Video | Legume la prețul de anul trecut la Târgul Apulum Agraria 2026 de la Alba Iulia, în ciuda costurilor de producție tot mai apăsătoare. Producătoare din Șard: „A trebuit să udăm mult, consumând curent pe măsură”
Legume la prețul de anul trecut la Târgul Apulum Agraria 2026 de la Alba Iulia, în ciuda costurilor de producție tot mai apăsătoare. Producătoare din Șard: „A trebuit să udăm mult, consumând curent pe măsură”
Pentru Maria Anghel, producătoare din Șard, anul agricol a venit cu o recoltă bună, dar și cu un efort considerabil pentru irigații. Legumele s-au făcut, însă numai cu multă apă și cu un consum ridicat de energie electrică. În ciuda costurilor suplimentare, producătoarea spune că a păstrat prețurile la nivelul de anul trecut.

„A fost producție bună, numai… a trebuit să udăm mult, consumând și curent pe măsură, că dacă nu, produsele nu se fac”, a explicat Maria Anghel, prezentă la Alba Iulia, la Festivalul Toamnei / Târgul Apulum Agraria 2026.
La târg, producătoarea din Șard a venit cu o gamă largă de produse: ardei, ceapă, vinete, roșii, usturoi, struguri, castraveți, dar și produse preparate în gospodărie, precum zacuscă și bulion.
Printre cele mai căutate produse se numără ceapa și roșiile, dar cererea este bună pentru aproape toată marfa adusă la piață.
„De toate! În special ceapa și roșiile. Și vinetele… cam tot ce avem se acaută”, a dezvăluit Maria Anghel
La ceapă, prețurile diferă în funcție de modul de comercializare: „Ceapa pleacă de la 15 lei până la 60 de lei la funie, și 10 lei așa, vărsată.” Ardeiul iute este 15 lei, capia 10 lei, iar vinetele 8 lei.
Producătoarea își promovează marfa și accentuând asupra aspectului că este obținută fără chimicale: „Ardeiul iute e prețul aici la 15 lei, capia 10 lei, vinetele 8 lei avem, îs foarte frumoase. Uitați! Fără chimicale. Roșii iarăș soi din bătrâni. Usturoiul ăla bun, tot din bătrâni e soiul”
Aceeași rețetă este urmată și pentru zacuscă, preparată din produsele cultivate în gospodărie. Un borcan costă 22 de lei, iar prețul a rămas, la rândul său, neschimbat față de anul trecut: „Zacusca iară din produse de astea frumoase de-ale noastre, fără chimicale. […] La 22 avem prețul. Tot ca anul trecut.”
Pentru Maria Anghel, prezența în piețe și la târguri înseamnă însă mai mult decât vânzarea recoltei. Este o activitate de familie, transmisă din generație în generație, iar legătura cu clienții este una veche.
„Da! Da, noi ne ocupăm din bătrâni. Noi am fost pe piață…”, spune producătoarea, care își așteaptă în continuare cumpărătorii fideli: „Și așteptăm clienții noștri să vină, că avem clienți de ani de zile. De când s-a deschis Agraria în Șanțuri. Mama venea la piață…”
foto-video: Cosmin Szekely
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
21 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier
21 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează miercuri, 21 octombrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul […]
Video | SCUT 2026, la Alba Iulia: 117 elevi au învățat cum să fie în siguranță. Au fost premiați alături de profesorii lor coordonatori. Lista
SCUT 2026, la Alba Iulia: 117 elevi au învățat cum să fie în siguranță. Au fost premiați alături de profesorii lor coordonatori. Lista La Muzeul Principia din Alba Iulia a avut loc, miercuri, 21 octombrie 2026, festivitatea de premiere din cadrul ediției din acest an a proiectului SCUT (Siguranța Copiilor ne Unește pe Toți). La […]
Accident rutier în Alba Iulia: Coliziune între o motocicletă și o mașină pe strada Emil Racoviță
Accident rutier în Alba Iulia: Coliziune între o motocicletă și o mașină pe strada Emil Racoviță Un accident rutier a avut loc miercuri, în jurul orei 11.00, în Alba Iulia. O motocicletă și o mașină s-au ciocnit pe strada Emil Racoviță. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice la accidentul rutier produs […]
