VIDEO. Incendiul din Lunca Arieșului, județul Alba, s-a extins, iar peste 40 de persoane intervin de aproape 24 de ore
Incendiul de vegetație uscată și litieră de pădure din Lunca Arieșului, județul Alba, s-a extins, iar flăcările au cuprins o suprafață de 15 hectare, cu toate că peste 40 de pompieri, jandarmi și voluntari intervin de aproape 24 de ore, în ajutorul lor fiind solicitat un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, Alina Marescu, a declarat duminică pentru ziarulunirea.ro că elicopterul de la Inspectoratul General de Aviație a intervenit și duminică după ce sâmbătă seara nu a reușit stingerea în întregime a focului de vegetație uscată și literă de pădure din comuna Poșaga, zona Lunca Arieșului.
Sâmbătă seara, ISU Alba a anunțat că suprafața afectată de incendiu este de zece hectare, însă potrivit ultimelor informații, incendiul s-a extins și a afectat circa 15 hectare.
”Sunt mai multe focare, suprafața afectată fiind de circa 15 hectare, însă evaluarea se face la final”, a declarat Alina Marescu.
Elicopterul Inspectoratului General de Aviație și-a reluat, duminică dimineața, intervenția de stingere a incendiului puternic de vegetație uscată și litieră de pădure din Lunca Arieșului, care este greu accesibilă autovehiculelor, focul rămânând nestins pe suprafețe limitate de aproape 24 de ore. Elicopterul a intervenit cu dispozitiv de stingere Bambi Bucket.
Pe timp de noapte, incendiul a rămas supravegheat de personal de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Poşaga și Ocolul Silvic.
Incendiul a izbucnit sâmbătă seara, iar în jurul său au fost mobilizate peste 40 de persoane, doi ofiţeri şi 27 de subofiţeri de la ISU Alba, cinci subofiţeri de la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Alba şi zece persoane de la Ocolul Silvic şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Poşaga.
La ora transmiterii acestei ştiri nu se cunosc cauzele izbucnirii incendiului.
Intervenția elicopterului a fost necesară deoarece incendiul se află într-o zonă montană, greu accesibilă, din Munții Apuseni. UPDATE: Elicopterul și-a încheiat misiunea.
În ultimele zile, în judeţul Alba, au ars peste 60 de hectare de vegetaţie uscată, lăstăriş, mărăciniş, doborâturi şi litieră, din cauza utilizării necorespunzătoare a focului, a anunţat ISU Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
14 martie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Ce trebuie să facă șoferii surprinși de radar
14 martie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Ce trebuie să facă șoferii surprinși de radar Polițiștii rutieri acționează astăzi, 14 martie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier […]
FOTO | Ana Maria Breaz, elevă a Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj, născută pe pământ iberic, s-a calificat la faza națională a Olimpiadei de Limba Spaniolă
Ana Maria Breaz, elevă a Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj, născută pe pământ iberic, s-a calificat la faza națională a Olimpiadei de Limba Spaniolă Performanță deosebită a unei eleve a Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj. Ana Maria Breaz, elevă în clasa a X-a, profil pedagogic, la colegiul din „Mica Romă”, s-a […]
VIDEO | Concurs sportiv de agilitate pentru câini la Alba Iulia: Traseu cu obstacole pentru patrupede
Concurs sportiv de agilitate pentru câini la Alba Iulia: Traseu cu obstacole pentru patrupede Pe terenul de sport din vecinătatea skate park-ului din Alba Iulia are loc, sâmbătă, 14 martie 2026, „Agility Cup 2026”, un eveniment în premieră în Orașul Marii Uniri. Este vorba de un concurs sportiv de agilitate pentru câini, unde patrupedele parcurg […]