Curier Județean

VIDEO | Continuă lucrările la Blaj: Toaletă publică, centrul de zi și curățarea clădirilor istorice, printre investițiile aflate în desfășurare

Bogdan Ilea

Publicat

în

Continuă lucrările la Blaj: Toaletă publică, centrul de zi și curățarea clădirilor istorice, printre investițiile aflate în desfășurare

Mai multe lucrări sunt în desfășurare în această săptămână, la Blaj. Primarul Gheorghe Rotaru a prezentat, într-un videoclip, intervențiile care au loc în municipiu după sărbătorile pascale.

Petrecerea Divorțaților

Toaletă publică în apropiere de Câmpia Libertății

O toaletă publică în zona pieței agroalimentare, în apropiere de Câmpia Libertății, este unul dintre proiectele despre care a vorbit edilul. Investiția urmează să deservească atât pentru vizitatorii zonei istorice, cât și persoanele care ajung în piață.

Valoarea lucrării este de aproximativ 400.000 de lei, la care se adaugă TVA. Edilul a precizat că noua toaletă publică va fi realizată la standarde înalte. 

Centrul de zi, aproape de finalizare

Persoanele de peste 65 de ani urmează să poată beneficia de centrul de zi care urmează să fie finalizat în aproximativ o lună: ,,Am adus mobilierul, urmează să-l montăm, să mai lucrează la instalații. Aproximativ 20-30 de zile va fi recepția, după care, bineînțeles, serviciile vor începe”, a explicat edilul.

Curățarea clădirilor istorice 

Lucrări de curățare a clădirilor din zona istorică a municipiului, în pregătirea evenimentelor dedicate Zilelor Libertății, programate în 11 și 12 mai, mai au loc în această săptămâna la Blaj.

Alte lucrări au loc și la Parcul Rotary sau la terenul de fotbal din Blaj.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

UPDATE FOTO | Accident rutier în Alba Iulia: Două mașini s-au ciocnit pe strada Biruinței din Oarda

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident rutier în Alba Iulia: Două mașini s-au ciocnit pe strada Biruinței din Oarda Un accident rutier a avut loc marți seara, în jurul orei 19.40, în Alba Iulia. Două mașini s-au ciocnit pe strada Biruinței din Oarda. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical la evenimentul rutier […]

Citește mai mult

Curier Județean

Video | Noul Parking Arnsberg din Alba Iulia, pustiu la o zi după deschidere: ,,Nicio mașină parcată”. Care sunt tarifele aprobate

Bogdan Ilea

Publicat

în

Noul Parking Arnsberg din Alba Iulia, pustiu la o zi după deschidere: ,,Nicio mașină parcată”. Care sunt tarifele aprobate  Prima parcare supraetajată din Alba Iulia, care a fost recepționată joi, 22 octombrie 2026, și care a fost pusă în funcțiune luni, 27 octombrie 2026, nu a fost luată ,,cu asalt” de către albaiulieni sau vizitatori.  […]

Citește mai mult

Curier Județean

Pregătiri pentru campania de vaccinare împotriva variolei ovine și caprine: 10.000 de doze de vaccin alocate județului Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Pregătiri pentru campania de vaccinare împotriva variolei ovine și caprine: 10.000 de doze de vaccin alocate județului Alba Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Alba informează crescătorii de ovine și caprine că, în perioada următoare, va începe campania oficială de vaccinare împotriva variolei ovine și caprine. Pentru județul Alba, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară […]

Citește mai mult