Ziarul Unirea

VIDEO | „Chipul lui Decebal” , povestea nespusă a unui simbol național

PNL - Alegeri Locale Partiale - 27 iunie

„Chipul lui Decebal” este situat pe malul stâncos al Dunării, între localitățile Eșelnița și Dubova, în apropiere de orașul Orșova. Basorelieful îl reprezintă pe Decebal, ultimul rege al Daciei, fiind sculptat într-o stâncă de către sculptorul Florin Cotarcea.

Ideea realizării basoreliefului i-a aparținut lui Iosif Constantin Drăgan, istoric și tracolog împătimit, om de afaceri român, care a și finanțat proiectul, realizarea acestuia costându-l peste un milion de dolari.

ELIT

Sub capul lui Decebal a fost săpată în stâncă o inscripție în latină: „DECEBALUS REX – DRAGAN FECIT” („Regele Decebal – făcută de Drăgan”).

Iosif Constantin Drăgan a scris numeroase cărți despre istoria dacilor și a tracilor („Noi, tracii”; „Imperiul Romano-Trac”, „Mileniul imperial al Daciei”), intenționând să construiască în orașul Cluj-Napoca și o copie în mărime naturală a Coloanei lui Traian, proiect care nu s-a mai concretizat.

Prin susținerea modelării acestui chip în munte, Drăgan a dorit să comemoreze, dar să și demonstreze contribuția românilor la formarea culturilor europene, pornind de la premisa că identitatea culturală a românilor poate fi definită în primul rând prin componența sa daco-tracă.

Cea mai înaltă sculptură în piatră din Europa

În comparație cu sculpturile realizate pe Muntele Rushmore, a căror realizare a durat timp de 14 ani (1927-1941), la acel proiect lucrând peste 300 de sculptori-alpiniști, chipul regelui Decebal s-a desfășurat pe timp de zece ani și 12 persoane au lucrat la realizarea lui.

Chipul lui Decebal este înalt de 55 m și lat de 25 m. Unele dimensiuni fizionomice ale chipului sunt: lungimea ochilor – 4.3 m, lungimea nasului – 7 m, lăţimea nasului – 4 m. La modelarea stâncii fiind folosită o tonă de dinamită.

„Tabula Traiana”

Chiar în fața basoreliefului, dar pe malul sârbesc, se găsește de aproape 2.000 ani o placă memorială antică („Tabula Traiana”), având 4 metri lungime și 1,75 metri înălțime, monument ridicat de adversarul regelui Decebal, împăratul roman Traian, pentru a marca marșul trupelor imperiale romane spre Dacia și a comemora victoriile Imperiului Roman asupra regatului dac în Războiul din 105-106, dar și finalizarea drumului militar roman al lui Traian.

Nu s-au putut folosi nici un fel de utilaje grele

Executarea Chipului lui Decebal s-a desfășurat sub conducerea sculptorului român Florin Cotarcea, ea realizându-se în ciuda pericolului reprezentat de înălțimi, căldură și vipere. Pe pontonul din golful făcut de râul Mraconia, unde se află această cea mai mare sculptură în piatră din Europa, se poate ajunge doar pe apă, cu barca.

Executarea lucrării a început în vara anului 1994, cu defrișarea copacilor care împădureau stânca. Apoi s-a trecut la curățarea rocilor, a stâncilor masive care puneau în pericol viața oamenilor. Nu s-au putut folosi nici un fel de utilaje grele, toate uneltele de lucru fiind transportate cu barca și cu saci de 40-50 de kilograme în spinare.

Lucrările s-au desfășurat în perioada martie-octombrie a fiecărui an.

Legătura cu pontonul a fost asigurată prin două stații de emisie-recepție. De la baza stâncii până la schelă, alpiniștii-sculptori trebuiau să se cațere timp de o jumătate de oră. S-a lucrat în două ture : de la 07:00 la 13:00 și de la 13:00 până la 19:00. Lucrările s-au desfășurat în perioada martie-octombrie a fiecărui an. O operațiune la fel de grea și riscantă a fost cea de manevrare a schelelor.

Uneltele de lucru folosite de către sculptorii-alpiniști au fost cele clasice: ciocanul pneumatic, șpițul și barosul. În perioada de vară, stânca se încingea la soare, făcând condițiile de lucru aproape insuportabile.

Din cauza acestor condiții dificile de lucru au avut loc și câteva accidente. O echipă de cinci persoane care lucra pe schelă a căzut în gol câțiva metri, ca urmare a smulgerii a două pitoane de susținere de pe cablul de susținere montat de jur-împrejurul stâncii.

Din fericire, alpiniștii nu au suferit răni grave. De asemenea, unul dintre alpiniști a fost mușcat de o viperă ascunsă într-un punct de susținere, dar i s-a injectat imediat un ser antiviperin.

Nasul lui Decebal s-a fisurat

Ca urmare a trepidațiilor, dar și a stâncii care începea să se macine, nasul lui Decebal (care avea o înălțime de șapte metri) s-a fisurat și era în pericol să se desprindă și să cadă.

S-a renunțat la acel bloc imens de piatră, o parte mare din nasul lui Decebal fiind dinamitată, pentru mai multă siguranță. Nasul regelui a fost remodelat și întărit cu armătură de fier și ciment.

Florin Cotarcea, sculptorul „Chipului lui Decebal”, a rămas fără drepturile de autor și se află momentan în imposibilitatea de a duce la bun sfârșit lucrarea,  supusă degradării, iar România riscă să rămână fără un simbol național.

Gică Predoni a fost primul om prezent în cadrul lucrării „Chipul lui Decebal”, încă din secunda zero, cu un an înaintea sculptorului, fiind șeful echipei de alpiniști.

La rugămintea ZiarulUnirea.ro acesta a fost de acord să ne răspundă la câteva întrebări :

Cum și în ce fel se dregradeză stânca?

„Calcarul nu e un monolit, stânca e formată din mai multe falii, unele zone sunt foarte friabile, din cauza asta apa și gerul le degradează foarte repede, fisurile de pe statuie trebuie chituite (umplute).”

În cât timp v-ați putea apuca de lucru în vederea finalizării proiectului?

„În câteva luni de zile se poate organiza și pregăti stânca pentru lucru, doar cu o mare parte din alpiniștii care au fost și știu ce au de făcut, cu alții tineri va dura mult mai mult.”

Ce fac ceilalți colegi din echipa de alpiniști? După sistarea lucrărilor la Chipul lui Decebal ce ați făcut?

„Eu lucrez la Geoparcul platoul Mehedinți, o parte din colegi sunt plecați din țară, o parte și-au făcut firme, iar alții sunt angajați în țară.”

Aron Florian Anghel, regizorul documentarului „Visul Românesc” – Povestea statuii „Chipul lui Decebal”,  declară în exclusivitate pentru ZiarulUnirea.ro :

„Cu acest film, speranța mea este ca opinia publică să empatizeze cu povestea lui Florin Cotarcea. Recuperarea drepturilor de autor pentru sculptorul statuii Chipul lui Decebal este doar o formalitate. Florin are toate dovezile de partea lui, atât materiale foto-video cât mai ales sute de martori pe parcursul a peste 10 ani. Din păcate sistemul juridic din România se mișcă foarte greu și uneori trec ani de zile până la soluționarea unei cauze foarte simple. ”  – Florian Aron Anghel

Cezar Lancrajan

Te-ar putea interesa și:

FOTO: Paradisul din Tăul Brazi – Roşia Montană. Sălbăticia naturii distrusă de sălbăticia oamenilor

Roșia Montană are ape și stânci, și o frumuseţe ireală a locurilor. Turiștii caută zona ochiurilor de apă de aici:… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Video: Alba Iulia în anul 1993 – Un oraş care încerca să iasă la ”suprafaţă” după lunga perioadă de dictatură comunistă

Anul 1993 – Alba Iulia era un oraş, reşedinţă de judeţ, care încerca să îşi găsească propriul drum după lunga… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

FOTO: Gheorghe Vlad, din Loman, un cioban de nota zece

Am să vă citez la început din opera marelui Mihail Sadoveanu, care și-a petrecut o bună parte din viață aici,… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Ritmul de viață agitat și depresia provocată de stresul de la serviciu, tot mai des întâlnite la români

Tot mai multe persoane ajung la medic din cauza anxietăţii şi a depresiei. Psihologii spun că niciodată nu au mai… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

17 decembrie: Sfântul Proroc Daniel, cel care a fost aruncat într-un cuptor încins alături de tinerii Anania, Azaria și Misail

În fiecare an, la data de 17 decembrie, creștinii îl pomenesc pe Sfântul Proroc Daniel care s-a născut din seminția… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro