VIDEO: Imagini aeriene noi cu lotul 3 din autostrada Orastie – Sibiu. Ultimul termen pentru inaugurare, 15 noiembrie
Utilizatorii forumurilor dedicate subiectelor de infrastructură au publicat noi filmări aeriene cu problematicul lot 3 din autostrada Orăștie – Sibiu, singurul rămas nefinalizat din acest tronson.
Imaginile, realizate luni, 30 iunie, de cei de la forum.peundemerg.ro si skyscrapercity.com, surprind un ușor avans al lucrărilor, față de ultima filmare aeriană deasupra acestui lot. După amânări succesive datorate alunecărilor sistematice ale terenului pe o porține de 6 kilometri, ultimul termen estimat pentru inaugurare este 15 noiembrie 2014.
Întârzierea pe acest lot vine în urma problemelor generate de alunecări de teren apărute în doua puncte în zona Apoldu. Constructorii spun că problemele de teren nu au fost prevăzute înainte de atribuirea contractelor. Problemele majore au apărut tocmai de o parte și de alta a celei mai impresionante lucrări, viaductul de un kilometru de la Aciliu, cel mai înalt viaduct din țară. În cele din urmă, soluția care va fi implementată va fi un debleu imens și practic întregul deal va fi săpat (minutul 10:20).
Lotul 3 (Cunța-Săliște – 22,11 km, valoare 604,7 mil. lei fără TVA, antreprenor general Impregilo SpA – trei poduri peste cursuri de apă, trei pasaje peste căi de comunicație, un viaduct (cel de un km de la Aciliu), un nod rutier (Apoldu de Jos), un spațiu de parcare și servicii) este singurul aflat încă în lucru din autostrada Orăștie – Sibiu.
Autostrada Orăştie-Sibiu a fost deschisă circulaţiei, în data de 20 decembrie 2013, pe distanţa dintre Orăştie, judeţul Hunedoara şi Cunţa, judeţul Alba, respectiv pe o distanţă pe aproximativ 44 de kilometri, după ce anterior, în cursul aceleaşi zile, a fost inaugurat şi lotul 4 al acesteia, între Sălişte şi Sibiu, în lungime de 16 kilometri. Din cauza complexităţii şi lungimii proiectului, pentru execuţia lucrărilor de pe autostrada Orăştie-Sibiu a fost realizată o împărţire în 4 loturi. Valoarea totală a tronsonului Sibiu – Orăştie este de 716 milioane de euro.
Filmare realizată de www.inter-fly.ro finanțată de forum.peundemerg.ro si skyscrapercity.com
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice
Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice Cinci proiecte de renovare energetică a 11 blocuri de locuințe din Târgu Mureș, Gheorgheni și Zlatna urmăresc reducerea consumului de energie, diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locatari. […]
Marius Hațegan: Așa cum era de așteptat, PSD duce România în „cap”! După ce s-au victimizat că vor la guvernare și au promis că va curge lapte și miere, socialiștii își arată adevărata față. Prima lor „măsură” luată în favoarea românilor a fost aceea de a arunca vina pe „greaua moștenire” lăsată de Bolojan. Asta, […]
Foto | La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete
La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete Orașul Cugir își propune să valorifice potențialul unor terenuri degradate sau insuficient utilizate printr-un proiect de regenerare urbană care vizează dezvoltarea unor spații publice moderne, accesibile și prietenoase cu mediul. În acest scop, autoritățile publice locale din Cugir […]
