VIDEO | Ministrul Economiei, despre producția de arme prin programul SAFE la Cugir: ,,Se va concretiza o investiție. Există gradul maxim de siguranță”
Ministrul Economiei, despre producția de arme prin programul SAFE la Cugir: ,,Se va concretiza o investiție. Există gradul maxim de siguranță”
Ministrul Economiei, Irineu Darău, a efectuat astăzi, 16 aprilie 2026, o vizită de lucru în județul Alba. Oficialul a ajuns la Cugir, unde a vizitat mai multe obiective și a purtat discuții pe diferite teme.
Printre acestea se numără posibile proiecte SAFE care să fie implementate în Cugir:
„Mesajul pe care vreau să îl transmit este că, în aceste săptămâni, facem tot ceea ce trebuie pentru ca la Cugir să se întâmple investiții. În cadrul mecanismului SAFE, până în 31 mai trebuie semnate contractele de cooperare. Până la acel moment, vom ști exact ce furnizori vor semna cu statul român și care vor beneficia de mecanismul SAFE”, a explicat Irineu Darău.

La Cugir există o industrie care stă pe propriile picioare, iar investițiile pe termen scurt vor fi foarte importante. Companiile străine manifestă un interes foarte mare pentru aceste vizite și pentru discuțiile cu administrațiile locale, a continuat ministrul.
,,Prin SAFE se va concretiza o investiție și la Cugir, unde există gradul maxim de siguranță”
,,Prin SAFE se va concretiza o investiție și la Cugir, unde există gradul maxim de siguranță. Totuși, nu putem spune nimic cu certitudine până nu este uscată cerneala pe documente și până nu se trece prin toate avizele de validare.
Intenția noastră privind SAFE, care se va aplica și la Cugir, este să ne asigurăm că, în următorii patru ani și jumătate, un nivel cât mai mare de producție din România va rămâne în țara noastră.
Un alt lucru pe care vom pune accent, atât împreună cu filialele, cât și cu primăria, este legat de oameni. Este nevoie de formarea profesională a unor oameni, ideal din ce în ce mai tineri, care să intre în industria de apărare. Dincolo de facilitățile fizice și de construcții, este nevoie și de forță de muncă tânără.” a explicat Irineu Darău, Ministrul Economiei, în cadrul unei conferințe de presă organizată la Alba Iulia”, a mai explicat Irineu Darău.
,,Subliniez două direcții importante: vrem producție, nu doar asamblare”
Ministrul Economiei a continuat prin a spune că mai mulți investitori nu doar că au vizitat Cugirul, dar și-au arătat interesul direct pentru investițiile în oraș prin diferite comunicate sau declarații. La final, e a menționat că se dorește atât producție cât și asamblare.
„Niciodată nu voi vorbi în numele investitorilor privați sau al filialelor de stat. Ceea ce mă bucură este faptul că mulți investitori nu doar că au vizitat Cugirul, ci au transmis și comunicate sau declarații prin care și-au exprimat interesul de a produce aici.
Noi facem tot ceea ce depinde de noi pentru a finaliza cu bine discuțiile privind SAFE, ceea ce ar asigura comenzi pentru Cugir. Este loc pentru foarte mulți producători. SAFE nu este nici începutul, nici sfârșitul istoriei fondurilor europene.
Statul, în măsura în care va putea, va sprijini aceste investiții. Eu încurajez companiile străine serioase, cu un istoric solid și credibil, să vină să investească în România, în industria de apărare.
Subliniez două direcții importante: vrem producție, nu doar asamblare. În al doilea rând, suntem deschiși, în condiții echitabile, la parteneriate între companiile de stat și operatorii privați”, a mai adăugat ministrul.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Uzina Mecanică Cugir, investiție masivă în derulare: Peste o jumătate de miliard de lei pentru producția de muniție la standarde NATO
Uzina Mecanică Cugir, investiție masivă în derulare: Peste o jumătate de miliard de lei pentru producția de muniție la standarde NATO Uzina Mecanică (UM) Cugir, una dintre cele mai importante companii din industria românească de apărare, derulează în această perioadă un amplu proiect strategic care presupune investiții de 552,9 milioane lei pentru modernizarea și dezvoltarea […]
Cât a costat cantonamentul echipei de fotbal de Liga 3 CSM Unirea Alba Iulia de la Poiana Brașov
Cât a costat cantonamentul echipei de fotbal de Liga 3 CSM Unirea Alba Iulia de la Poiana Brașov Pregătirea de vară a divizionarei terțe CSM Unirea Alba Iulia pentru sezonul competițional 2026/2027 s-a desfășurat într-un cadru centralizat de elită, în stațiunea Poiana Brașov, dar și cu costuri pe măsură pentru bugetul local. În urma unei […]
Adio, jocuri de noroc la Alba Iulia! Consilierii locali au votat interzicerea lor. Proiectul a trecut cu 15 voturi „pentru”
Adio, jocuri de noroc la Alba Iulia! Consilierii locali au votat interzicerea lor. Proiectul a trecut cu 15 voturi „pentru” Consiliul Local al municipiului Alba Iulia a adoptat luni hotărârea prin care organizarea și exploatarea jocurilor de noroc se interzic pe întreaga rază a municipiului. Proiectul a trecut împreună cu amendamentele depuse de inițiatori, șapte […]