Curier Județean

VIDEO | Continuă lucrările pentru Centrul de Tineret Teiuș: În ce stadiu se află și care sunt dotările pe care le va avea construcția

Ioana Oprean

Publicat

în

VIDEO | Continuă lucrările pentru Centrul de Tineret Teiuș: În ce stadiu se află și care sunt dotările pe care le va avea construcția

Lucrările la Centrul de Tineret Teiuș se află într-o stare avansată. În cursul acestei săptămâni se lucra de zor la montarea panourilor termoizolante aferente inchiderilor perimetrale respectiv, panourile de acoperis cu toate accesoriile aferente scurgerilor pluviale.

„Centrul de tineret al orașului nostru crește în fiecare zi!

Se lucrează la montarea panourilor termoizolante aferente închiderilor perimetrale respectiv, panourile de acoperiș cu toate accesoriile aferente scurgerilor pluviale, pregătindu-se terenul pentru lucrul la interior, în condițiile în care vremea se poate schimba oricând!”, au transmis reprezentanții primăriei Teiuș, prin intermediul paginii de socializare.

Centrul de tineret este un spațiu destinat organizațiilor de tineret și tinerilor din orașul Teiuș în vederea realizării de activități și evenimente educative și de petrecere a timpului liber pentru tineri.

Implicarea tinerilor în activități comunitare are pe lângă puternica dimensiune educativă, o valoare de asumarea unei responsabilități privind îmbunătățirea vieții de zi cu zi dar și posibilitatea de a pune în aplicare a unor proiecte care pot dezvolta viața tinerilor prin punerea în practică a acelor idei care pot rezolva concret nevoile tinerilor: nevoia de asociativitate, de voluntariat, activități de timp liber, mobilitate, dar si nevoia de a învăța gestionarea unui proiect, dezvoltarea abilităților manageriale ale tinerilor. Acest centru va pune la dispoziția tinerilor o imagine de ansamblu a posibilităților de a activa ca voluntar, a avantajelor voluntariatului ca activitate complementară la activitățile școlare sau a activităților remunerate, dar și un spațiu de activitate alternativ pentru tinerii șomeri sau în căutarea unui loc de muncă.

Proiectul prevede o investiție ce constă în construirea unui centru de tineret in localitatea Teius, Jud. Alba. Totodată, proiectul își propune dezvoltarea capacității autorităților locale de îmbunătățire a serviciilor culturale, menite să sprijine normalizarea vieții locuitorilor din localitate și împrejurimi, contribuind la creșterea calității vieții.

La parter, intrarea principala se face printr-o terasa exterioara acoperita, de aici se ajunge la o zona de primire, de unde se formează un hol de acces spre un pachet de grupuri sanitare si vestiare, sala multi-sport, o sala de bowling, o sala de proiecție si o sala multimedia; sala de proiecție si sala multimedia se pot cupla la nevoie acestea fiind despărțite de un perete mobil. Tot la zona parterului se afla o sala de gimnastica si o sala de activitati recreative. In aripa dreapta a clădirii se geseste o zona de bazin de agrement cu vestiare, dusuri si grupuri sanitare, din aceasta zona se acceseaza printr-o scara un nivel inferior, situat sub zona bazinului, unde se gaseste camera tehnica, care deservește instalațiilor aferente zonei de bazin. Din zona de primire, printr-o scara de acces, se mai poate ajunge la o incapere prin care se face accesul la doua terase exterioare neacoperite, deservind ca puncte de belvedere.

Obiective preconizate a fi atinse prin realizarea investiției publice

– încurajarea copiilor și a tinerilor deopotrivă să fie mai activi și mai sociabili;

– Promovarea incluziunii sociale și a dezvoltării personale;

– Prevenirea delicvenței și a ofensei în rândul tinerilor;

– necesitatea unor servicii de implicare a tinerilor, de informare și ghidare, ce ar contribui direct la valorificarea resurselor, inclusiv financiare, pentru și împreună cu tinerii;

– orientarea profesională și vocațională a tinerilor;

– oferindu-le susținere și oportunități adecvate, tinerii pot deveni o forță importantă ce va contribui la progresul durabil al țării;

– tinerii sunt o investiție pentru viitor. Deseori se declară că tinerii sunt sănătoși, energici, au toată viața înainte și de aceea nu au nevoie de un sprijin deosebit. în realitate, însă, tinerii se confruntă cu multe probleme și riscuri, iar costurile umane și sociale ale neglijării sunt incalculabile – vieți pierdute, productivitate scăzută și speranță de viitor redusă. Aceste pericole pot fi prevenite, investind în tineri și oferindu-le informațiile, serviciile și oportunitățile de care au nevoie pentru a face alegeri înțelepte și sănătoase. Realizând aceste investiții astăzi, putem ajuta tinerii să construiască un viitor mai bun mâine;

– prevenirea comportamentelor riscante ale tinerilor (consumul de tutun, alcool și alte droguri) care constituie o problemă medico-socială de importanță crescândă. Prin construirea unui centru de tineret in orașul Teiuș, putem să prevenim acest comportament neadecvat al tinerilor și să îi ducem spre o direcție sănătoasă de dezvoltare personală.

Suplimentar, acesta va asigura respectarea principiilor dezvoltării durabile și a minimizării costurilor pe termen mediu și lung.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Sediul Poliției Locale din Alba Iulia, dotat cu sistem modern de încălzire prin pardoseală. Lucrări de peste 100.000 lei în clădirea construită după Primul Război Mondial

Ioana Oprean

Publicat

în

Sediul Poliției Locale din Alba Iulia, dotat cu sistem modern de încălzire prin pardoseală. Lucrări de peste 100.000 lei în clădirea construită după Primul Război Mondial Schimbări importante la sediul Poliției Locale din Alba Iulia. Clădirea de pe Bulevardul Ferdinand, nr. 2, construită după Primul Război Mondial, urmează să intre într-un proces de reparații și […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Zece medici noi și-au început activitatea recent la Spitalul municipal din Blaj și patru noi specializări înființate. Care sunt acestea

Ioana Oprean

Publicat

în

Zece medici noi și-au început activitatea recent la Spitalul municipal din Blaj și patru noi specializări înființate. Care sunt acestea Zece medici noi și-au început activitatea recent la Spitalul municipal din Blaj și au fost înființate, în același timp, patru specializări noi: urologie, diabetologie, gastroenterologie și oncologie. Medicii au fost prezentați într-o întâlnire cu edilul […]

Citește mai mult

Curier Județean

25 septembrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier

Ioana Oprean

Publicat

în

25 septembrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează vineri, 25 septembrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul […]

Citește mai mult