Video: Bistra (seniori) și Vadu Moților (juniori), învingătoare la Campionatul Munților Apuseni 2026 | La orașe s-au impus Câmpeni (seniori) și Abrud (juniori)
Bistra (seniori) și Vadu Moților (juniori), învingătoare la Campionatul Munților Apuseni 2026 | La orașe s-au impus Câmpeni (seniori) și Abrud (juniori), în competiția organizată de AJF Alba și CJ Alba
La ediția a 15-a a Campionatului Munților Apuseni, tradițională competiție fotbalistică organizată de Asociația Județeană de Fotbal Alba și Consiliul Județean Alba (care asigură susținerea financiară), în colaborare cu Federația Română de Fotbal, campionate, au devenit Bistra (seniori, și-a păstrat titlul de anul trecut, a ajuns la 4 trofee adjudecate) și Vadu Moților (copii) – după lovituri de departajare (o uriașă surpriză), în întrecerea clasică.
Citește și: FOTO-VIDEO: Bistra, de două ori campioană la Campionatul Munților Apuseni 2025! După un deceniu, dublă victorioasă pentru Bistra
Turneul a avut la start 26 de echipe (10 copii, 10 seniori, la rural), derulându-se în premieră o secțiune rezervată orașelor (câte 3 participante, Zlatna a declinat în ultimul moment), unde învingătoare au fost Câmpeni (seniori) și Abrud (juniori Under 16), semifinalele și finalele disputându-se la Ciuruleasa (la fel ca în 2025).
Bistra, singura comună cu ambele reprezentante în „careul de ași”, a pierdut titlul la copii, întrerupându-se hegemonia bistrenilor ce aveau 3 victorii la rând și 9 trofee în 12 ediții.
„S-a derulat o ediție atractivă în care am reușit să ne ridicăm la standarde ridicate în privința organizării, iar pe această cale mulțumim Consiliului Județean Alba pentru sprijin, dar și primarului Ioan Marius Cioara, din Ciuruleasa, localitate gazdă a partidelor din ultima fază. Anul 2026 a reprezentat o provocare suplimentară, întrucât am avut și secțiunea rezervată reprezentantelor orașelor din zona montană”, a declarat Cristian Petropulos, președintele AJF Alba.
Rezultate:
*copii, semifinale: Vadu Moților – Bucium 7-1, Albac – Bistra 0-11;
finala mică: Bucium – Albac 3-1;
finala mare: Vadu Moților – Bistra 3-1 (după loviturile de departajare, 4-4); au marcat Bara și Tutuian – duble, respectiv Rîștei – triplă, Gligor;
*clasament: 1. Vadu Moților, 2. Bistra, 3. Bucium, 4. Albac;
*premii individuale: Stelian Morar (Bistra) – cel mai bun jucător, Andrei Lazea (Vadu Moților) – cel mai bun portar, Ștefan Tutuian (Vadu Moților) – golgheter.
Finala a opus echipe cu victorii pe linie, finalista pierzând după singurele goluri încasate și asta după ce a condus cu 4-0!
*seniori, semifinale: Sohodol – Bistra 0-2, Sălciua – Poiana Vadului 5-4 (după loviturile de departajare, 0-0);
finala mică: Sohodol – Poiana Vadului 3-1;
finala mare: Bistra – Sălciua 3-0 (triplă Gîța);
clasament: 1. Bistra, 2. Sălciua, 3. Sohodol, 4. Poiana Vadului;
premii individuale: Antonyo Boca-Moise (Sălciua) – cel mai bun jucător, Sergiu Bistraie (Sohodol) – cel mai bun portar, Stelian Gîța (Bistra) – golgheter;
*orașe, copii (Under 16): Câmpeni – Abrud 1-6, Abrud – Baia de Arieș 6-1, Baia de Arieș – Câmpeni 1-4;
clasament: 1. Abrud, 2. Câmpeni, 3. Baia de Arieș;
premii individuale: Răzvan Leach (Câmpeni) – cel mai bun jucător, Gabriel Drăghiciu (Abrud) – cel mai bun portar; Andreas Oprișa (Abrud) – golgheter;
Seniori: Câmpeni – Abrud 8-0, Abrud – Baia de Arieș 3-5, Baia de Arieș – Câmpeni 0-7;
clasament: 1. Câmpeni (fără gol primit), 2. Baia de Arieș, 3. Abrud;
premii individuale: Raul Bedelean (Baia de Arieș) – cel mai bun jucător, George Nicula (Câmpeni) – cel mai bun portar, Paul Mucea (Câmpeni) – golgheter.
Arbitrii fazei finale au fost Dariu Iviniș, Radu Scrob, Andrei Mutu și Horațiu Balea. Organizatorii au mai înmânat trofee de excelență pentru Ioan Marius Cioara (primarul din Ciuruleasa) și Bogdan Gheorghiță (președintele AJF Vaslui). Înaintea finalei mari Alexandra Vereș a intonat Imnul Național al României, iar la pauză în scenă a intrat trupa Zumba Bistra (coordonator Viviana Pripon)
Loturi campioane:
*Vadu Moților (copii): Andrei Lazea, Gabriel Bara, Claudiu Todea, Ștefan Tutuian, Robert Bogdan, Cosmin Dobre, Pavel Echim (antrenor Cristian Bara);
*Bistra (seniori): Alin Achimeț, Adrian Adam, Eduard Corcheș, Robert Ciorea, Dragoș Corcheș, Stelian Gîța, Constantin Marc, Bogdan Goia, Robert Corcheș, Darius Bustan, Valentin Dura, Adrian Adam, Raul Balea, Cătălin Dandea, Dorin Balea (antrenor Tiberiu Boca-Dandea)
*Abrud (copii): Gabriel Drăghici, Ștefan Ivan, Darius Narița, Raul Anca, Carol Boanda, Ionuț Toma, Andreas Oprișa, Ezra Georgiu, Andreas Oprișa (antrenori Ioan Tontea, Gheorghe Anca)
*Câmpeni (seniori): Andrei Micula, Paul Mucea, Alexandru Bobar, Cristian Stan, Sebastian Bobar, Robert Sicoe, Aron Sicoe, George Motora, Cosmin Stan, Marian Petricele (antrenor Daniel Tutuian).
Foto, video: Asociația Județeană de Fotbal Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Volei Alba Blaj, victorie și eșec, cu Mladost Zagreb, în primele amicale, disputate în „Alba Blaj” Arena Volei Alba Blaj a disputat primul joc de pregătire, în fața fanilor, învingând, scor 3-1, vicecampioana Croației, HAOK Mladost Zagreb. Citește și: Cu cine va juca vicecampioana Volei Alba Blaj în prima etapă a noii ediții de campionat și […]
Video: Metalurgistul Cugir – CSM Unirea Alba Iulia 2-2, un derby „de Alba” cu un final nebun! Lucian Itu: „Am jucat cu suflet”, Pustai: „Sunt foarte supărat, avem foarte puține puncte”
Metalurgistul Cugir – CSM Unirea Alba Iulia 2-2, un derby „de Alba” cu un final nebun! Lucian Itu: „Am jucat cu suflet”, Pustai: „Sunt foarte supărat, avem foarte puține puncte” Metalurgistul Cugir – CSM Unirea Alba Iulia, un derby „de Alba” care și-a onorat statutul, cu un final nebun, în care „roș-albaștrii” au egalat în […]
Video: CSM Unirea Alba Iulia, marea favorită la promovare, o nouă deziluzie! Start ratat de sezon, Cordeiro, iarăși eroul negativ!
CSM Unirea Alba Iulia, marea favorită la promovare, o nouă deziluzie! Start ratat de sezon, Cordeiro, iarăși eroul negativ! CSM Unirea Alba Iulia, marea favorită la promovare, a oferit o nouă deziluzie, la Cugir, în derby „de Alba”, cu Metalurgistul Cugir, scor 2-2. Cu un cuvânt de laudă pentru „roș-albaștrii”, care au revenit în două […]