Rămâi conectat

Ştirea zilei

Video| Băile de la Ocna Mureș, aflate pe locul 2 în România în perioada interbelică, pe cale să renască!

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024
Video| Băile de la Ocna Mureș, aflate pe locul 2 în România în perioada interbelică, pe cale să renască!

Lucrările la „Baza de Tratament și Agrement” din Ocna Mureș sunt în grafic, existând toate șansele ca anul viitor să fie deschisă publicului. Viitoarele băi sunt rezultatul unui parteneriat dintre Consiliul Județean Alba și Consiliul Local Ocna Mureș, pentru revigorarea din punct de vedere turistic, balneo-climateric și nu în ultimul rând economic a orașului Ocna Mureș.

Aflați astăzi într-o vizită pe șantierul viitoarelor băi, președintele CJ Alba Ion Dumitrel, împreună cu Vicepresedintele Marius Hațegan și primarul orașului Ocna Mureș Silviu Vințeler, după ce au inspectat lucrările s-au declarat mulțumiți și au apreciat că acestea sunt în grafic, conform contractului.

„Ne bucurăm să constatăm că lucrările merg bine, sunt în grafic, ne apropiem încet-încet de momentul finalizării, și asta înseamnă specific începutul anului viitor, suntem optimiști că se va finaliza lucrarea la timp.

Se vor desfășura și alte lucrări importante pe care administrația locală le dezvoltă, va fi, la final, un proiect care se va încadra într-un proiect mult mai amplu al Consiliului Județean și al județului Alba, și anume punerea în valoare a tot ce înseamnă resursă turistică și nu numai, în județul Alba”, a declarat Președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel.

YouTube video

„Stadiul fizic al lucrarilor este, în momentul de față, undeva la 42%, ceea ce înseamnă foarte mult, în momentul în care vor fi achiziționate și montate utilajele, atunci va crește considerabil. Legat de partea financiară, pentru că este un proiect în parteneriat cu Consiliul Județean și Pimăria Ocna Mureș suntem cu toate plățile la zi atât noi cât și Primăria Ocna Mureș.

Investiția va fi finalizată așa cum scrie în proiect, anul viitor, undeva prin luna martie”, a spus Marius Hațegan, Vicepreședintele Consiliului Județean Alba

Silviu Vințeler, Primarul Ocna Mureș, a declarat că „Acest complex este gândit atât pentru vară cât și pentru iarnă. În interior sunt trei bazine, două cu apă sărată și unul cu apă dulce, în exterior sunt tot trei bazine, unul cu apă sărată și două cu apă dulce. Ne axăm foarte mult pe tratament, deși noi am denumit-o bază de tratament și agrement pentru că este bine să le îmbini pe cele două, dar cea mai mare pondere îl va avea tratamentul pentru că știm că sarea de la Ocna Mureș are niște calități deosebite în tratarea diferitelor afecțiuni reumatologice, neurologice periferice și alte boli care se pot trata aici.”

Referitor la zvonurile online care spun că nu există capacitatea de a alimenta bazinele viitoarei băi sărate, Silviu Vințeler a răspuns căEste o bârfă locală alimentată și susținută de cei de la PSD. Din păcate, mâhnirea mea este că această bârfă se alimentează de localnicii noștri, membrii PSD, care în loc să pună umărul la această căruță să dezvolte acest oraș, ei trag înapoi această căruță. Nu îmi fac nicio problemă, și ca să clarific pentru totdeauna acestă problemă, acum două luni am fost la ministerul industriei, cu domnul ministru Popescu, împreună cu majoritatea reprezentanților consiliului de administrației Instarom, ne-au asigurat că nu există probleme pentru asigurarea saramurii pentru această bază de tratament și agrement.”

Pe lângă băi, există încă o investiție, care va amenaja tot ce înseamnă terenul din zona Băilor Sărate,pentru ca turiștii să aibă o imagine plăcută. Va fi un complex sportiv cu terenuri de sport, piste de alergare, piste de bicicletă și tot ce înseamnă peisagistică, arbori, arbuști, gazon și utilități.

Întrebat dacă această investiție o consideră rentabilă, primarul orașului Ocna Mureș a declarat că „Eu sunt foarte optimist din acest punct de vedere pentru că feedback-ul este extraordinar de bun, deja în Ocna Mureș se vând case foarte mari care se transformă în pensiuni, se vând spații comerciale care nu erau folosite și acum se transformă în pensiuni. De ce sunt foarte optimist? Pentru că această bază de tratament și agrement nu este numai pentru Ocna Mureș, este pentru întreg județul. Se va lega și de „Transalpina Apusenilor”, care acum este în construcție, se va lega și de alte investiții de la Lopadea Nouă. Dacă vrem să facem turism în partea de nord a județului, va trebui să legăm mai multe obiective turistice”.

Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba, promotorul acestei investiții importante pentru Ocna Mureș, a promis că va veni la viitoarea bază de tratament, după ce va deschisă publicului, să se relaxeze pentru ca ”e un loc frumos, care va fi sănătate curată”!


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Opt ani și cinci luni de închisoare pentru un tânăr acuzat de trafic de cocaină, prins în flagrant de către polițiștii de la BCCO Alba Iulia

Unirea Ziarul

Publicat

în

Opt ani și cinci luni de închisoare pentru un tânăr acuzat de trafic de cocaină, prins în flagrant de către polițiștii de la BCCO Alba Iulia Sentință definitivă la Curtea de Apel Alba Iulia pentru un tânăr care a fost judecat pentru trafic de droguri de mare risc, trafic internațional de droguri de mare risc, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea