Ştirea zilei

VIDEO| Klaus Iohannis, mesaj de Paște: ”Vă urez să primiți Sfintele Paști cu sufletele luminate de iubire, speranță și credință!”

Unirea Ziarul

Publicat

în

Klaus Iohannis, mesaj de Paște: ”Vă urez să primiți Sfintele Paști cu sufletele luminate de iubire, speranță și credință!”

Citește și: MESAJE de PASTELE Ortodox • URARI de PASTE • FELICITARI de PASTE

„Vă doresc tuturor să întâmpinați Sfintele Paști în sănătate și pace sufletească!

Petrecerea Divorțaților

Învierea Domnului este o celebrare a speranței într-un anotimp al renașterii. Biruința Vieții, acesta este mesajul pascal care ne umple sufletele de încrederea de care avem nevoie, în acest an mai mult decât oricând.

Pentru noi toți, lumina Învierii a fost întotdeauna un prilej de a ne bucura alături de familie și de cei apropiați de căldura locului pe care-l numim „acasă”. Din păcate, sărbătorile pascale de anul acesta ne găsesc într-o situație care ne obligă să aflăm mai mult în noi înșine, în casă și prin rugăciune, lumina și binecuvântarea Învierii.

În aceste zile, ne manifestăm iubirea față de cei dragi tocmai renunțând să-i avem lângă noi. Suntem însă mereu în gândurile noastre aproape de ei, iar această comuniune spirituală este legătura cea mai puternică, adevărata forță care ne va da energia să depășim momentele dificile prin care trecem.

https://www.facebook.com/klausiohannis/videos/531323417578378/

Să ne asumăm acest sacrificiu și să ne regăsim cu aproapele nostru în taina Învierii, precum și în rugăciune pentru alinarea suferințelor celor bolnavi și pentru sufletele celor răpuși de epidemie.

Dragi români,

Semnificația profundă a acestor zile este aceea că împreună, cu dăruire, iubire și credință vom ieși învingători din greaua încercare la care a fost supusă întreaga omenire.

Vă urez să primiți Sfintele Paști cu sufletele luminate de iubire, speranță și credință!
Hristos a înviat!”, este mesajul transmis de Klaus Iohannis.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Update foto | Accident grav pe autostrada A1, pe sensul Sebeș – Sibiu: O cisternă încărcată cu acid sulfuric, implicată. O persoană, încarcerată

Bogdan Ilea

Publicat

în

Accident grav pe autostrada A1, pe sensul Sebeș – Sibiu: O cisternă încărcată cu acid sulfuric, implicată. O persoană, posibil încarcerată Un accident rutier grav, în care este implicată o cisternă, s-a produs pe autostrada A1, la kilometrul 297, pe sensul de mers Sebeș – Sibiu, miercuri seara. Din primele informații o persoană ar fi […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Stație de pompare îngropată, pentru ca în două comune din Alba apa potabilă să ajungă la rezervor și în verile secetoase: În ce stadiu este proiectul

Ioana Oprean

Publicat

în

Stație de pompare îngropată, pentru ca în două comune din Alba apa potabilă să ajungă la rezervor și în verile secetoase: În ce stadiu este proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Îmbunătățire alimentare cu apă potabilă a localităților Bucerdea Grânoasă și Crăciunelu de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Parcul Arini din Sebeș, în transformare! Investiții de 40 de milioane de lei în regenerare urbană, infrastructură verde și pădure urbană. Dorin Nistor: „Indiferent de vârstă, fiecare va avea ce să facă”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Parcul Arini din Sebeș, în transformare! Investiții de 40 de milioane de lei în regenerare urbană, infrastructură verde și pădure urbană. Dorin Nistor: „Indiferent de vârstă, fiecare va avea ce să facă” Parcul Arini din Sebeș se află într-un amplu proces de renovare și revitalizare. Primăria Municipiului Sebeș investește peste 40 de milioane de lei […]

Citește mai mult