VIDEO| Castelul de la Zlatna găsit în stare deplorabilă de un vlogger de călătorie: „Semne ale folosirii încăperilor pe post de grajd”
VIDEO| Castelul de la Zlatna găsit în stare deplorabilă de un vlogger de călătorie: „Semne ale folosirii încăperilor pe post de grajd”
Castelul de la Valea Dosului – Zlatna, celebru pentru scenele de război filmate aici de Sergiu Nicolaescu pentru pelicula „Noi, cei din linia întâi” este într-o stare deplorabilă. O spune un vlogger de călătorie din București, Gheorghe Vișan, care s-a aventurat în încăperile castelului.
„Zlatna, Izvorul Ampoiului (Valea Dosului), Alba. O filă de istorie a locului ce vorbește printr-un castel. Părăsit, dar încă impresionant. Construit de un prim-ministru al României. Folosit ca palat administrativ pentru uzina de mercur care a funcționat în zonă. Tabără de vară pentru pioneri, sediu de școală sau parte a unei unității militare pe timpul comuniștilor. Platou de filmare, în 1985, pentru filmul „Noi cei din linia întâi”. Pe scurt, castelul de la Izvorul Ampoiului, un monument arhitectonic ce încă așteaptă să fie salvat de la distrugere.
Am vizitat recent acest castel situat pe drumul care leagă Alba Iulia de Zlatna și Abrud. Lucru care vă sfătuiesc să nu-l faceți, dacă ajungeți aici, din cauza numeroaselor pericole ce pândesc la tot pasul! Poate n-aș fi intrat în grădina acestuia, dacă poarta nu era deschisă, mai ales că, în prezent, se află în proprietate privată. Sincer, m-a atras atât istoria lui, cât și curiozitatea de a vedea cum arată în interior. Castelul a fost construit în stil neoromânesc, între anii 1936 – 1939, din inițiativa lui Grigore Gigurtu (prim-ministru al țării în timpul lui Carol al II-lea).
Inițial, clădirea a fost folosită ca reședință de vară și birouri administrative pentru cei care se ocupau cu afacerile miniere din zonă. În acea perioadă, castelul avea 19 camere, alimentare proprie cu energie electrică şi apă potabilă. După anul 1950, o perioadă, construcția a servit ca şcoală şi pentru tabere şcolare în timpul verii. La începutul anilor ’80, clădirea a intrat în administrarea unei unităţi militare.
În anul 1985, aici au fost filmate scene din filmul regizat de Sergiu Nicolaescu: „Noi, cei din linia întâi”. Unele scene au presupus incendierea castelului. Atunci s-au produs mari distrugeri. Apoi, mai bine de 20 de ani, nimeni nu s-a mai îngrijit de starea castelului, până când a fost preluat de Consiliul Județean Alba şi, în anul 2003, a fost scos la vânzare. În prezent, clădirea aparține celebrului lanț hotelier ,,Hilton”, care intenționează să-l reabiliteze și să-l introducă în circuitul turistic.
Deocamdată, la interior, aspectul este dezolant. Uși și geamuri sparte, ferestre distruse, tavane și scări prăbușite, semne ale folosirii încăperilor castelului pe post de grajd pentru animale. O imagine tristă, ca o palmă dată pe obrazul românilor… Ca de atâtea ori!”, a scris Gheorghe Vișan pe Facebook.
Sursa: Facebook – Gheorghe Vișan HaiLaDrum
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Conducta veche de 40 de ani care alimentează un oraș de munte din Alba cu apă brută va fi înlocuită
Conducta veche de 40 de ani care alimentează un oraș de munte din Alba cu apă brută va fi înlocuită Direcția Județeană de Mediu Alba a luat decizia etapei de încadrare – fara evaluarea impactului asupra mediului, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul „Reabilitare conductă de aducțiune apă brută la […]
O firmă din Sibiu, singura ofertă depusă la licitația pentru concesionarea serviciilor de organizare a Târgului de Crăciun și a Târgului de Paște de la Alba Iulia
O firmă din Sibiu, singura ofertă depusă la licitația pentru concesionarea serviciilor de organizare a Târgului de Crăciun și a Târgului de Paște de la Alba Iulia O firmă din Sibiu a depus singura ofertă pentru concesionarea serviciilor de organizare a Târgului de Crăciun și a Târgului de Paște de la Alba Iulia. Este vorba […]
Video | Doi bărbați din Vaslui, reținuți pentru furt calificat în Alba: Au sustras motorină din utilaje parcate la Bucerdea Vinoasă
Doi bărbați din Vaslui, reținuți pentru furt calificat în Alba: Au sustras motorină din utilaje parcate la Bucerdea Vinoasă Marți, 27 octombrie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de doi bărbați, în vârstă de 26, respectiv 20 de ani, ambii din localitatea […]
