VIDEO| Cum se pot împăca politica și challenge-urile de pe Tik-Tok? Alexandra-Maria Pașca, președintele TNL Alba: „Am avut campanii care au ajuns la un impact de 60 000 de persoane”
Cum se pot împăca politica și challenge-urile de pe Tik-Tok? Alexandra-Maria Pașca, președintele TNL Alba: „Am avut campanii care au ajuns la un impact de 60 000 de persoane”
Alexandra-Maria Pașca, președintele Tineretului Național Liberal Alba, vorbește despre provocările de care organizația sa s-a lovit în decursul anului 2022, precum și despre numeroasele oportunități de care membrii săi s-au bucurat în decursul a mai bine de 12 luni.
Într-un interviu acordat ziarulunirea.ro, Alexandra a prezentat un bilanț al acțiunilor la care tinerii din cadrul TNL au participat, alături de colegii din organizațiile din județul nostru.
„Anul 2022 a fost un an aglomerat din punctul acesta de vedere pentru organizațiile din cadrul TNL Alba, realizând peste 25 de acțiuni la nivel județean și local. Deși toate acțiunile au avut un impact puternic și de succes, printre cele mai mari campanii menționăm: ”Cu mic, cu mare, ne unim la Alba iar!”, acțiune cu ocazia Marii Uniri; Campionatul de fotbal caritabil TNL Alba; ”Eroi pentru eroi”, campanie de donare de sânge; ”Prima zi de școală”; ”Tropote în țara vinului”; ”Primiți cu colinda?”, și multe altele. Au fost acțiuni prin care am ajutat mulți oameni, acțiuni prin care am contribuit la o șansă normală de viață pentru câțiva copii și acțiuni prin care am încercat să promovăm valorile locale.”, a transmis tânăra.
Anul 2023 a venit cu o nouă serie de provocări, atât pentru membrii organizației TNL Alba, cât și pentru conducerea sa, în ceea ce privește păstrarea interesului viu printre tinerii care și-ar dori să se implice în comunitatea lor prin prisma partidului, cât și identificarea de noi metode prin care mesajul organizației să rămână actual.
În acest sens, președintele TNL Alba a transmis următoarele, pentru ziarulunirea.ro: „Împreună cu echipa tinerilor liberali din județ avem deja creionat un plan de acțiuni pe următoarele luni și sperăm să dublăm numărul acțiunilor și impactul celor de anul trecut. Sunt incluse atât acțiuni noi, cât și o campanie de conștientizare a importanței implicării tinerilor în viața civică și politică. Consider că este bine să faci un lucru, două, trei și să ți se spună că nu e bine sau că am putea face al patrulea lucru care ar fi o mișcare mai bună decât primele trei, decât să nu facem ceva concret și să discutăm la infinit despre cum ar trebui să fie acest rol al nostru, al tinerilor.
Am susținut în repetate rânduri că tinerii sunt scânteia pentru lumina de care această țară are mare nevoie. România de astăzi are nevoie de implicarea tinerilor în politică. Facem parte din prezentul și viitorul democratic al României, iar cercetările sociologice ne-au demonstrat că tinerii reprezintă segmentul cu cea mai mare capacitate de schimbare. Forța de a crede într-o idee cu toată ființa ta, entuziasmul specific vârstei, determinarea, puterea și viziunea de transformare a realității de astăzi și de mâine, sunt câteva trăsături de caracter care fac din tineret motorul de funcționare socio-politic al oricărei țări.
@tnl.alba Astăzi începem mini seria de filmulețe “Tips & tricks: cum să înveți mai ușor pentru bac!” Stați aproape. Urmează multe alte tehnici interesante. Și nu uitați! Inimile tinere bat alături de voi! Spor la învățat! 🤓❤️#izibac #ibac #5pasidebine #tnlalba #tnl #tipsandtricks #bac #bacalaureat #examen #alba #romania #foryou #fy #foryourpage #pfypシ #pfy #partid #politics #followformore #follow #followus #viral ♬ AIN’T GONNA STOP – Carol Kay
Prin urmare, ne-am propus ca, cel puțin la nivel de TNL Alba, să pornim campanii prin care să scoatem în evidență importanța și necesitatea implicării tinerilor în viața politică și totodată, să trezim interesul acestora în ceea ce privește procesul luării deciziilor care ne afectează viața.”
Rolul social-media în atragerea tinerilor în viața politică a devenit unul din ce în ce mai importante aspecte din zilele noastre, în sensul interacțiunii lor cu diferite organizații prezente pe platformele de socializare . Prin intermediul acestora, tinerii au acces la informații și evenimente politice în timp real și pot fi conectați direct cu liderii politici. Această expunere și interacțiune directă îi poate inspira pe tineri să devină mai implicați în politică și să se implice în schimbările dorite de comunitățile lor. Social-media poate fi folosită și pentru a organiza evenimente și campanii de mobilizare, creând astfel un cadru dinamic pentru tineri să participe activ la viața politică.
Întrebată despre rolul tehnologiei în atragerea de noi potențiali membri în organizația TNL Alba, Alexandra-Maria Pașca a declarat următoarele: „Jumătate dintre tinerii români petrec în medie șase ore pe zi, pe internet. Aproximativ 75% dintre respondenții generației tinere folosesc săptămânal rețelele de socializare și serviciile de mesagerie instantă, SMS/Messenger/Whatsapp etc. Oamenii folosesc aceste rețele ca mijloace de a sta conectați, de a fi la curent cu ceea ce se întâmplă sau pentru alte motive. Așadar, sunt de părere că tehnologia poate ajuta la o mai bună informare a cetățenilor și la o mai mare transparență a acțiunilor publice și politice, favorizând tipuri de comunicare pe care celelalte mijloace – considerate tradiționale – nu le pot simula. Implicit, în momentul în care o formațiune politică are o comunicare eficientă, transparentă, corectă și deschisă, gradul de încredere față de aceasta crește și există mult mai multe șanse ca o persoană să se identifice cu valorile promovate, iar un posibil rezultat ar putea fi ca persoana respectivă să adere sau măcar să simpatizeze cu această formațiune. În concluzie, consider că tehnologia a ajuns să joace un rol foarte important în mediul politic , fiind o `armă` destul de puternică.
@tnl.alba Fii erou pentru eroi! Donează sânge ♥️🇹🇩 #5pasidebine #tnlalba #tnl #alba #romania #foryou #fy #foryourpage #pfypシ #pfy #partid #politics #followformore #follow #followus #viral #donez #5pasidebine #doneaza #doneaza_si_salveaza #daily #pageforyou ♬ original sound – ℙ𝕒𝕟𝕕𝕒 𝔹𝔾𝕄 || 𝟛𝟘𝕂 – 🤍PRXKXS#💙
Având în vedere că suntem o organizație de tineret, iar grupul țintă principal al organizației sunt tinerii, care își petrec o mare parte din timp pe rețelele de socializare, cum este și Tik Tok-ul, este necesar să avem activitate online și pe această platformă. Fie că vorbim de campanii de conștientizare, promovare, dezbaterea temelor politice de actualitate sau alte tipuri de conținut, tinerii trebuie să observe că suntem prezenți, că suntem implicați și că putem ține pasul cu tehnologia zilelor noastre. Prezența noastră pe rețelele de socializare o consider un atuu și o dovadă că politica se împacă bine cu aceste canale media, tocmai și datorită faptului că generațiile la care faceți referire nu utilizează toate instrumentele media pe care le au la dispoziție pentru a realiza o comunicare cât mai complexă și eficientă cu toate categoriile de vârstă.”
În încheiere, tânăra șefa a organizației de tineret a vorbit despre succesul de care s-au bucurat campaniile online desfășurate de membrii săi, precum și de atitudinea cu care acestea au fost întâmpinate de conducerea județeană a partidului.
„Am avut campanii care au ajuns la un impact de 12 mii de persoane, chiar 19 mii, cel mai de succes proiect fiind campania de 1 Decembrie, ”Cu mic, cu mare, ne unim la Alba iar!” din 2021, campanie care a avut un impact asupra a peste 60 de mii de persoane și peste 500 de distribuiri în toată Europa, inclusiv SUA. Ne încântă să observăm că cetățenii ne urmăresc și că apreciază munca și implicarea noastră. Suntem tineri, suntem la început de drum, avem nevoie de toată susținerea și încurajarea posibilă.
@tnl.alba #5pasidebine #tnlalba #tnl #alba #romania #foryou #fy #foryourpage #pfypシ #pfy #partid #politics #followformore #follow #followus #viral #craciun #craciunfericit #colinde #cantam #christmas ♬ sunet original – TNL ALBA
Cât despre atitudinea conducerii PNL Alba cu privire la aceste campanii în mediul online și nu numai, nu am decât vorbe de mulțumire. Am fost susținuți din toate punctele de vedere pentru a le derula și chiar încurajați să fim cât mai vizibili și cât mai vocali. Conducerea a conștientizat faptul că este o problemă reală implicarea tot mai redusă a tinerilor în politică, lucru care se observă și din prezența scăzută la vot a acestora și a conștientizat că este nevoie și de o altfel de abordare. Suntem ascultați, suntem consultați și mai ales, suntem susținuți să facem un pas în față, atât în mediul online, cât și offline. Se pune foarte mare accent pe organizația de tineret și identificarea tinerilor cu potențial, lucru care mă bucură nespus de mult și fapt care este și vizibil, totodată. Nu mă feresc să afirm că este foarte posibil să fim cea mai activă, vocală, puternică și numeroasă organizație de tineret politică de la nivel județean.
Iar în ceea ce privește campaniile derulate de către echipa TNL Alba, online, dar și offline, un lucru este cert. Vor fi multe, vor fi de impact și cu siguranță, pe placul cetățenilor. Inimile tinere sunt alături de dumneavoastră.”, a transmis Alexandra-Maria Pașca.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Îmbrăcămintea de altădată, readusă la viață de un tânăr antreprenor din Alba: Articole autentice din lână, create cu consțiința valorilor tradiționale din Apuseni
FOTO | Îmbrăcămintea de altădată, readusă la viață de un tânăr antreprenor din Alba: Articole autentice din lână, create cu consțiința valorilor tradiționale din Apuseni Petruța Andrei Nicolae, un tânăr antreprenor, în vârstă de 33 de ani, reușește să readucă la viață îmbrăcămintea de altădată cu conștiința valorilor tradiționale din zona Apuseni, într-un atelier din […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 9 ore
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Sănătatea și naturăacum 14 ore
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
12 decembrie: Sfântul Spiridon, cel ce pleacă din raclă pentru a ajuta credincioșii care îl cheamă prin rugăciune
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
13 decembrie: Ziua Tipografilor
-
Opinii - Comentariiacum 13 ore
15 decembrie 1989: Ziua în care a început Revoluția!