VIDEO | O mare familie unită prin dans și tradiție: Povestea Trupei de Dansuri Săsești din Sebeș: ,,Vrem să ținem în viață tradiția prin dansul nostru, prin felul nostru de a fi”
O mare familie unită prin dans și tradiție: Povestea Trupei de Dansuri Săsești din Sebeș: ,,Vrem să ținem în viață tradiția prin dansul nostru, prin felul nostru de a fi”
Trupa de Dansuri Săsești Sebeș a luat naștere în anul 2007, în cadrul Bisericii Evanghelice din Sebeș, la inițiativa doamnei Anamaria Dahinten, din dorința de a păstra și duce mai departe tradițiile săsești.
La început, grupul era format din câțiva tineri din comunitatea locală, însă în timp s-a dezvoltat și s-a transformat într-un ansamblu cunoscut, cu zeci de membri și numeroase participări la evenimente din țară și din străinătate, pe lângă diferitele activități organizate pentru comunitatea locală și nu numai.

Ziarul Unirea a stat de vorbă cu Andreas Klett, coordonator în cadrul Trupei de Dansuri Săsești Sebeș și unul dintre cei mai vechi membri ai grupului, despre începuturile formației, evoluția acesteia de-a lungul anilor, evenimentele la care participă sau proiectele dedicate comunității, printre altele.
,,Am ajuns, la un moment dat, într-un an, să avem peste 50 de reprezentații”
Trupa de Dansuri Săsești Sebeș reunește astăzi copii, tineri și adulți, organizați în două grupe, juniori și seniori. Deși în prezent, la repetițiile care au loc săptămânal, în fiecare vineri, se adună zeci de persoane, la început grupul era mult mai restrâns. Andreas Klett își amintește că „în timp, trupa s-a dezvoltat mult. De la 12 perechi, câte au fost la început, am ajuns la un număr de 30 de perechi de seniori, iar acum avem și trupa de juniori, care are 40 de copii”.
Programul unei repetiții obișnuite începe mereu cu o încălzire, mai exact cu dansul-marș, care este tradițional la începutul fiecărei reprezentații. În acest moment, repertoriul trupei cuprinde o multitudine de dansuri, mai exact între 15 și 20.
În ceea ce privește evenimentele la care trupa participă, acestea sunt variate, atât în diferite zone ale României, cât și în străinătate. „Am avut reprezentații în străinătate și în țară, peste tot. Am ajuns, la un moment dat, într-un an, să avem peste 50 de reprezentații. Primim invitații la festivaluri populare. În jurul Sebeșului, aproximativ tot ce ține de cultural, suntem invitați din partea Primăriei sau a Centrului Cultural „Lucian Blaga”. Dar nu numai. Am fost invitați și la Zilele Cetății, la Mediaș, sau la mai multe evenimente din România. Anul trecut am luat parte, la Ploiești, la Zilele Culturale Elene. De pe pagina noastră de Facebook ne-a contactat o doamnă, ne-a văzut cât de mult ne place să dansăm și ne-a invitat. A fost foarte frumos”, a explicat Andreas Klett.
Întrebat despre un anumit moment sau eveniment care i-a rămas întipărit în minte, veteranul trupei de Dansuri Săsești Sebeș a spus că: ,,E foarte greu să clasific așa o reprezentație, pentru că pentru noi plăcerea noastră este să ducem tradiția mai departe. Am primit tot timpul feedback pozitiv din partea oamenilor, cum că atunci când dansăm se vede că ne place și se vede că suntem cu zâmbetul pe buze. Nu doar să dăm bine, ci o facem din drag, de fiecare dată când urcăm pe scenă.”
Importanța Trupei de Dansuri Săsești Sebeș pentru comunitatea săsească din zonă
Trupa de Dansuri Săsești Sebeș nu înseamnă doar spectacole și participări la evenimente. Grupul reprezintă o formă de păstrare a identității comunității săsești din zonă. Mai mult decât atât, Andreas Klett spune că grupul a contribuit la promovarea orașului Sebeș în toate locurile în care a ajuns și că, prin dans, grupul încearcă să țină vie o tradiție care s-a diminuat puternic.
„Noi, prin ceea ce facem, cred că am pus Sebeșul pe hartă foarte bine peste tot unde am fost. Tot timpul am fost mândri să spunem că suntem din Sebeș”, a explicat Andreas Klett. El a subliniat și faptul că în prezent, în Transilvania au mai rămas foarte puține astfel de trupe săsești.
„Vrem să ținem în viață tradiția prin dansul nostru, prin felul nostru de a fi, pentru că este un lucru foarte important, ținând cont de istorie și de cât de mult a însemnat tradiția săsească”, a mai spus coordonatorul.
Trupa de Dansuri Săsești Sebeș, o mare familie unită: „Tot creditul pentru acest lucru se datorează doamnei Anamaria Dahinten”
Trupa de Dansuri Săsești Sebeș înseamnă, pentru mulți dintre membri săi, mai mult decât repetiții și spectacole. Andreas Klett spune că grupul a devenit, în timp, o adevărată familie, iar meritul principal pentru această unitate îi aparține coordonatoarei Anamaria Dahinten, cea care a știut să țină aproape generații diferite de tineri:
„Tot creditul pentru acest lucru se datorează coordonatoarei noastre, pentru că ea are un fel de a gestiona toate lucrurile”, a explicat Andreas Klett. Acesta spune că, în cei 18 ani petrecuți în trupă, s-a format aici atât din punct de vedere uman, cât și ca parte a unei comunități: „Eu, în 18 ani de când sunt aici, am crescut aici. Pot spune că aici m-am format. Și nu doar eu, ci și foarte mulți tineri care au fost aici”.
În ceea ce privește atragerea de noi membri, acest aspect rămâne o provocare, mai ales în cazul tinerilor, însă promovarea nu se face doar prin rețelele de socializare, ci și prin recomandările celor care fac deja parte din grup. „La început, totul a funcționat din vorbă în vorbă”, a explicat Andreas Klett.
Pe lângă dans, grupul organizează și alte activități care îi ajută pe tineri să se apropie de comunitate și de tradițiile săsești. „Noi facem foarte multe activități, facem team building-uri, organizăm workshop-uri și de limba germană, și nu numai de dans, și, clar, și de turtă dulce”, a mai spus Andreas Klett, subliniind că tocmai aceste inițiative i-au făcut pe mulți tineri să descopere un interes real pentru trupă.
Proiectul „Turtă dulce”
Proiectul „Turtă dulce” este unul dintre cele mai apropiate de sufletul membrilor Trupei de Dansuri Săsești Sebeș. Andreas Klett spune că inițiativa a început în jurul anilor 2007–2008, odată cu primii pași ai grupului, și a crescut constant de la un an la altul.
„Am început cu 4 sau 5 căsuțe, pe care le-am copt și le-am vândut în fața bisericii, și am ajuns la un nivel de 300 sau, cred că anul acesta, la 400 de căsuțe”, a povestit tânărul. Potrivit acestuia, proiectul s-a dezvoltat semnificativ, iar în prezent presupune un volum mult mai mare de muncă. „Ca să vă faceți o idee, anul acesta am copt din 400 de kilograme de făină. De la 4 căsuțe am ajuns la 400 de kilograme”, a mai spus acesta.
În ultimii ani, inițiativa a depășit cu mult granițele Sebeșului, atrăgând oameni din alte zone ale țării și chiar din afara României. „Am trimis turtă, de exemplu, și în Luxemburg. Turta noastră a ajuns, la un moment dat, în Canada sau în Japonia”, a explicat Andreas Klett. Turta dulce coaptă de membrii Trupei de Dansuri Săsești Sebeș este vândută în cadrul unui târg caritabil, iar banii obținuți sunt donați persoanelor aflate în dificultate.
Totodată, membrii trupei lucrează și la alte inițiative prin care încearcă să promoveze tradiția săsească din zona Sebeșului. Astfel, în urmă cu doi ani, a fost înființată o asociație dedicată acestui scop, iar printre planurile de viitor se numără organizarea de tabere și activități pentru copii și tineri. „Vrem să ducem tradiția mai departe, nu numai prin promovarea tradițiilor, dar și prin promovarea tinerilor vorbitori de limbă germană”, a precizat acesta.
,,Am ajuns la nivelul la care n-aș mai fi dat jos costumul de pe mine și aș fi mers în fiecare zi cu el”
„Sincer să vă zic, de când sunt în trupă, la un moment dat am ajuns la nivelul la care n-aș mai fi dat jos costumul de pe mine și aș fi mers în fiecare zi cu el”, a mărturisit Andreas Klett vorbind despre costumul tradițional purtat de către membrii grupului la evenimente. El explică că portul popular este strâns legat de istoria și identitatea comunității săsești.
Astfel, îmbrăcămintea purtată de grupul trupei este una tradițională din zona Sebeșului și îmbină elemente specifice portului săsesc local. „Costumul popular pentru noi este foarte important, pentru că face parte din istoria noastră și din identitatea noastră”, a spus Andreas Klett. În prezent, fetele poartă veste vișinii, în timp ce băieții au un costum alcătuit din cizme de piele, pantaloni din lână, pantaloni bufanți, cămașă și cravată.
Veteranul și-a amintit și de costumele albastre purtate de primele generații ale trupei, despre care spune că erau inspirate din portul folosit de strămoșii sașilor din zonă la diferite evenimente.
Mesajul Trupei de Dansuri Săsești Sebeș pentru comunitate și viitorii membri
În final, coordonatorul Trupei de Dansuri Săsești Sebeș a transmis un mesaj atât pentru cei care urmăresc activitatea trupei, cât și pentru persoanele care s-ar gândi să se alăture grupului. Acesta spune că membrii Trupei de Dansuri Săsești Sebeș sunt deschiși să primească oameni noi, indiferent de vârstă, fie că este vorba despre juniori sau seniori.
„Pentru cei care vor să ne fie alături, poate nu numai juniori, dar și seniori, ne face foarte multă plăcere să cunoaștem oameni noi și să-i invităm la primele ore de dans. Poate nu și-au descoperit încă pasiunea pentru dans”, a spus Andreas Klett.
În același timp, el a transmis și un mesaj de mulțumire pentru comunitatea din Sebeș, despre care spune că a susținut constant activitatea trupei de-a lungul anilor. „Pentru comunitatea din Sebeș vreau să le mulțumesc pentru toată susținerea în acești 18 ani ai mei și nu numai. Vreau să le mulțumesc pentru că au fost mereu alături de noi și ne-au susținut”, a declarat Andreas Klett, adăugând că pentru membrii grupului contează foarte mult să știe că orașul și comunitatea din care fac parte le sunt alături.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Ursoaică cu pui, semnalată duminică după-masa în zona satului Ciugud. Recomandări pentru localnici
Ursoaică cu pui, semnalată duminică după-masa în zona satului Ciugud. Recomandări pentru localnici Prezența unei ursoaice cu pui a fost semnalată duminică după-masa în zona satului Ciugud, în proximitatea fostei exploatări de bentonită. Pentru siguranță, localnicii sunt rugați să respecte următoarele recomandări: -Evitați zona menționată pentru următoarea perioadă. -Dacă observați animalele, nu vă apropiați de […]
Pasaj subteran în zona Stadionului „Cetate” din Alba Iulia: Implementarea proiectului în valoare de 74 de milioane de lei, la aprobare în Consiliul Local
Pasaj subteran în zona Stadionului „Cetate” din Alba Iulia: Implementarea proiectului în valoare de 74 de milioane de lei, la aprobare în Consiliul Local Pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a Consiliului Local Alba Iulia de marți, 12 mai 2026 se află și un proiect de hotărâre privind aprobarea implementării, a cheltuielilor legate de […]
23 – 24 mai 2026 | Sărbătoarea narciselor de la Negrileasa: Concurs gastronomic și momente artistice. Programul complet al evenimentelor
23 – 24 mai 2026 | Sărbătoarea narciselor de la Negrileasa: Concurs gastronomic și momente artistice. Programul complet al evenimentelor Serbarea narciselor de la Negrileasa are loc pe data de 23 și 24 mai 2026, în comuna Bucium, județul Alba. Printre evenimentele pregătite se numără diferite momente artistice și un Concurs Gastronomic. „Ocrotiți narcisele și […]