Curier Județean

VIDEO: Autoutilitară tixită cu țigări de contrabandă, depistată de polițiștii din Alba, în urma unui control în trafic

Ioana Oprean

Publicat

în

Polițiștii de investigare a criminalităţii economice din IPJ Alba au confiscat peste 470.000 de ţigări ce provin din contrabandă. Autoutilitara cu care erau transportate ţigările a fost indisponibilizată iar conducătorului auto i-a fost întocmit dosar penal pentru contrabandă.

Petrecerea Divorțaților

La data de 1 aprilie a.c., poliţiştii ai Serviciului de Investigarea Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Politie Judeţean Alba, sprijiniţi de poliţişti ai Biroului Poliţiei Autostrada Râmnicu Vâlcea – Deva, au depistat în trafic, la kilometrul 316 al Autostrăzii A1, o autoutilitară condusă de un tânăr în vârstă de 26 de ani, din municipiul Lugoj, judeţul Timiş. Cu ocazia controlului efectuat, în autoutilitară, într-un compartiment special, creat artizanal, au fost găsite 479.800 ţigarete provenite din contrabandă.

Faţă de şoferul autoutilitarei a fost întocmit dosar penal în care este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de contrabandă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 270 alin.3 din Legea 86/2006, întreaga cantitate de ţigări a fost confiscată, iar autoutilitara a fost indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate suplimentar pentru intervalul 19.10-25.10.2026

Ioana Oprean

Publicat

în

DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate suplimentar pentru intervalul 19.10-25.10.2026 Distribuție Energie Electrică România – Sucursala Alba anunță întreruperea în alimentarea cu energie electrică. Întreruperile programate suplimentar pentru intervalul 19.10-25.10.2026 Nr.crt. ADRESA INTERVAL 1. UNIREA – Str. PRINCIPALA partial, str. POMILOR partial, Strada GARII, Strada GARA UNIREA 28/10/2026 09:00 – 28/10/2026 16:00 […]

Citește mai mult

Curier Județean

23 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier

Ioana Oprean

Publicat

în

Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează vineri, 23 octombrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul Alba. Sistemul de monitorizare […]

Citește mai mult

Curier Județean

Amenzi de peste 5.000 de lei, date de polițiști la Ocna Mureș: Aproape 200 de mașini și persoane, verificate cu aplicația eDAC

Ioana Oprean

Publicat

în

Amenzi de peste 5.000 de lei, date de polițiști la Ocna Mureș: Aproape 200 de mașini și persoane, verificate cu aplicația eDAC Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ocna Mureș au desfășurat la data de 22 octombrie 2026, în intervalul orar 16.00 – 19.00,o acțiune, pe raza orașului Ocna Mureș și a localităților arondate, care a […]

Citește mai mult