Ştirea zilei

VIDEO | Ceremonial emoționant la ISU Alba: Dezvelirea unei plăci de onoare cu numele foștilor comandanți, sfințirea unei troițe și a sediului. Col. Ovidiu Costea a primit Ordinul “Credință și Unire” din partea ÎPS Irineu

Ioana Oprean

Publicat

în

Ceremonial emoționant la ISU Alba: Dezvelirea unei plăci de onoare cu numele foștilor comandanți, sfințirea unei troițe și a sediului. Col. Ovidiu Costea a primit Ordinul “Credință și Unire” din partea ÎPS Irineu

O ceremonie de o profundă însemnătate simbolică, ce reunește dimensiunea istorică, spirituală și de recunoștință a avut loc sâmbătă, 14 februarie 2026, ora 10.45 la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”UNIREA” al județului Alba.

Evenimentul marchează respectul pentru trecut și binecuvântarea prezentului prin dezvelirea plăcii de onoare cu numele inspectorilor șefi, în semn de respect adus celor care au condus destinele Inspectoratului și sfeștania spațiilor de lucru (slujbă de binecuvântare a sediului inspectoratului).

Ceremonia religioasă a fost oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte IRINEU Arhiepiscop al Alba Iuliei, alături de un sobor de preoți.

La ceremonie au fost prezenți și foștii comandanți, în viață, care sunt înscriși pe placa de onoare a unității: Col. Bimbea Ioan, Col. Costea Virgiliu, Lt. Col. Sofica Dorel, Col. Oprișa Cornel, Col. Guia Adrian Marius.

Col. Ovidiu Costea a primit Ordinul “Credință și Unire” din partea Înaltpreasfințitului Părinte IRINEU Arhiepiscop al Alba Iuliei.

,,Personal, țin să le mulțumesc pentru absolut tot ce au făcut și cum au condus destinele inspectoratului și a unității noastre, în diferite momente”, a transmis Lt. Col. Costea Ovidiu.

În cadrul aceluiași eveniment a avut loc și dezvelirea unei troițe, în curtea unității din Alba Iulia. La slujba de sfințire a participat și Dorel Condor, meșterul din Simeria care a făcut troița.

,,De câte ori am ascultat sau intonat imnul național în această curte, mi-am dat seama de un lucru: că pe lângă catargul cu drapelul național mai lipsește ceva. E vorba de un simbol creștin, care să ne ajute, care să ne protejeze și care să ne îndrume sub binecuvântarea lui Dumnezeu. Și nu a fost suficient să îmi dau doar eu seama de acest lucru sau îmi doresc doar eu acest lucru, dacă nu și-ar fi dorit și colegii mei asta.

Iar dacă astăzi, într-o zi de sărbătoare pentru unitatea noastră, ne aflăm aici, este meritul lor și vreau să le mulțumesc pentru că au contribuit și si-au dorit ridicarea acestei troițe în curtea unității noastre. Locul ales nu este deloc întâmplător. Este locul unde desfășurăm zilnic activități.

În fiecare dimineață avem activități solemne, specifice unei unități de pompieri. În acest loc, săptămânal sau ori de câte ori este nevoie, ridicăm drapelul pe catarg sub intonarea imnului național.

Au loc activități solemne, depunerea jurământului militar sau ceremonii religioase.

Ne dorim ca acest loc, prin amplasarea acestei troițe, să devină și un loc de reculegere pentru personalul militar”, a mai transmis Lt. Col. Ovidiu Costea, în cadrul ceremoniei.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Cheltuieli nejustificate și nelegale de peste 284.000 de lei la Primăria comunei Noșlac: Audit al Camerei de Conturi pentru anul financiar 2025

Ioana Oprean

Publicat

în

Cheltuieli nejustificate și nelegale de peste 284.000 de lei la Primăria comunei Noșlac: Audit al Camerei de Conturi pentru anul financiar 2025 Camera de Conturi Alba a publicat un raport rezultat în urma misiunii de audit financiar derulat la Primăria comunei Noșlac, pentru exercițiul bugetar al anului 2025. Concluzia auditorilor este de ”opinie contrară”, ceea […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Gesturi obscene pe Bulevardul Transilvaniei din Alba Iulia: Bărbat din Ocna Mureș, reținut de polițiști

Bogdan Ilea

Publicat

în

Gesturi obscene pe Bulevardul Transilvaniei din Alba Iulia: Bărbat din Ocna Mureș, reținut de polițiști Un bărbat de 55 de ani, din Ocna Mureș, a fost reținut de oamenii legii pentru 24 de ore după ce, în timp ce se afla pe Bulevardul Transilvaniei din Alba Iulia, și-ar fi expus organele genitale și ar fi […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Accident rutier la Sebeș: O mașină a „zburat” într-un perete al unui magazin din zona giratoriului de la Petrom

Bogdan Ilea

Publicat

în

Accident rutier la Sebeș: O mașină a “zburat” într-un magazin din zona giratoriu Petrom Un accident rutier s-a produs luni, 7 septembrie 2026, în municipiul Sebeș, pe Bulevardul Lucian Blaga. Potrivit martorilor din zonă, o șoferiță a intrat cu autoturismul în peretele de la magazinul Transeuro Grup. Din fericire, în urma eveniementului rutier nu au […]

Citește mai mult