VIDEO. Incendiul din Lunca Arieșului, județul Alba, s-a extins, iar peste 40 de persoane intervin de aproape 24 de ore
Incendiul de vegetație uscată și litieră de pădure din Lunca Arieșului, județul Alba, s-a extins, iar flăcările au cuprins o suprafață de 15 hectare, cu toate că peste 40 de pompieri, jandarmi și voluntari intervin de aproape 24 de ore, în ajutorul lor fiind solicitat un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, Alina Marescu, a declarat duminică pentru ziarulunirea.ro că elicopterul de la Inspectoratul General de Aviație a intervenit și duminică după ce sâmbătă seara nu a reușit stingerea în întregime a focului de vegetație uscată și literă de pădure din comuna Poșaga, zona Lunca Arieșului.
Sâmbătă seara, ISU Alba a anunțat că suprafața afectată de incendiu este de zece hectare, însă potrivit ultimelor informații, incendiul s-a extins și a afectat circa 15 hectare.
”Sunt mai multe focare, suprafața afectată fiind de circa 15 hectare, însă evaluarea se face la final”, a declarat Alina Marescu.
Elicopterul Inspectoratului General de Aviație și-a reluat, duminică dimineața, intervenția de stingere a incendiului puternic de vegetație uscată și litieră de pădure din Lunca Arieșului, care este greu accesibilă autovehiculelor, focul rămânând nestins pe suprafețe limitate de aproape 24 de ore. Elicopterul a intervenit cu dispozitiv de stingere Bambi Bucket.
Pe timp de noapte, incendiul a rămas supravegheat de personal de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Poşaga și Ocolul Silvic.
Incendiul a izbucnit sâmbătă seara, iar în jurul său au fost mobilizate peste 40 de persoane, doi ofiţeri şi 27 de subofiţeri de la ISU Alba, cinci subofiţeri de la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Alba şi zece persoane de la Ocolul Silvic şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Poşaga.
La ora transmiterii acestei ştiri nu se cunosc cauzele izbucnirii incendiului.
Intervenția elicopterului a fost necesară deoarece incendiul se află într-o zonă montană, greu accesibilă, din Munții Apuseni. UPDATE: Elicopterul și-a încheiat misiunea.
În ultimele zile, în judeţul Alba, au ars peste 60 de hectare de vegetaţie uscată, lăstăriş, mărăciniş, doborâturi şi litieră, din cauza utilizării necorespunzătoare a focului, a anunţat ISU Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Foto | Cupa Rotary la Tenis de Câmp, ediția a XV-a, și-a desemnat câștigătorii: Lista
Cupa Rotary la Tenis de Câmp, ediția a XV-a, și-a desemnat câștigătorii: Lista Cupa Rotary la Tenis de Câmp, ediția a XV-a, desfășurată pe terenurile Tenis Pro Lincă din Alba Iulia, și-a desemnat câștigătorii, duminică, 30 august 2026. La competiție au participat mai mulți tineri veniți din mai multe orașe din România. Rotary Club Alba […]
Foto | Laura Bogdan, judoka CS Unirea Alba Iulia, a câștigat titlul european la Campionatele Europene de Judo Ne-Waza 2026
Laura Bogdan, judoka CS Unirea Alba Iulia, a câștigat titlul european la Campionatele Europene de Judo Ne-Waza 2026 Judoka Laura Bogdan a câștigat titlul european la seniori la categoria -52 kg în cadrul Campionatelor Europene de Judo Ne-Waza 2026, desfășurate la Riga, Letonia. Performanța remarcabilă a fost obținută sâmbătă, 29 august 2026, completând o zi […]
Părerea tranșantă a unui antreprenor, după o discuție despre numărul de bugetari din Alba Iulia: „O administrație puternică are nevoie de o economie privată puternică”
Părerea tranșantă a unui antreprenor, după o discuție despre numărul de bugetari din Alba Iulia: „O administrație puternică are nevoie de o economie privată puternică” Cosmin Matieș, antreprenor și proprietarul unui restaurant din Alba Iulia, a publicat un text, pe o rețea de socializare, în care vorbește despre raportul dintre angajații din sectorul privat și […]