Sindicatelor, Cosmopolitan Ballroom și Florea Grup, toți implicându-se activ pentru bunul mers al evenimentului.
De la asigurarea spațiului și a meselor pentru jocuri, la cazarea participanților și nu în ultimul rând la serviciile restaurant, toate aspectele au fost atent gândite de către gazde și organizatori. Constanța organizării acestor campionate la Alba Iulia este un mare avantaj pentru gazde, poziționând orașul ca o destinație turistică premium. Asta deoarece șahul înseamnă valori pe care ne dorim a fi promovate în comunitatea noastră: educaţie, disciplină, inteligenţă, gândire strategică şi excelenţă.
Etapa organizată la Alba Iulia în perioada 1-2 august 2026 este a treia a circuitului România Grand Prix, celelalte etape desfăşurându-se la Bucureşti, Braşov, Arad şi Craiova.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
16 – 22 septembrie 2026 | ROADPOL Safety Days 2026 în Alba: Polițiștii rutieri intensifică acțiunile pentru siguranța pietonilor
ROADPOL Safety Days 2026 în Alba: Polițiștii rutieri intensifică acțiunile pentru siguranța pietonilor În perioada 16–22 septembrie 2026, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba se alătură calendarului Programului Operațiunilor Europene al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL) și desfășoară activități de prevenire, informare și conștientizare, dar și acțiuni pentru depistarea și sancționarea […]
Delia Ota, una dintre cele mai apreciate profesoare de biologie din Alba Iulia, a încetat din viață. În 2010 a primit Diploma de Excelență pentru întreaga activitate desfășurată în cadrul Liceului Sportiv
Delia Ota, una dintre cele mai apreciate profesoare de biologie din Alba Iulia, a încetat din viață. În 2010 a primit Diploma de Excelență pentru întreaga activitate desfășurată în cadrul Liceului Sportiv A încetat din viață marți, 15 septembrie, Delia Ota, una dintre cele mai apreciate profesoare de biologie. A fost un dascăl dedicat, mereu […]
Foto | Lucrările de reabilitare a Compartimentului de Fizioterapie al Spitalului Municipal Aiud, aproape finalizate: Va fi dotat și cu aparatură medicală modernă
Lucrările de reabilitare a Compartimentului de Fizioterapie al Spitalului Municipal Aiud, aproape finalizate: Va fi dotat și cu aparatură medicală modernă Compartimentul de Fizioterapie al Spitalului Municipal Aiud se află într-un amplu proces de reabilitare, iar reprezentanții unității medicale transmit că lucrările ar putea fi gata chiar în această săptămână. Mai mult decât atât, compartimentul […]