Ştirea zilei

VIDEO| Mult a fost, puțin a rămas! Autostrada A1 Lugoj-Deva, lotul 4, se va deschide circulației în luna august

Ioana Oprean

Publicat

în

Mult a fost, puțin a rămas! Autostrada A1 Lugoj-Deva, lotul 4, se va deschide circulației în luna august!

Daca vremea va fi prielnică, la începutul lui august cei de la UMB vor încheia lucrările la lotul 4 al Autostrăzii A1 Lugoj-Deva. Din cei 22 de km, 21 sunt finalizați „la cheie”, iar ultimul, vestitul deal „cu lilieci” de la Șoimuș, intră și el în linie dreaptă.

În ciuda „conducătorilor” mici de la CNAIR și MT, ale căror nume nu merită pomenite, care au încercat vineri să ne pună bețe în roate, vă aducem o nouă filmare din dronă de la Șoimuș.

Muncitorii execută ultimele straturi de umplutură de pământ armat și sistemul complex de scurgere a apei. Escavatoarele se apropie de final la săpătura și finisarea dealului, iar utilajele specializate fixează în stâncă restul plaselor metalice.

În viitorul apropiat, constructorul va începe punerea în operă a asfaltului și instalarea parapetelor de protecție, a marcajelor și indicatoarelor rutiere.

Solicităm oficialilor din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere să ne surprindă plăcut cu organizarea testelor necesare și a recepției la terminarea lucrărilor în cel mai scurt timp posibil, astfel încât vârful de trafic de final de august să beneficieze de noul segment de autostradă!

Sursa foto/video: facebook Asociația Pro Infrastructura


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

UPDATE FOTO, VIDEO | Accident GRAV în Alba Iulia: Un pieton este prins sub un camion, pe șoseaua de centură

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident GRAV în Alba Iulia: Un pieton este prins sub un camion, pe șoseaua de centură Un accident rutier grav a avut loc luni după-masa, pe șoseaua de centură a municipiului Alba Iulia. Un pieton inconștient este prins sub un camion. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Foto | Câte cadre avea Securitatea în județul Alba în 1988. ,,Cifre exacte, în premieră”, publicate de CNSAS

Bogdan Ilea

Publicat

în

Câte cadre avea Securitatea în județul Alba în 1988. ,,Cifre exacte, în premieră”, publicate de CNSAS Județul Alba avea, în anul 1988, 105 cadre ale Securității, dintre care 84 de bărbați și 21 de femei, potrivit unor date prezentate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), publicate luni, 14 septembrie, pe o rețea de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Retragere cu torțe spectaculoasă la Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Retragere cu torțe spectaculoasăla Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026 Alba Iulia a găzduit, în seara zilei de duminică, 13 septembrie 2026, un moment solemn dedicat eroilor pompieri căzuți la datorie. La 178 de ani de la lupta din Dealul Spirii, aproape 200 de salvatori ai […]

Citește mai mult